siliciu Si

  • 1. Element chimic, metaloid, cristalizat sau amorf, de culoare cenușie, cu proprietăți asemănătoare cu ale carbonului, care se găsește în natură sub formă de silice sau de silicați și se folosește pentru a da duritate și rezistență aliajelor fierului și la fabricarea semiconductoarelor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN NODEX
  • comentariu Si
    surse: DOOM 2 simbol

etimologie:

4 definiții

siliciu n. metal de coloare închisă care, combinat cu oxigen, formează silicea.

*silíciŭ n. (lat. silex, cremene). Chim. Un metal tetravalent cu trei forme cuprins în silice în comhinatiune cu oxigenu. E amorf, grafitoid și octaedric. Primu e o pulbere cafenie, infuzibilă și insolubilă și nu conduce căldura, nici electricitatea; al doilea seamănă cu grafitu și conduce căldura și electricitatea; al treilea seamănă cu plumbu și se topește la 1200 și se volatilizează în cuptoru electric. Izolat de Berzelius la 1808 în stare amorfă și cristalizat de Sainte-Claire Deville la 1854.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

SILÍCIU (‹ fr. {i}; {s} lat. silex, silicis „cremene”) s. n. Element chimic (Si; nr. at. 14, m. at. 28,086), semimetal din grupa carbonului. Este cel mai răspândit element din natură după oxigen (constituind 26,7% din masa scoarței terestre); se găsește numai combinat, ca silice și silicați. Se prezintă cristalizat în sistemul cubic și în stare amorfă. Se obține prin aluminotermie sau prin reducerea silicei cu cărbune în cuptorul electric. Este puțin reactiv din punct de vedere chimic. Se întrebuințează ca agent de reducere în metalurgie, la prepararea ferosiliciului și la fabricarea dispozitivelor semiconductoare. A fost descoperit (1823) de J.J. Berzelius.

SILICON VALLEY (VALEA SILICIULUI), reg. în California central-vestică, între San José și Palo Alto, cunoscută, după 1980, pentru corporațiile industriale de înaltă tehnologie în electronică și computere.

Intrare: siliciu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular siliciu siliciul
plural
genitiv-dativ singular siliciu siliciului
plural
vocativ singular
plural
Si simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)

9 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

SILÍCIU s. n. Element chimic, metaloid, cristalizat sau amorf, de culoare cenușie, cu proprietăți asemănătoare cu ale carbonului, care se găsește în natură sub formă de silice sau de silicați și se folosește pentru a da duritate și rezistență aliajelor fierului. – Din fr. silicium.

SILÍCIU s. n. Element chimic, metaloid, cristalizat sau amorf, de culoare cenușie, cu proprietăți asemănătoare cu ale carbonului, care se găsește în natură sub formă de silice sau de silicați și se întrebuințează pentru a da duritate și rezistență aliajelor fierului. – Din fr. silicium.

SILÍCIU s. n. Element chimic, metaloid, cristalizat, de culoare cenușie, avînd proprietăți asemănătoare cu ale carbonului; se găsește în natură sub formă de silice și diverși silicați și este folosit pentru a da duritate și rezistență aliajelor fierului.

silíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. silíciul; simb. Si

silíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. silíciul; simb. Si

SILÍCIU s.n. Metaloid din familia carbonului, de culoare negricioasă în stare amorfă și cenușiu ca plumbul când este cristalizat. [Pron. -ciu. / < fr. silicium].

SILÍCIU s. n. metaloid din grupa carbonului, negricios în stare amorfă și cenușiu când este cristalizat, răspândit în natură. (< fr. silicium)

SILÍCIU n. Metaloid sub formă de cristale de culoare cafenie-închisă, întrebuințat, mai ales, în metalurgie și la fabricarea semiconductoarelor. /<fr. silicium


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Si, simbol chimic pentru siliciu.