SIMINICHÍE s. f. Numele a două specii de arbuști mici din familia leguminoaselor, cu flori galbene, ale căror frunze și fructe uscate se folosesc ca purgativ și ca diuretic (Cassia acutifolia și angustifolia); p. restr. (colectiv) frunzele (sau fructele) uscate ale acestei plante. – Din tc. sinameki.

SIMINICHÍE, siminichii, s. f. Numele a două specii de arbuști mici din familia leguminoaselor, cu flori galbene, ale căror frunze și fructe uscate se întrebuințează ca purgativ și ca diuretic (Cassia acutifolia și angustifolia); p. restr. (colectiv) frunzele (sau fructele) uscate ale acestei plante. – Din tc. senameki.

SIMINICHÍE s. f. Mic arbust din familia leguminoaselor (Cassia angustifolia); (cu sens colectiv) frunzele uscate ale plantei, întrebuințate ca purgativ și ca diuretic. A trebuit... să se mulțumească doar... cu un ceai de siminichie. STĂNOIU, C. I. 166. Siminichia n-o cunoaște poporul decît ca niște frunzișoare ce le cumpără de la dugheană și o beau de durere de inimă și de limbrici. ȘEZ. XV 123.

SIMINICHÍE ~i f. Arbust mic cu flori galbene, ale cărui frunze înguste și alungite sunt folosite ca purgativ și diuretic. [G.-D. siminichiei] /<turc. senameki

siminachíe (sud) și siminichíe (est) f. (din *senamechie, d. turc. sena-meki, senă de la Meca; ar. sena de unde și it. sp. sena, fr. sene; bg. sinamikiĭa. V. senă). Un copăcel leguminos originar din Africa și Arabia (cassia acutifolia și angustifolia). Fertura din frunzele luĭ uscate e purgativă. Se dă și ca sirop și ca tinctură. – Vechĭ și pop. sî-.

siminichíe s. f., art. siminichía, g.-d. siminichíi, art. siminichíei

siminichíe s. f., art. siminichía, g.-d. siminichíi, art. siminichíei; pl. siminichíi

siminichie

SIMINICHÍE s. (FARM.) senă. (Ceai de ~.)

SIMINICHIE s. (FARM.) senă. (Ceai de ~.)