silaba v vz silabi²

SILÁBĂ, silabe, s. f. Segment fonetic alcătuit dintr-unul sau din mai multe foneme pronunțate printr-un singur efort expirator. ◊ Silabă închisă = silabă care se termină într-o consoană. ◊ Silabă deschisă = silabă care se termină într-o vocală. – Din fr. syllabe, lat. syllaba.

silabi² vt [At: MAN. ÎNV. 203/5 / V: ~ba, ~ava, ~avi, ~lăba, ~lăbi / Pzi: ~besc / E: silabă] (Înv) 1-4 A silabisi (1-4).

silabi¹ sf vz silabă

silava v vz silabi²

silavă sf vz silabă

silavi v vz silabi²

silăba v vz silabi²

silăbi v vz silabi²

sileavă^[1] sf vz silabă

silevă sf vz silabă

SILÁBĂ, silabe, s. f. Segment fonetic alcătuit dintr-unul sau din mai multe foneme pronunțate printr-un singur efort respirator. ◊ Silabă închisă = silabă care se termină în consoană. ◊ Silabă deschisă = silabă care se termină într-o vocală. – Din fr. syllabe, lat. syllaba.

SILÁBĂ, silabe, s. f. Fiecare dintre unitățile sonore ale cuvîntului, formată dintr-unul sau mai multe foneme cu o culme de sonoritate și de expirație și despărțită de celelalte prin depresiuni de sonoritate și de expirație. Silabele accentuate și cele neaccentuate alternează unele cu altele. IORDAN, L. R. 156. Pă-că-to-su-le!... Așa ne striga nouă, celor săraci, strivind silabele între dinți, profesorul de istorie. I. BOTEZ, ȘC. 50. [Fabula] e datoare să spună numai ce trebuie, nici o silabă mai mult. NEGRUZZI, S. I 336. ◊ Silabă închisă = silabă terminată în consoană. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală.

SILÁBĂ s.f. Parte dintr-un cuvânt alcătuită dintr-unul sau din mai multe sunete, care se rostește într-o singură emisiune a vocii. [Cf. lat. syllaba, gr. syllabe].

SILÁBĂ s. f. parte dintr-un cuvânt, dintr-unul sau din mai multe foneme, care se rostește într-o singură emisiune a vocii. (< fr. syllabe, lat. syllaba)

SILÁBĂ ~e f. Unitate fonetică minimă a lanțului vorbirii, alcătuită din unul sau mai multe sunete, care se pronunță printr-un singur efort expirator. ◊ ~ deschisă silabă care se termină într-o vocală. ~ închisă silabă care se termină într-o consoană. /<lat. syllaba, fr. syllabe

silabă f. una sau mai multe litere ce se rostesc dintr’odată.

*sílabă f., pl. e (lat. syllaba, d. vgr. syllabi). Gram. Una saŭ maĭ multe litere pronunțate dintr’o singură emisiune de voce, precum: a, am, cam, dram, straĭ, strîmt. - Maĭ des silábă (după fr.).

silábă s. f., g.-d. art. silábei; pl. silábe

silábă s. f., g.-d. art. silábei; pl. silábe