sinica v vz sineca

sâneca v vz sineca

sânica v vz sineca

sinec² s [At: TEODORESCU, P. P. 380 / V: sân~ s, ~ă, ~nică sf, / E: pvb sineca] (Reg; de obicei precedat de prepoziții cu care formează locuțiuni adverbiale) Zorii zilei.

sineca vir [At: RESMERIȚĂ, D. / V: sân~, sânica, ~nica, suminica / Pzi: sinec / E: ml *signicare, *exsomnicare] 1-2 (Pop; în descântece) A se scula în zori (și a se închina). 3-4 (Pex) A se închina.

sinecă sf vz sinec²

sinic sn vz șinic

sinică sf vz sinec²

sinice sf vz șinic

sumica v vz sineca

suminica v vz sineca

șineac sn vz șinic

șineag sn vz șinic

șinic sn [At: BIBLIA (1688), 568²/46 / V: (îrg) si~, ~neac, ~neag (Pl: ~uri), ~ig sn, sinice sf / Pl: ~ice / E: tc șinik, srb šinik, bg шиник, ngr σινίϰι] (Îrg) 1 Măsură de capacitate pentru cereale sau pentru alte produse agricole, a cărei mărime variază, după regiuni și după epoci, aproximativ între 1,25 1 și 136 1 (echivalentul în greutate fiind de la 12 kg la 50 kg). 2 Vas care are capacitatea unui șinic (1). 3 (Spc) Măsură cu care se toarnă boabele în coș la măcinat¹ sau cu care se ia vama la moară. 4-6 Cantitate corespunzătoare unui șinic (1-3).

șinig sn vz șinic

SINIC, -Ă adj. chinez. (< engl. sinic, lat. sinicus)

2) sînec, a -á v. intr. (lat. *sénico, sênicáre [cu ê îld. ĕ], d. sĕnex, bătrîn) Est. Rar. Pornesc des-de dimineață (numaĭ în descîntece): am sînecat, am mînecat, dimineața m’am sculat, saŭ ca v. refl.: sînicasu-s’a, mînicatu-s’a.

șiníc n., pl. e (turc. șiniki [de unde și ngr. siniki și alb. bg. šinik], d. ngr. hinix [de unde și vsl. hinixŭ], din vgr. hoînix, oboroc). Vechĭ. Azĭ Olt. Baniță.

SINEC s. v. zori.

SINECA vb. v. închina, ruga.

SINICE s. v. baniță, dublu-decalitru.

sinec s. v. ZORI.

sineca vb. v. ÎNCHINA. RUGA.

sinice s. v. BANIȚĂ. DUBLU-DECALITRU.

sîneca (-c, -at), vb. refl. – A se vindeca, a se restabili. Lat. *sanicāre, de la sanus (Buescu, R. Études roum., I, 109-15). Înainte s-a explicat prin lat. *signicāre „a-și face cruce” (Pușcariu, Conv. Lit., XLIV, 540; REW 7906; Drăganu, Dacor., IV, 742); prin sl. sŭnicati „a înclina” (Bogrea, Dacor., I, 473); prin *senicum, de la senex (Scriban). Aceste șovăieli se explică prin semantismul nu foarte sigur; este cuvînt rar, care s-a păstrat numai în formule de descîntec.

sineca, sinec, vb. I (pop.) a se scula în zori și a se închina.

șinic, șinice, s.n. (înv. și reg.) 1. măsură de capacitate pentru cereale sau pentru alte produse agricole; vas, măsură cu care se toarnă boabele în coș la măcinat sau cu care se ia vama la moară. 2. cantitatea de grâu corespunzătoare unui șinic.

Sinica v. Avxinie III 5.