24 de definiții pentru sfanț zvanțig svanțih sfanțih șfanț (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în Țările Române la începutul sec. XIX; sorocovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ◊ Expr. A nu avea niciun sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er].

SFÁNȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în țările românești la începutul sec. XIX; sorcovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ◊ Expr. A nu avea nici un sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er].

SFANȚ, sfanți, s. m. 1. Veche monedă austriacă de argint, avînd o valoare de aproximativ doi lei. Se-ntoarse acasă și tocmi zece oameni muncitori, cu plată un sfanț, de fiecare. VISSARION, B. 82. Venea... să-și citească paraclisul pe un sfanț. MACEDONSKI, O. III 32. Taica, maica tot mă-ntreabă D-un murg cu coamă sireapă, Eu le spui că l-am avut, Dar pe bani că l-am vîndut: Numa-n sfanți și-n icosari, Numa-n galbeni d-ăia mari. TEODORESCU, P. P. 306. 2. (Mai ales în construcții negative) Ban în general; para. Nu dă un sfanț la cutia bisericii... și acasă nomol de galbeni bătuți și ferecați. DELAVRANCEA, H. T. 10. Dă-mi o jumat’ de rublă... – N-am nici sfanț, nene Ghiță, zic eu tare. CARAGIALE, O. II 76. Vorba vine că n-am sfanț; așa tot am cîțiva franci. id. ib. 222.

sfanț m. veche monedă de argint în valoare de douăzeci creițari sau 90 parale (în Principate): umpluse de sfanți chimirașul PANN. [Mold. svanțih = nemț. ZWANZIG(ER)].

sfanț și sfánțic m. (germ. zwanziger, d. zwanzig, doŭă-zecĭ. Cp. cu husăș și icosar). O veche monetă austriacă de argint în valoare de 20 crăițarĭ, în Mold. (la 1826) 20 de parale (lorga. Negoț. 225) ĭar în ultimu timp la Galațĭ 130 de parale saŭ 3 leĭ și un ort. La 1877 valora 80 de banĭ (centime). A nu avea nicĭ un sfanț, a nu avea nicĭ o lețcaĭe, nicĭ o para chĭoară, nicĭ un ban. – Și sfánțih. V. sorocovăț.

SFÁNȚIH s. m. v. sfanț.

SFÁNȚIH s. m. v. sfanț.

țfanțic[1] sm vz sfanț

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

țvanțig[1] sm vz sfanț corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

zfanțâci[1] sm vz sfanț

  1. În original, fără accent — LauraGellner

ȘFANȚ s. m. v. sfanț.

SFÁNȚIH, sfanțihi, s. m. (Învechit) Sfanț (1). Acei bani îi avea cu dînsul în trăsură, în două traiste cu sfanțihi. GHICA, S. A. 158. – Variante: svánțih (ALECSANDRI, T. 1037), zvánțig (ODOBESCU, S. I 469) s. m.

svanțih m. Mold. sfanț: svanțihi fără bortă și galbeni netăiați AL.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SFANȚ s. 1. v. pitac. 2. (înv. și reg.) husăș. (Vechea monedă maghiară numită ~.)

arată toate definițiile

Intrare: sfanț
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfa
  • sfanțul
  • sfanțu‑
plural
  • sfanți
  • sfanții
genitiv-dativ singular
  • sfa
  • sfanțului
plural
  • sfanți
  • sfanților
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M14)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zvanțig
  • zvanțigul
  • zvanțigu‑
plural
  • zvanțigi
  • zvanțigii
genitiv-dativ singular
  • zvanțig
  • zvanțigului
plural
  • zvanțigi
  • zvanțigilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M16)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • svanțih
  • svanțihul
  • svanțihu‑
plural
  • svanțihi
  • svanțihii
genitiv-dativ singular
  • svanțih
  • svanțihului
plural
  • svanțihi
  • svanțihilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M16)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfanțih
  • sfanțihul
  • sfanțihu‑
plural
  • sfanțihi
  • sfanțihii
genitiv-dativ singular
  • sfanțih
  • sfanțihului
plural
  • sfanțihi
  • sfanțihilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șfa
  • șfanțul
  • șfanțu‑
plural
  • șfanți
  • șfanții
genitiv-dativ singular
  • șfa
  • șfanțului
plural
  • șfanți
  • șfanților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sfanț zvanțig svanțih sfanțih șfanț

  • 1. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în Țările Române la începutul secolului XIX.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: sorocovăț 4 exemple
    exemple
    • Se-ntoarse acasă și tocmi zece oameni muncitori, cu plată un sfanț, de fiecare. VISSARION, B. 82.
      surse: DLRLC
    • Venea... să-și citească paraclisul pe un sfanț. MACEDONSKI, O. III 32.
      surse: DLRLC
    • Taica, maica tot mă-ntreabă D-un murg cu coamă sireapă, Eu le spui că l-am avut, Dar pe bani că l-am vîndut: Numa-n sfanți și-n icosari, Numa-n galbeni d-ăia mari. TEODORESCU, P. P. 306.
      surse: DLRLC
    • Acei bani îi avea cu dînsul în trăsură, în două traiste cu sfanțihi. GHICA, S. A. 158.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Nu dă un sfanț la cutia bisericii... și acasă nomol de galbeni bătuți și ferecați. DELAVRANCEA, H. T. 10.
        surse: DLRLC
      • Dă-mi o jumat’ de rublă... – N-am nici sfanț, nene Ghiță, zic eu tare. CARAGIALE, O. II 76.
        surse: DLRLC
      • Vorba vine că n-am sfanț; așa tot am cîțiva franci. CARAGIALE, O. II 222.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie A nu avea nici un sfanț = a nu avea bani.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: