4 intrări

Articole pe această temă:

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

soarbe v vz sorbi

SOÁRBĂ, soarbe, s. f. Fructul sorbului1, de mărimea unei cireșe, cărnos și de culoare brună-gălbuie cu pete albe, cu gust acrișor. – Din sorb1.

SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

soarbă2 sfs [At: LEXIC REG. / E: ns cf sorbi] (Reg) Lături pentru porc.

soarbă1 sf [At: LB / Pl: ~be / E: sorb1] Fructul sorbului1, de mărimea unei cireșe, de culoare brună-gălbuie, cu pete albe, cărnos, cu gust acrișor.

sorb2 sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~uri / E: pvb sorbi] 1 (Pop) Vârtej de apă cu centrul adânc, foarte primejdios Si: (reg) sfor2. 2 Loc unde apa unui râu dispare de la fața pământului, continuându-se printr-un curs subteran și care este caracteristic regiunilor carstice. 3 (În credințele populare; îs) ~ul pământului Centrul pământului. 4 (Îas) Marea care desparte lumea noastră de presupusa lume de dincolo de mormânt. 5 (Șîs ~ul mărilor) Vârtej mare în mijlocul mării în care se presupune că se strâng toate apele pământului. 6 (Șîs ~ul mărilor) Ființă supranaturală despre care se presupune că soarbe apele. 7 Vânt care se deplasează cu viteză, propagându-se sub formă de vârtej. 8 (Teh) Piesă metalică perforată sau prevăzută cu o sită, care se montează la extremitatea introdusă în lichid a țevii de aspirație a unei pompe, pentru a evita aspirarea corpurilor străine. 9 (Pex) Țeavă. 10 (Pex) Conductă aspiratoare. 11 Jgheab din împletituri de nuiele, care se montează la îngrăditurile bălților pentru a reține peștele. 12 (Reg) Iezer. 13-14 (Mun) Sorbire (1-2). 15 (Buc) Vas stricat Si: hârb (6).

sorb1 sm [At: LB / Pl: ~i / E: ml sorbus] 1 (Șîc ~ de pădure, ~sălbatic) Arbore cu frunze crestate, din familia rozaceelor, cu flori albe și fructe cărnoase care crește la noi în zona pădurilor de stejar și al cărui lemn se folosește în strungărie Si: mărăcine, păducel, scorum, scoruș1 (Sorbus torminalis). 2 (Bot; reg) Scoruș1(Sorbus aucuparia). 3 (Bot; reg) Scoruș1 (Sorbus domestica).

sorbi [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 125v/4 / V: (reg) ~ba, soarbe, sur~ / Pzi: sorb, (reg) ~besc / E: ml sorbere] 1-2 vtrp A (se) bea trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele țuguiate Si: a suge. 3 vt (Îc) Soarbe-zeamă Om nepăsător și neatent. 4 vt (Îac) Om prost. 5 vt(a) (Fig) A atrage (1). 6 vt (Pop; c. i. lichidele pe care le conține un corp) A suge. 7-8 vt (C. i. de obicei lichide) A bea (sau a mânca) înghițind repede și cu lăcomie, golind dintr-o dată vasul de conținutul său. 9 vt (Îe) A ~ (pe cineva) într-o lingură sau cu lingura (sau într-un pahar) cu apă A nu putea suferi pe cineva. 10 vt (Îae) A îndrăgi pe cineva. 11 vt (Îe) A-i ~ cuiva zilele A ucide pe cineva. 12-13 vt (Îe) A ~ cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva A asculta sau a citi cu mare interes și plăcere pe cineva sau ceva. 14 vt (D. ochi; pex, d. oameni) A privi cu interes. 15 vt (Fig) A preocupa. 16 vt A face să dispară cuprinzând în sine Si: a înghiți. 17 vt A face să nu mai existe Si: a distruge (2). 18 vt (Pex) A consuma1 (1). 19 vt (C. i. aer, miresme etc.) A trage cu putere pe nas sau pe gură Si: a aspira (2). 20 vt (Prc) A insipira (forțat) Si: a suge. 21-22 vtr A face să pătrundă în sine Si: a (se) absorbi (1), a (se) aspira (1), a (se) încorpora, a (se) înghiți, a (se) resorbi, a (se) suge, (pop) a (se) trage.

SOÁRBĂ, soarbe, s. f. Fructul sorbului1, de mărimea unei cireșe, cărnos și de culoare brună-gălbuie cu pete albe, cu gust acrișor. – Din sorb1.

SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele țuguiate (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

SOÁRBĂ, soarbe, s. f. Fructul sorbului, de mărimea unei cireșe, cărnos și de culoare brun-gălbuie, cu pete albe.

SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea trăgînd lichidul în gură cîte puțin, cu buzele (și de obicei cu zgomot). Și-a turnat în cele din urmă și lui însuși și m-a îndemnat și pe mine să sorb numai o picătură. SADOVEANU, N. F. 15. Într-un salon, o mulțime de femei și de bărbați sorb ceaiul aromat. GÎRLEANU, L. 44. Îmi luai locul... în colțul canapelei și liniștit, îmi sorbeam cafeaua și îmi fumam țigara. HOGAȘ, M. N. 39. ◊ (Complementul este indicat printr-un partitiv) Ca niciodată soarbe din cafea mai alene. BASSARABESCU, S. N. 13. ♦ (Complementul indică băutura, p. ext. recipientul în care este pusă) A bea repede și cu lăcomie (golind vasul). Boierul... sorbi cu ochii închiși paharul mare de vin. SADOVEANU, O. VII 156. Sorbeau la vin parcă s-ar fi bătut zece nebuni la gura lor. POPESCU, B. II 51. A sorbit cupa pînă la picătura din fund. CARAGIALE, O. III 74. Setilă sorbea apa de prin bălți și iazuri. CREANGĂ, P. 247. ◊ Fig. Sărutări fără de număr el îi soarbe de pe gură. EMINESCU, O. I 104. Cu gîndul, ea soarbe poate o eternitate de fericiri. ODOBESCU, S. III 36. ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) cînd cineva se uită cu mare dragoste la altul. Pot să zic fără păcat că eram frumușică în pelinci, de-ți venea să mă sorbi într-o lingură de apă. GANE, N. II 162. Și așa de... drăgălașă mai rar, încît s-o sorbi într-un pahar cu apă. ISPIRESCU, L. 352; b) cînd cineva îl urăște pe altul. Supăratu-s-a nevasta pe zmeu, de să-l fi putut, l-ar fi sorbit într-o lingură de apă. BOTA, P. 85. Îl pizmuiesc și, numai dacă ar putea, l-ar sorbi într-o lingură de apă. MARIAN, O. I 308. A sorbi (pe cineva) cu ochii (din ochi sau cu privirea) v. ochi. A sorbi credință v. credință. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes spusele cuiva. [Herdelea] rupse plicul și sorbi cu înfrigurare cele șase pagini de scris mărunt. REBREANU, R. I 31. Așa cum era Pangrati, dar ne era drag și sorbeam lecțiile lui. HOGAȘ, H. 69. În ochii tînărului se vedea dorința sinceră de a auzi, de a sorbi cuvintele lui Dan. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. 2. A suge, a absorbi, a înghiți. Bătrîna cu broboadă cernită a dispărut, parcă ar fi sorbit-o umbra chiliei deschise. SADOVEANU, N. P. 45. Apa se repezi năprasnic să-l soarbă, și mai multe nu. DELAVRANCEA, LA cade. Dunărea... soarbe 120 de rîuri. vlahuță, la CADE. ◊ (Poetic) Curînd desimea codrilor ne sorbi în adîncurile sale nestrăbătute. HOGAȘ, M. N. 205. [Soarele] în curînd... apare pe orizontul aurit, Sorbind roua dimineții de pe cîmpul înverzit. ALECSANDRI, P. A. 120. ◊ Fig. Ochii? Cîte dulci imagini au sorbit a lor lumine. EMINESCU, O. IV 45. Holera la el sărea... Gură pe gură punea, Buze pe buze lipea, Zilele i le sorbea. ALECSANDRI, P. P. 39. ♦ A preocupa, a captiva. Atît de mult basmele și visele-mi sorbeau viața, încît chiar lăcomia copilărească dispăruse; ba uneori trebuia cu d-a sila să mă puie la masă. DELAVRANCEA, T. 20. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adînc (aer, miresme). Fata... sorbea, cu capu-nălțat și cu nările tremurătoare, mireasma văii. SADOVEANU, O. VII 58. De-aș putea să sorb aerul Moldovei cu patima cu care-l sorbii la întîia zi, după 22 de ani de pribegie. DELAVRANCEA, O. II 183. Am sorbit din adînc vîntul rece. CARAGIALE, P. 38. ◊ Fig. Învață-mă să rîd cu tine-n soare, Să-i sorb lumina caldă. TOPÎRCEANU, B. 86. O, steaua mea, alungă norii, Să-ți sorb clipirile senine, Să trec prin furia vîltorii Cu ochii țintă către tine. CERNA, P. 24. ◊ (Complementul este indicat printr-un partitiv) Mă du departe, mai departe! La munți cu fruntea de zăpadă, Să sorb din freamătul pădurii ș-al ierburilor din livadă. GOGA, C. P. 11.

