smirnă² sf [At: PSALT. 87 / V: (îvp) zm~, (reg) smer~, zmer~ / Pl: ~ne / E: vsl смиръна, ngr σμύρύα] 1 Rășină extrasă din scoarța unui arbore exotic (Styrax benzoin) care, prin ardere, răspândește un miros plăcut caracteristic și care se întrebuințează în medicină, în parfumerie, în ceremoniile religioase și la îmbălsămare Si: benzoe, (înv) miră. 2 (Prc) Miros plăcut și puternic de smirnă² (1). 3 (Reg) Tămâie. 4 (Bot; reg) Granat (Chrysanthemum parthenium). 5 (Bot; reg) Calapăr (Chrysanthemum balsamita). 6 (Bot; reg) Năfurică (Artemisia annua). 7 (Bot; reg; îc) ~-de-grădină Tămâiță (Chenopidum botrys).

smirnă¹ av [At: POLIZU / V: ~na, (reg) zm~ / E: rs smirno] (Construit mai ales cu verbul „a sta”) 1 În poziție de drepți. 2 Nemișcat. 3 Înmărmurit (de fri că, de respect etc. în fața cuiva).

SMIRNĂ² s. f. Rășină aromatică extrasă din scoarța unui arbore exotic (Styrax benzoin), care arde răspîndind un miros plăcut; are întrebuințări în medicină, în parfumerie, la unele ceremonii religioase etc. Munții Galileii, de unde curge smirnă și tămîie. SEVASTOS, N. 194. Și fumul majestuos De smirnă, de tămîie, din vasele divine, Se urcă către tîmplă în nour luminos. EMINESCU, O. IV 55.

SMIRNĂ¹ adv. (Și în forma smirna) În poziție de drepți; nemișcat, țeapăn (de frică, de respect). Ai noștri, cînd dorm, smirnă, nu li se aude decît răsufletul. STANCU, D. 43. Smirnă toți! și din toate piepturile... pornește un întreit ura. CARAGIALE, O. III 22. ◊ (În construcție cu verbul «a sta», mai rar cu alte verbe) Alteța-voastră imperială este prea bună, răspunse generalul, oprindu-se smirnă la doi pași de arhiduce. VORNIC, P. 113. Cînd răcnea la telefon, soldații și ofițerii făceau smirna înaintea pîlniei. C. PETRESCU, Î. I 267. La tablă stau smirna patru fetițe...cu ochii țintă la examinator. VLAHUȚĂ, O. A. II 192. – Variantă: smirna adv.

SMIRNĂ ~e f. Rășină extrasă din scoarța unui arbore exotic, care arde răspândind un miros specific, având diverse întrebuințări (în medicină, parfumerie, la ceremoniile religioase). [G.-D. smirnei] /<ngr. smirna, sl. smirina

smirnă f. suc alburiu foarte compact, cu gust dulce și balsamic, arde răspândind un miros plăcut: smirna e întrebuințată în medicină și in ceremoniile bisericești. [De origină slavo-greacă].

smírnă și zmírnă f. fără pl. (ngr. și vgr. smýrna și mýrra; vsl. smirŭna, zmirúna, rus. smirna). Rășina scoasă pin inciziunĭ din coaja copaculuĭ stýrax benzoin, care crește pe șesurile și malurile rîurilor din insulele Sonde (Ĭa e un suc albicĭos foarte compact care se solidifică la aer și-șĭ ĭa o coloare cafenie împestrițată cu alb. Are un gust dulce și balsamic, arde răspîndind un miros foarte plăcut șl mulțĭ vaporĭ de acid benzoic și se disolva în alcool și eter. Calitatea eĭ variază după modu extrageriĭ și preparăriĭ și după etatea și originea copaculuĭ. În med. se întrebuințează contra inflamațiunilor cronice ale căilor respiratoriĭ ș. a. În biserică se afumă cu ĭa și se consideră maĭ prețioasă de cît tămîĭa). V. stirac.

smernă sf vz smirnă²

zmernă sf vz smirnă²

zmirnă sf vz smirnă²

smirna adv. drept ca lumânarea: a sta smirna înaintea cuiva. [Mold. smernă = rus. SMERNO].

smírna adv. (rus. smirnyĭ, liniștit, d. mirŭ, pace; rut. smirniĭ). Fam. A sta smirna, a sta liniștit supt comandă: eleviĭ în clasă, soldațiĭ în front stau smirna.

zmírnă, V. smirnă.

smirnă² s. f., g.-d. art. smirnei

smirnă¹ (fam.) adv. (a sta ~)

smirnă¹ adv.

smirnă² s. f., g.-d. art. smirnei

smirnă adv.

smirnă s. f., g.-d. art. smirnei; pl. smirne

smirnă

smirnă, -nei gen. a.

SMIRNĂ s. v. granat, spilcuță, tămâie.

SMIRNĂ s. benzoe, (înv.) miră. (~ servește ca esență în parfumerie.)

smirnă s. v. GRANAT. SPILCUȚĂ. TĂMÎIE.

SMIRNĂ s. benzoe, (înv.) miră. (~ servește ca esență în parfumerie.)

smirnă s. f. – Benzoe, rășină a arborelui Styrax benzoi. – Var. zmirnă. Gr. σμύρνα, parțial prin sl. smirna, smirŭna (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 135).

smirna adv. – Drepți în poziție de drepți. Rus. smirno (Tiktin).

a sta smirnă expr. 1. a sta nemișcat / în poziție de drepți. 2. a fi obedient.