SIMBOL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și în artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.: în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; Crezul. [Acc. și: simbol. – Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. symbole, germ. Symbol.

simbol sn [At: ANTIM, O. 320 / V: (înv) ~mvol / A și: simbol / Pl: ~uri, (rar) ~oale, ~e / E: lat symbolus, ngr σύμβολον, ger Symbol, fr symbole] 1 (art; mai ales îs ~ul credinței) Rugăciune care reprezintă expunerea succintă a substanței religiei creștine Si: crezul, (liv) credo, (înv) credință. 2 (De obicei urmat de determinări în genitiv) Ceea ce reprezintă indirect (convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, noțiune, însușire, un sentiment etc. Si: însemn, semn. 3 (În literatură și artă) Element sau enunț descriptiv, sugestiv, susceptibil de o serie de interpretări. 4 (Spc) Semn, grup etc. de semne convenționale ce se folosesc în știință și tehnică, reprezentând sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. corectat(ă)

SIMBOL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.; în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; crezul. [Acc. și: simbol. – Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. simbole, germ. Symbol.

SIMBOL, simboluri, s. n. 1. Tot ce reprezintă, în mod convențional, sau deșteaptă, prin analogie, o noțiune, o idee, un sentiment. Simbolul străduinților nobile ale părinților noștri a fost Alecsandri. SADOVEANU, E. 61. O mamă care cade în genunchi înaintea copilului ei și-l roagă plîngînd este, poate, cel mai mare și mai sfînt simbol de iubire, de jertfă și de durere. VLAHUȚĂ, O. A. 257. Simbolul de avuție, Plugul binevestitor, Ne aduce bucurie, An de bunuri roditor. BELDICEANU, P. 66. ◊ Simbolul credinței = text care cuprinde expunerea principalelor dogme ale creștinismului. V. crez. (Fig.) Dacă s-ar face aceasta și acei bărbați învățați ne-ar face onoare a ne întreba care e ideea noastră în acest obiect, ne-am mărturisi simbolul credinței noastre literare cam în felul următor. NEGRUZZI, S. I 348. ♦ (În literatură și artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. În momentul întîlnirii noastre, dv. iubeați frumosul, ideea clară și apostolatul social. Eu, dimpotrivă: adoram simbolul, eram mistic și visam hlamida sacerdotală. GALACTION, O. I 335. Am pictat și eu destule naturi moarte cubice, geometrice... și destule simboluri. Acum gîndesc altfel. CAMIL PETRESCU, T. II 69. Coșbuc, ca un adevărat artist, a deslușit ceea ce trăiește nedeslușit în inima poporului și i-a dat o formă artistică și toate aceste simboluri încep să vorbească o limbă dureros de tristă, batjocoritor de amară. GHEREA, ST. CR. III 335. 2. Semn convențional folosit în diverse discipline științifice și practice și care reprezintă sume, cantități sau noțiuni. Denumirile conturilor se înlocuiesc în contabilitate printr-un simbol. Fierul se notează în chimie prin simbolul «Fe». ♦ (Mat.) Semn care reprezintă o mărime sau o operație matematică. ♦ (Tehn.) Semn grafic care reprezintă un instrument, un aparat sau o mașină.

SIMBOL s.n. Semn care reprezintă, în mod convențional sau prin analogie, un obiect, o noțiune, o idee etc. ♦ Orice semn convențional care abreviază ceva; literă sau grup de litere care reprezintă numele unui element chimic; literă sau grup de litere care reprezintă o unitate de măsură etc. ♦ Simbolul credinței = crez. ♦ Figură de stil prin care se exprimă o idee abstractă cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. [Cf. lat. symbolum, gr. symbolon – semn, marcă, fr. symbole, it. simbolo].

SIMBOL s. n. 1. semn, obiect, imagine care reprezintă, în mod convențional sau prin analogie, o ființă, o idee, un sentiment. 2. semn convențional, în știință și tehnică, pentru notarea anumitor noțiuni, operații, relații matematice etc. ◊ denumire abreviată a elementelor chimice. ♦ ~ ul credinței = crez. 3. procedeu stilistic prin care se exprimă o idee abstractă cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. (< fr. symbole, lat. symbolum, gr. symbolon, germ. Symbol)

SIMBOL ~uri n. 1) Semn care reprezintă sau evocă o noțiune. 2) Semn convențional folosit în știință și tehnică. 3) Procedeu expresiv în artă și literatură prin care se substituie numele unui lucru prin numele unui semn. 4) Imagine sau obiect cu valoare evocatoare magică sau mistică. 5) rel. Ansamblu de formule care constituie dogmele fundamentale ale creștinismului. /<lat. simbolum, fr. symbole, germ. Symbol

simbol n. figură sau semn destinat a reprezenta o idee morală: oamenii din toate cele fac icoană sau simbol EM.; simbolul credinței, crezul în sfânta Treime.

*símbol n., pl. e (vgr. symbolon, lat symbolum. V. bol, diavol). Emblemă, figură, semn orĭ desemn caracteristic care reprezentă o ideĭe morală: cînele e simbolu fidelitățiĭ. Chim. Literele pin care se prescurtează numele corpurilor simple (precum O îld. oxigen). Simbolu credințeĭ, Crezu, formularu care cuprinde principalele articule ale credințeĭ creștineștĭ. – Fals simból, pl. oale saŭ urĭ.

