2 intrări

20 de definiții

SFIDÁRE, sfidări, s. f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei. – V. sfida.

SFIDÁRE, sfidări, s. f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei. – V. sfida.

SFIDÁRE, sfidări, s. f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei; dispreț provocator, desfidere. E un act de mare îndrăzneală, în orice caz o sfidare aproape, adusă legilor supreme. BOGZA, C. O. 218. Atitudinea aceasta de sfidare a realității poate să-i pericliteze averea și viața. REBREANU, R. II 15. C-un ifos de sfidare și c-o obrăznicie, ce nu mai e de mirare la oameni care nu mai au nimic de pierdut, ei strigară la toate sfaturile și amenințările ce li se făceau. VLAHUȚĂ, O. A. I 162.

sfidáre s. f., g.-d. art. sfidắrii; pl. sfidắri

sfidáre s. f., g.-d. art. sfidării; pl. sfidări

SFIDÁRE s. 1. bravadă, bravare, desfidere, (înv.) desfid. (~ morții.) 2. înfruntare, (rar) sfruntare. (~ cuiva.) 3. provocare, sfruntare. (Aruncă cuiva o ~.)

SFIDÁRE s.f. Acțiunea de a sfida și rezultatul ei; înfruntare. [< sfida].

SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare.

SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare.

SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva sau ceva cu dispreț și în mod provocator; a desfide. În aeru-mbătat, de roze sfidez atingerea durerii. MACEDONSKI, O. I 64.

sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză

sfidá vb., ind. prez. 1 sg. sfidéz, 3 sg. și pl. sfideáză

SFIDÁ vb. 1. a brava, a desfide. (~ moartea.) 2. a brava, a înfrunta, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.)

SFIDÁ vb. I. tr. A înfrunta, a privi pe cineva sau ceva cu dispreț; a desfide. [< it. sfidare].

SFIDÁ vb. tr. a înfrunta, a privi pe cineva sau ceva cu dispreț; a desfide. (< it. sfidare)

sfidá (-déz, -át), vb. – A desfide. It. sfidare.Der. sfidător, adj. (provocator).

A SFIDÁ ~éz tranz. (persoane, lucruri) A înfrunta cu dispreț (neglijând pericolele); a desfide. /<it. sfidare

*sfidéz v. tr. (it. sfidare. V. desfid). Desfid, privesc pe cineva provocator chemîndu-l la luptă saŭ la întrecere dacă-ĭ dă mîna.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

SFIDÁRE s. 1. bravadă, bravare, desfidere, (înv.) desfíd. (~ morții.) 2. înfruntare, (rar) sfruntáre. (~ cuiva.) 3. provocare, sfruntare. (Aruncă cuiva o ~.)

SFIDÁ vb. 1. a brava, a desfide. (~ moartea.) 2. a brava, a înfrunta, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.)

Intrare: sfidare
sfidare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sfidare sfidarea
plural sfidări sfidările
genitiv-dativ singular sfidări sfidării
plural sfidări sfidărilor
vocativ singular
plural
Intrare: sfida
sfida
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) sfida sfidare sfidat sfidând singular plural
sfidea sfidați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) sfidez (să) sfidez sfidam sfidai sfidasem
a II-a (tu) sfidezi (să) sfidezi sfidai sfidași sfidaseși
a III-a (el, ea) sfidea (să) sfideze sfida sfidă sfidase
plural I (noi) sfidăm (să) sfidăm sfidam sfidarăm sfidaserăm, sfidasem*
a II-a (voi) sfidați (să) sfidați sfidați sfidarăți sfidaserăți, sfidaseți*
a III-a (ei, ele) sfidea (să) sfideze sfidau sfida sfidaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)