2 intrări
Articole pe această temă:
26 de definiții (cel mult 20 afișate)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
silaba v vz silabi2
SILÁBĂ, silabe, s. f. Segment fonetic alcătuit dintr-unul sau din mai multe foneme pronunțate printr-un singur efort expirator. ◊ Silabă închisă = silabă care se termină într-o consoană. ◊ Silabă deschisă = silabă care se termină într-o vocală. – Din fr. syllabe, lat. syllaba.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
silabi2 vt [At: MAN. ÎNV. 203/5 / V: ~ba, ~ava, ~avi, ~lăba, ~lăbi / Pzi: ~besc / E: silabă] (Înv) 1-4 A silabisi (1-4).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
silabi1 sf vz silabă
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
silava v vz silabi2
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
silavă sf vz silabă
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
silavi v vz silabi2
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
silăba v vz silabi2
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
silăbi v vz silabi2
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sileavă[1] sf vz silabă
- Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
silevă sf vz silabă
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SILÁBĂ, silabe, s. f. Segment fonetic alcătuit dintr-unul sau din mai multe foneme pronunțate printr-un singur efort respirator. ◊ Silabă închisă = silabă care se termină în consoană. ◊ Silabă deschisă = silabă care se termină într-o vocală. – Din fr. syllabe, lat. syllaba.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de bogdang
- acțiuni
SILÁBĂ, silabe, s. f. Fiecare dintre unitățile sonore ale cuvîntului, formată dintr-unul sau mai multe foneme cu o culme de sonoritate și de expirație și despărțită de celelalte prin depresiuni de sonoritate și de expirație. Silabele accentuate și cele neaccentuate alternează unele cu altele. IORDAN, L. R. 156. Pă-că-to-su-le!... Așa ne striga nouă, celor săraci, strivind silabele între dinți, profesorul de istorie. I. BOTEZ, ȘC. 50. [Fabula] e datoare să spună numai ce trebuie, nici o silabă mai mult. NEGRUZZI, S. I 336. ◊ Silabă închisă = silabă terminată în consoană. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SILÁBĂ s.f. Parte dintr-un cuvânt alcătuită dintr-unul sau din mai multe sunete, care se rostește într-o singură emisiune a vocii. [Cf. lat. syllaba, gr. syllabe].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SILÁBĂ s. f. parte dintr-un cuvânt, dintr-unul sau din mai multe foneme, care se rostește într-o singură emisiune a vocii. (< fr. syllabe, lat. syllaba)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
SILÁBĂ ~e f. Unitate fonetică minimă a lanțului vorbirii, alcătuită din unul sau mai multe sunete, care se pronunță printr-un singur efort expirator. ◊ ~ deschisă silabă care se termină într-o vocală. ~ închisă silabă care se termină într-o consoană. /<lat. syllaba, fr. syllabe
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
silabă f. una sau mai multe litere ce se rostesc dintr’odată.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*sílabă f., pl. e (lat. syllaba, d. vgr. syllabi). Gram. Una saŭ maĭ multe litere pronunțate dintr’o singură emisiune de voce, precum: a, am, cam, dram, straĭ, strîmt. - Maĭ des silábă (după fr.).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
silábă s. f., g.-d. art. silábei; pl. silábe
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
silábă s. f., g.-d. art. silábei; pl. silábe
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT401) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|