SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: sílhă, țâhlă s. f.] – Din sl. sŭhlĭ.^[1] corectat(ă)

sihlă sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX / V: selbă (Pl: selbe și selbi), (îrg) silhă, (înv) salbă, (reg) sihelbe^[1], sahelbe, săhelbă, săhelbe, săhoalbe, săluă, sehelbă (Pl: sehelbe și sehelbi), sehelbe, selecherb s, silhă^[2], sâluă, sârlă, țârlă, țihlă, țilhă, (îvr) silbă, silcă, salhă, sâlvă, (nob) sihlie^[3] (A: nct) / Pl: ~le / E: ns cf lat silva] 1 Pădure deasă (de copaci tineri) Si: hățiș, (reg) sihlete, sihliș, sâhlar, sâhlărie, sâhliște, țihloacă. 2 (Zlg; reg; îc) Cocoș-de-~ Cocoș-sălbatic. 3 (Reg) Loc defrișat (pe care au crescut tufișuri). 4 (Mtp; reg) Zână a pădurii. 5 (Trs) Brad (1). 6 (Trs) Molid. 7 (Trs) Pin². 8 (Reg; îf silhă) Trunchi de copac (cu diametru aproape egal la ambele capete). 9 (Bot; reg; îf silhă) Coada-calului (Hippuris vulgaris). corectat(ă)

SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: sílhă, țấhlă s. f.] – Din sl. sŭhlĩ.

SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri. Într-o margină de sihlă Stă mașina la odihnă Sub cetini adăpostită. DEȘLIU, M. 48. În sihlă, țipătul păsărilor sălbatice se îngîna metalic cu ecoul văgăunilor. C. PETRESCU, S. 215. Sihla mută se-nfioară. Speriat dintr-un hățiș, Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș. TOPÎRCEANU, S. A. 23. – Variante: sílhă (COȘBUC, P. I 161), țíhlă (SADOVEANU, O. III 355) s. f.

SÍHLĂ ~e f. Pădure mică, deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; hățiș. [G.-D. sihlei; Sil. si-hlă] /cf. lat. silva

sihlă (silhă) f. Mold. Buc. pădure deasă cu arbuști drepți și subțiri. [V. sâlhă].

síhlă f., pl. e (din maĭ raru silhă, var. din *tîhlă, *tîlhă. Cp. cu tihăraĭe și cu ung. szilfa, ulm. Cu vsl. suhlĭ, vreascurĭ, uscăturĭ, din cauza formeĭ silhă, n’are legătură. V. tîlhar). Desiș (hățiș) într’o pădure: de abea putea străbate pin desișu întunecos al uneĭ sihle de carpenĭ tinerĭ (Hogaș, VR. 1914, 4-5, 121). – Mold. sî-. Și țihlă, mold. țî-. In Trans. vest (Vicĭu) sîlhă, „brad înalt”, la Frîncu „codru”. V. bunget, codru, ciriteĭ, brad.

ȚÂHLĂ s. f. v. sihlă.

sahelbe sf vz sihlă^[1] corectat(ă)

salbă² sf vz sihlă^[1] corectat(ă)

salhă sf vz sihlă

săhelbă sf vz sihlă

săhelbe sf vz sihlă

săhoalbe sf vz sihlă

sălhă^[1] sf vz sihlă

săluă sf vz sihlă

sâlhă^[1] sf vz sihlă

sâluă^[1] sf vz sihlă corectat(ă)

sâlvă sf vz sihlă

sârlă sf vz sihlă

sehelbă sf vz sihlă

sehelbe sf vz sihlă

selbă¹ sf vz sihlă

seleherb^[1] s vz sihlă

sihlebe^[1] sf vz sihlă

sihlie sf vz sihlă

silbă sf vz sihlă

silcă² sf vz sihlă

silhă sf vz sihlă

țâhlă^[1] sf vz sihlă

țârlă sf vz sihlă

țihlă¹ sf vz sihlă

țilhă sf vz sihlă

ȚÂHLĂ s. f. v. sihlă.

ȚÍHLĂ s. f. v. sihlă.

SILHĂ f. v. SIHLĂ.

silhă f. Buc. V. sâlhă.

sî́lhă V. sihlă.

țíhlă, țihlíș, V. sihl-.

țî́hlă, țî́hliș, V. sihl-.

sihlă (desp. si-hlă) s. f., g.-d. art. sihlei; pl. sihle

sihlă (si-hlă) s. f., g.-d. art. sihlei; pl. sihle

síhlă s. f. (sil. -hlă), g.-d. art. síhlei; pl. síhle

sihlă

SÍHLĂ s. hățiș, (reg.) târșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrână.)

SÍHLĂ s. v. brad roșu, molid.

sihlă s. v. MOLID.

SIHLĂ s. hățiș, (reg.) tîrșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrînă.)

SÍLHĂ s. v. pin.

silhă s. v. PIN.^[1]

síhlă (-le), s. f. – (Trans., Mold.) Desiș, pădure tînără și deasă. – Var. sîhlă, țihlă, țîhlă, Trans. silhă, sîlhă. Sl. sŭchlĭ „rămuriște” (Candrea). Legătura cu lat. silva (Philippide, Principii, 140; Șeineanu, Semasiol., 148; Tiktin) este improbabilă. – Der. silhui (var. sîlhuietic), adj. (Trans., des, plin de hățișuri); silhiș, s. n. (hățiș); sihlos, adj. (des). Din rom. provine rut. syhlja (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 403; cf. Bogrea, Dacor., IV, 846).

síhlă, síhle, s.f. (reg.) 1. pădure deasă de copaci tineri; hățiș. 2. numele mai multor specii de conifere: brad, molid, pin. 3. (în forma: silhă) trunchi de copac. 4. (în forma: silhă) nume de plantă; coada-calului.

săhélbe, (sehelbe), s.n. – (reg.) Loc defrișat, unde a crescut zmeură, mure, spini; zmeuriș (pe V. Izei și a Vișeului). Tăietură de pădure. Pădure tânără. ♦ (top.) Săhelbe, cătun pe Dealul Prelucilor. – Din selbă „pădure tânără și deasă” (< lat. silva „pădure”) (DEX).

sắlhă, sălhe, (silhă, sâlhă), s.f. – (reg.; înv.) Pădure deasă prin care nu poți trece; zmnidă, stuhăt. ♦ (top.) Sâlha, pădure, deal în Botiza și Rozavlea (Vișovan, 2005). „Cuvânt pe cale de dispariție în Maramureș” (idem); Sâlhuță, mlaștină situată sub Vf. Măgura Mică, în Munții Lăpușului (Timur, 2007: 39). – Din silha, sihla (cf. lat. silva) (MDA).

sílhă, s.f. – v. sălhă („pădure deasă”).

săhélbe, (sehelbe), s.n. – Loc defrișat, unde a crescut zmeură, mure, spini; zmeuriș (pe v. Izei și a Vișeului). Tăietură de pădure. Pădure tânără. Săhelbe, cătun pe Dealul Prelucilor. – Din selbă „pădure tânără și deasă” (< lat. silva „pădure”).

sắlhă, -e, (silhă, sâlhă), s.f. – Pădure deasă prin care nu poți trece; zmnidă, stuhăt. – Din silha, sihla (cf. lat. silva).

sílhă, s.f. – v. sălhă.