SFÉTNIC, sfetnici, s. m. (Înv.) Înalt dregător sau boier cu care se sfătuia domnul țării în probleme de conducere; (astăzi) sfătuitor, consilier. [Var.: svétnic s. m.] – Din sl. sŭvĕtĭnikŭ.

SFÉTNIC, sfetnici, s. m. (Înv.) Înalt dregător sau boier cu care se sfătuia domnul țării în probleme de conducere; (astăzi) sfătuitor, consilier. [Var.: svétnic s. m.] – Din sl. sŭvĕtĩnikŭ.

SFÉTNIC, sfetnici, s. m. (Învechit și arhaizant) Dregător sau boier cu care se sfătuia un domn sau un conducător; (astăzi) cel care sfătuiește, care dă sfaturi (v. sfătuitor). Copilul a adormit în brațele sfetnicului. CARAGIALE, O. III 103. Și însuși împăratul cu sfetnicii săi, văzînd această mare minune, grozav s-au spăriet. CREANGĂ, P. 85. Nu-s rău sfetnic cînd s-atinge de interesele Adelei. ALECSANDRI, T. 1231. ◊ Fig. [Cărțile] ne sînt sfetnici și nu ne contrazic. SADOVEANU, O. VI 443. [Mintea] este un înțelept sfetnic, tocmit să ne dăscălească. CONACHI, P. 281.

sfétnic (înv.) s. m., pl. sfétnici

sfétnic s. m., pl. sfétnici

SFÉTNIC s. 1. consilier, povățuitor, sfătuitor. (~ al domnitorului.) 2. călăuză, îndrumător, povățuitor, sfătuitor, (livr.) mentor, (înv. și fam.) dascăl, (înv.) povață, tocmitor. (X îi servește drept ~.)

SFÉTNIC ~ci m. înv. Înalt dregător la curtea domnitorului cu care acesta se sfătuia. /<sl. suvétiniku

sfetnic m. consilier: sfetnicii Domnului: [Slav. SŬVIETĬNIKŬ].

sfétnic m. (vsl. sŭvĭetĭnikŭ, d. sŭvĭetŭ, sfat. V. sfat). Rar azĭ. Consilier, sfătuitor: sfetniciĭ domnuluĭ. – La Moxa și sfátnic (după sfat).

SVÉTNIC s. m. v. sfetnic.

SVÉTNIC s. m. v. sfetnic.

SFETNIC s. 1. consilier, povățuitor, sfătuitor. (~ al domnitorului.) 2. călăuză, îndrumător, povățuitor, sfătuitor, (livr.) mentor, (înv. și fam.) dascăl, (înv.) povață, tocmitor. (X îi servește drept ~.)