SLĂNINĂ, slănini, s. f. Strat de grăsime între pielea și carnea porcului; parte, bucată din această grăsime, conservată și preparată ca aliment (cu adaos de sare ori de boia sau afumată) sau care se topește, devenind untură. [Pl. și: slănine] – Din bg., sb. slanina.

slănină sf [At: DOSOFTEI, PS. 259/20 / V: (reg) sclăină, sclă~, ~ilă, slăină, slen~, zl~, zlelină, zlen~ / Pl: (rar) ~ni, (reg) ne / E: vsl ◊ cf bg сланина, srb slanina] 1 Strat de grăsime între pielea și carnea porcului. 2 (Pex) Bucată din slănină (1), preparată și folosită ca aliment (cu adaos de sare sau cu boia sau afumată) Si: (reg) slană (1), clisă, lard, proaspătă, sală², sigiar, șuncă. 3 (Pex) Bucată de slănină (1) topită și transformată în untură. 4 (Olt; dep; îs) ~ cu ochi Om foarte gras. 5 (Reg; îe) Și cu curechiul uns, și cu ~na-n pod Se spune despre cei care vor să aibă de toate fără să facă nici un sacrificiu. 6 (Fam; pan) Osânză.

SLĂNINĂ, slănini, s. f. Strat de grăsime între pielea și carnea porcului; parte, bucată din această grăsime, conservată și preparată ca aliment (cu adaos de sare ori de boia sau afumată) sau care se topește, devenind untură. [Pl. și: slănine] – Din bg., scr. slanina.

SLĂNINĂ s. f.. Strat de grăsime între pielea și carnea porcului; parte, bucată din grăsimea porcului, întrebuințată ca aliment. Porcul său din ogradă este mai gras, deoarece stă slănina pe dînsul de o palmă. ISPIRESCU, L. 176. Ce le pasă: lemne la trunchi sînt, slănină și făină în pod este deavolna; brînză în putină de asemenea. CREANGĂ, A. 38. O bucată de pîne, pe care este puțintică slănină. NEGRUZZI, S. III 204. ◊ Expr. (Familiar) Cu un ochi la slănină și cu altul la făină v. ochi¹ (I 1). Și cu curechiul uns și cu slănina-n pod, se spune despre cei care vor să aibă de toate, fără să sacrifice nimic.

SLĂNINĂ ~i f. 1) Grăsime care formează un strat gros sub pielea porcului. 2) Bucată din această grăsime preparată și folosită ca aliment. [G.-D. slăninii] /<bulg., sb. slanina

slănină f. grăsime de porc. [Bulg. SLANINŬ].

slănínă f., pl. ĭ (bg. sîrb. slanina, d. slán, sărat; rus. solonina, carne sărată; ung. szalonna, szalanna. V. solniță). Grăsimea care se întinde pe supt șoricu porculuĭ. (Și slăină, după făină). V. osînză. P. loc., v. făină.

sclăină sf vz slănină

sclănină sf vz slănină

slăină sf vz slănină

slănilă sf vz slănină

slenină sf vz slănină

zlănină sf vz slănină

zlelină sf vz slănină

zlenină sf vz slănină

slănină s. f., g.-d. art. slăninii; pl. slănini

slănină s. f., g.-d. art. slăninii; pl. slănini

slănină s. f., g.-d. art. slăninii; pl. slănini

slănină, gen. slăninii

slănină (slănini), s. f. – Grăsime de porc. – Var. slăină. Sl. (bg., sb., slov., ceh.) slanina, din sl. slanŭ „sărat” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 347; Conev 87), cf. ngr. σλανίνα (Meyer, Neugr. St., II, 58). – Der. slăninos, adj. (cu slănină).

a se uita cu un ochi la făină și cu unul la slănină expr. (pop.) a fi sașiu, a suferi de strabism.

cu un ochi la slănină și cu altul la făină expr. sașiu; ciacâr.

SLĂNINĂ s. (pop. și fam.) slană, (Transilv. și Ban.) clisă, (Ban. și Transilv.) lard, (prin Mold.) sală. (Mănâncă ~ cu pâine.)

SLĂNINĂ s. (pop. și fam.) slană, (Transilv. și Ban.) clisă, (Ban. și Transilv.) lard, (prin Mold.) sală. (Mănîncă ~ cu pîine.)