SIT, situri, s. n. 1. Peisaj pitoresc. 2. Configurația unui loc ocupat de un oraș. ◊ Sit arheologic = șantier unde au loc săpături și cercetări arheologice. Sit de conservare = arie naturală protejată. – Din fr., engl. site.

sit¹ sn [At: NEGULICI / Pl: ~uri / E: fr site, lat situs] (Liv) 1 Priveliște. 2 Loc geografic considerat din punctul de vedere a uneia sau mai multor activități (științifice) de un anumit tip.

sit² sn [At: N. REV. R I, nr. 10, supl. II, 157 / Pl: ? / E: nct] 1 Porțiune de teren acoperită cu iarbă. 2 (Pex) Pășune.

sit³ s vz sic²

SIT, síturi, s. n. (Franțuzism rar) Priveliște din natură; peisaj. Dealurile și pădurile Hușului reproduc... pitoreștile situri de lîngă Carlsbad. HASDEU, I. V. 131.

SIT, situri, s. n. (Franțuzism) Peisaj. – Fr. site

SIT s. n. 1. peisaj considerat din punctul de vedere al aspectului său pitoresc. 2. configurație proprie unui anumit teritoriu, păstrat în forma sa naturală. ◊ sit arheologic = loc în care se efectuează săpături. 3. (biol.) cea mai mică unitate a unei gene care poate suferi o mutație sau o recombinare. (< fr., engl. site)

sit n. partea unui peizaj considerat după aspectul său: sit încântător.

*sit n., pl. urĭ (fr. site, d. it sito, care vine d. lat. situs, situațiune). Peizaj, regiune mică considerată în privința frumuseții: un sit încîntător.

șit sn vz șut⁵

șiț² sn vz jeț

șiț¹ i [At: PRIBEAGUL, P. R. 53 / E: fo] (Trs; Ban) Strigăt cu care se alungă pisicile.

sit (loc; peisaj) s. n., pl. situri

*sit (loc, peisaj) s. n., pl. situri

sit s. n., pl. síturi

SIT s. v. cadru, imaș, izlaz, pășune, peisaj, priveliște, scenă, tablou, vedere.

sit s. v. CADRU. IMAȘ, IZLAZ. PĂȘUNE. PEISAJ. PRIVELIȘTE. SCENĂ. TABLOU. VEDERE.

șiț! interj. (reg.) strigăt cu care se alungă pisicile.

Sit, -a, -ani v. Set 1.