18 definiții pentru simultan simultaneu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SIMULTÁN, -Ă, simultani, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre acțiuni, fenomene și evenimente) Care are loc în același timp cu altul sau cu altele; concomitent. 2. S. n. Demonstrație a unui șahist cu o clasificare superioară care joacă în același timp cu mai mulți adversari de categorie inferioară. [Var.: (înv.) simultanéu, -ée adj.] – Din germ. simultan, fr. simultane, lat. simultaneus.

SIMULTÁN, -Ă, simultani, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre acțiuni, fenomene și evenimente) Care are loc în același timp cu altul sau cu altele; concomitent. 2. S. n. Demonstrație a unui șahist cu o clasificare superioară care joacă în același timp cu mai mulți adversari de categorie inferioară. [Var.: (înv.) simultanéu, -ée adj.] – Din germ. simultan, fr. simultané, lat. simultaneus.

SIMULTÁN, -Ă, simultani, -e, adj. (Despre acțiuni, evenimente și stări, în opoziție cu succesiv) Care se petrece sau există înacelași moment (cu altul sau cu altele); concomitent. Prezența simultană a norilor și a lunii pe cer prilejuiește lumii spectacolul ei cel mai încărcat de o grea, aproape insuportabilă frumusețe. BOGZA, C. O. 52. ◊ (Adverbial) Din vreo sută de gîturi izbucni aproape simultan și furtunos același «huo» revoltat, pe cînd Trifon Guja, apucînd o piatră, o zvîrli după automobilul ce se depărta scrișnind. REBREANU, R. II 45. ♦ (Sistem de) ecuații simultane = (sistem de) ecuații în care mai multe necunoscute intervin deodată în mai multe ecuații. – Variantă: (rar) simultanéu, -ée (MACEDONSKI, O. IV 136) adj.

SIMULTÁN, -Ă adj. Care se petrece, care are loc în același timp; concomitent. // s.n. Demonstrație a unui șahist cu o clasificare superioară, care joacă în același timp cu mai mulți adversari de categorie inferioară. [Var. simultaneu, -ee adj. / < fr. simultané, cf. lat.t. simultaneus < simul – în același timp].

SIMULTÁN, -Ă I. adj. (și adv.) în același timp; concomitent. II. s. n. demonstrație a unui șahist care joacă în același timp cu mai mulți adversari. (< germ. simultan, fr. simultané, lat. simultaneus)

simultán s. n. (sport) Joc al unui șahist cu mai mulți adversari deodată ◊ „[...] Au loc simultane date de marii maeștri G. și O [...] și turnee după sistemul elvețian.” R.l. 26 XI 76 p. 6 (din germ. Simultan; cf. fr. simultané; DN – alt sens, DEX, DN3)

SIMULTÁN ~ă (~i, ~e) și adverbial (despre evenimente, acțiuni etc.) Care se raportează la același moment temporal; în același timp; concomitent. /<lat. simultaneus, fr. simultane

simultan a. se zice de două sau mai multe acțiuni cari se fac în acelaș timp.

SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan.

SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan.

SIMULTANÉU, -ÉE adj. v. simultan.

SIMULTANÉU, -EE adj. v. simultan.

*simultanéŭ, -ée adj. (fr. simultanée, mlat. simultáneus, d. lat. simul, în acelașĭ timp, împreună). Făcut în acelașĭ timp: salve simultanee. Adv. Tunurile s’aŭ descărcat simultaneu. – Și simultan.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

simultán1 adj. m., pl. simultáni; f. simultánă, pl. simultáne

simultán2 s. n., pl. simultáne

simultán s. n., pl. simultáne

simultán adj. m., pl. simultáni; f. sg. simultánă, pl. simultáne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SIMULTÁN adj., adv. 1. adj. v. concomitent. 2. adv. v. concomitent. 3. adv. v. odată.

SIMULTAN adj., adv. 1. adj. concomitent, paralel, sincron, sincronic. (Fenomene ~.) 2. adv. concomitent, paralel, totdeodată, totodată, (înv.) împreună. (~ să începem și aprovizionarea.) 3. adv. concomitent, odată, (pop.) deodată. (Vorbesc ~.)

Intrare: simultan
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • simultan
  • simultanul
  • simultanu‑
  • simulta
  • simultana
plural
  • simultani
  • simultanii
  • simultane
  • simultanele
genitiv-dativ singular
  • simultan
  • simultanului
  • simultane
  • simultanei
plural
  • simultani
  • simultanilor
  • simultane
  • simultanelor
vocativ singular
plural
simultaneu adjectiv
adjectiv (A103)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • simultaneu
  • simultaneul
  • simultaneu‑
  • simultanee
  • simultaneea
plural
  • simultanei
  • simultaneii
  • simultanee
  • simultaneele
genitiv-dativ singular
  • simultaneu
  • simultaneului
  • simultanee
  • simultaneei
plural
  • simultanei
  • simultaneilor
  • simultanee
  • simultaneelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)