SOÁRBĂ ~e f. Fructul sorbului. /Din sorb

A SORBÍ sorb tranz. 1) (băuturi sau mâncăruri lichide) A bea sau a mânca trăgând în gură puțin câte puțin. 2) A înghiți dintr-o dată (lăsând vasul gol). 3) fig. A trage în piept cu nesaț; a inspira adânc. ~ mireasma trandafirilor. ◊ ~ pe cineva cu ochii (sau din ochi, cu privirea) a se uita cu multă dragoste la cineva; a fi îndrăgostit de cineva. /<lat. sorbere

soarbă f. poama sorbului cât o cireașă, roșiatică și acrișoară.

soarbe-zeamă m. fig. și pop. om bleg.

sorbì v. 1. a înghiți cu încetul un lichid trăgându-l cu sgomot în gură: a sorbi cafeaua; 2. a înghiți dintr’o dată: a sorbi un ou; a sorbi cu ochii, a plăcea foarte; 3. fig. a răpi: îmi vine să-i sorb zilele POP. [Lat. SORBERE].

soárbă (oa dift.) f., pl. e (d. sorb 1 saŭ d. lat. sorbum, pl. -ba, soarbă. D. rom. vine ngr. súrva). Fructu sorbuluĭ (de forma unuĭ merișor).

3) sorb a -í v tr. (lat. sórbere și sorbére imit. înrudit cu vgr. rophéo, înghit, vsl. srŭbatĭ, bg. sŭrbam, germ. schlúrfen, a sorbi, ș. a. multe în diferite limbi; it. sorbire, pv. sourbi, sp. sorber, pg. sorver.El soarbe, să soarbă, soarbe tu, nu sorbi! V. absorb, horpăĭ, cĭorbă, șerbet, sirop). Trag cîte puțin în gură un lichid ferbinte așa în cît să nu mă frig: a sorbi ceaĭu, cafeaŭa, cĭorba. Înghit maĭ răpede continutu unuĭ oŭ moale, un medicament: a sorbi un oŭ. Fig. A sorbi din ochĭ (saŭ cu ochiĭ), a privi cu mare dragoste saŭ cu lăcomie. A-ĭ sorbi cuĭva zilele, a-l ucide.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

soárbă (reg.) s. f., g.-d. art. soárbei; pl. soárbe

arată toate definițiile

Intrare: soarbe
soarbe
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: soarbă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soarbă
  • soarba
plural
  • soarbe
  • soarbele
genitiv-dativ singular
  • soarbe
  • soarbei
plural
  • soarbe
  • soarbelor
vocativ singular
plural
Intrare: soarbe-zeamă
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soarbe-zea
  • soarbe-zea
plural
  • soarbe-zea
  • soarbe-zea
genitiv-dativ singular
  • soarbe-zea
  • soarbe-zea
plural
  • soarbe-zea
  • soarbe-zea
vocativ singular
plural
Intrare: sorbi
verb (VT303)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sorbi
  • sorbire
  • sorbit
  • sorbitu‑
  • sorbind
  • sorbindu‑
singular plural
  • soarbe
  • sorbiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sorb
(să)
  • sorb
  • sorbeam
  • sorbii
  • sorbisem
a II-a (tu)
  • sorbi
(să)
  • sorbi
  • sorbeai
  • sorbiși
  • sorbiseși
a III-a (el, ea)
  • soarbe
(să)
  • soarbă
  • sorbea
  • sorbi
  • sorbise
plural I (noi)
  • sorbim
(să)
  • sorbim
  • sorbeam
  • sorbirăm
  • sorbiserăm
  • sorbisem
a II-a (voi)
  • sorbiți
(să)
  • sorbiți
  • sorbeați
  • sorbirăți
  • sorbiserăți
  • sorbiseți
a III-a (ei, ele)
  • sorb
(să)
  • soarbă
  • sorbeau
  • sorbi
  • sorbiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)