SEX-SIMBOL, sex-simboluri, s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității unei țări, unei epoci etc. – Din fr. sexe-symbole, engl. sex symbol.

simvol sn vz simbol

SEX-SIMBOL s. n. idealul sensibilității și al sexualității, reprezentat de o vedetă. (< engl. sex-symbol)

imagine-simbol s. f. Imagine cu rol de simbol ◊ „[...] filmul e traversat de o imagine-simbol a unui grup de copii jucându-se cu mulajul de ghips al corpului omenesc.” L. 29 IV 72 p. 8. ◊ „Imagini-simbol în țara Kalevalei.” Sc. 6 XII 73 p. 7. ◊ „Imagini-simbol ale Siriei contemporane.” Sc. 22 XII 76 p. 6 (din imagine + simbol)

personaj-simbol s. n. (lit.) Personaj cu valoare de simbol ◊ „Din grupuri se detașează, pline de energie, două personaje-simbol: comunistul și logodnica lui.” Sc. 6 VII 72 p. 4. ◊ „Un personaj-simbol de alt regn estetic deci, în abstractizări exprese, ar fi părut aleatoriu și suprapus dacă autorul nu l-ar fi implantat, cu forța și originalitatea personificării, în sistemul constituit de celelalte.” R.lit. 21 VI 73 p. 2 (din personaj + simbol)

sex-simbol s. n. 1993 Persoană (mai ales femeie) care reprezintă modelul de frumusețe fizică al unei epoci, țări etc. v. bikini (din engl. sex-symbol)

simbol s. n., pl. simboluri

simbol s. n., pl. simboluri

simbol s. n., pl. simboluri

simbol, pl. simboluri

simbol, -luri.

sex-simbol s. n., pl. sex-simboluri

*sex-simbol s. n., pl. sex-simboluri

SIMBOL s. 1. însemn, semn. (Sceptrul era ~ul puterii domnitorului.) 2. emblemă, (rar) atribut, (înv. fig.) pecete. (~ul unei mărci de fabrică.) 3. figură, imagine. (Un ~ reprezentând...) 4. reprezentare, (înv.) chip. (Albul e ~ul nevinovăției.) 5. (BIS.) simbolul credinței = crezul (art.), (livr.) credo, (înv.) credință.

SIMBOL s. 1. însemn, semn. (Sceptrul era ~ puterii domnitorului.) 2. emblemă, (rar) atribut, (înv. fig.) pecete. (~ unei mărci de fabrică.) 3. figură, imagine. (Un ~ reprezentînd...) 4. reprezentare, (înv.) chip. (Albul e ~ nevinovăției.) 5. (BIS.) simbolul credinței = crezul (art.), (livr.) credo, (înv.) credință.

simbol (simboluri), s. n. – Semn. – Var. înv. simvol. Mr. simvulie. Fr. symbole, var. din gr. σύμβολον (sec. XVIII, Gáldi 252). Der. (din fr.) simbolic, adj.; simbolist, s. m.; simbolism, s. n.; simboliza, vb. – Cf. sîmbure.

simbol (lat. symbolum, gr. symbolon „semn convențional”), figură de stil prin care se exprimă o idee abstractă cu ajutorul numelui unui obiect care aparține lumii fizice sau animale, pe baza unei analogii ușor de sesizat: „vulpea”, s. al vicleniei; „câinele”, s. al fidelității; „stindardul”, „drapelul”, s. al unei țări etc. (A). • S. este și semn convențional menit să reprezinte grafic o noțiune abstractă, în matematică, chimie, lingvistică structuralistă etc.

SIMBOL (< fr. symbole < lat. symbolum; < gr. symbolon, semn de recunoaștere) Imagine sau semn concret prin care sînt sugerate însușirile caracteristice ale unor fenomene sau noțiuni abstracte. Astfel, lupta revoluționară a clasei muncitoare este simbolizată prin emblema secera și ciocanul; pacea printr-un porumbel alb; speranța printr-o ancoră etc., iar în fabule, proverbe și zicale, viclenia, prin vulpe; frica, prin iepure; tirania, prin leu etc. Simbolul artistic are o largă valoare expresivă și este de o mare adîncime poetică. Termenul simbol conține atît sensul său propriu, cît și sensul atribuit. Un exemplu tipic de simbol îl oferă poemul Luceafărul de M. Eminescu, în care Hyperion este simbolul geniului creator care, cu toate că vrea să-și piardă nemurirea pentru fericirea semenilor lui pămînteni, este totuși menit să rămînă departe de plăcerile lumii și să trăiască, pe deasupra omenirii, nemuritor și rece. Trăind în cercul vostru strîmt, Norocul vă petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor și rece. Simboluri izolate se găsesc în multe poezii. Ex. Și sufletul înviforat îmi spune Că fătul ăstal patimii amare Și-al dorului ce moare-n așteptare E solul sfînt... înfricoșatul crainic Izbăvitor durerilor străbune. (O. GOGA, Clăcașii)

simbol, simboluri și (rar) simboale s. n. Semn, obiect, imagine care reprezintă sau evocă o idee, noțiune, un sentiment; procedeu expresiv în literatură și artă prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească. ♦ Simbolul credinței = mărturisire de credință sub formă de rugăciune, care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; crezul. A fost stabilit la Sinodul I ecumenic (primele șapte articole) și la Sinodul 2 ecumenic (ultimele cinci articole). ◊ Simbolul apostolic = cea mai veche mărturisire de credință, alcătuită în anii 49-50 d. Hr. de sfinții apostolic înainte de despărțirea lor pentru a predica evanghelia în afara Palestinei. Are 12 articole. [Acc. și: simbol] – Din lat. symbolum, fr. symbole, germ. Symbol.

SEX-SIMBOL (< fr.) s. n. Vedetă care reprezintă idealul senzualității, al sexualității.