sezon sn [At: BARASCH, M. II, 143/16 / V: (înv) ~ă (S și: sesonă) sf, ~oană (S și: sesoană) / S și: seson / Pl: ~oane / E: fr saison] 1 Perioadă din cursul unui an cu caracter climatic relativ constant Si: (îrg) timp, (reg) pânc. 2 (Cu determinări care arată felul) Perioadă a anului dominată de anumite stări atmosferice. 3 (De obicei urmat de determinări care arată felul activității) Perioadă de timp din cursul unui an caracterizată printr-o activitate intensă în unele domenii sau favorabilă pentru anumite acțiuni (condiționate de caracteristicile acelei perioade). 4 (Îs) ~ mort Perioadă de timp în care încetează (sau scade foarte mult) activitatea desfășurată într-un anumit domeniu. 5 (Îs) ~ oprit (sau interzis) Perioadă de timp în care sunt interzise vânătoarea și pescuitul. 6 (Îla) De ~ Care se desfășoară sau care este potrivit într-o anumită perioadă de timp (corespunzătoare aproximativ unui anotimp). 7 (Îal) Care este specific unui sezon (6). 8 (Îal; frr) Care prezintă interes. 9 (Îal; frr) Care este de actualitate.

SEZON s. n. 1. Perioadă de timp a anului, corespunzînd aproximativ unui anotimp. O pîine la care se adaugă leguma cea mai ieftină a sezonului. BOGZA, A. Î. 606. 2. Perioadă a anului care se caracterizează prin apariția anumitor fenomene sau printr-o intensă activitate în unele domenii; timp al anului potrivit pentru a întreprinde anumite acțiuni, condiționate mai ales de caracteristicile anotimpului. A trecut de mult carnavalul și sezonul balurilor mascate. C. PETRESCU, A. R. 13. Adunătura cea mai pestriță... furnică în tot timpul sezonului de băi. GANE, N. III 191. ◊ Loc. adj. De sezon = propriu unui anumit sezon; fig. de actualitate, potrivit cu momentul sau cu situația. Femeile treceau felin în proaspete toalete de sezon. C. PETRESCU, C. V. 56. Misticismul german, trebuie s-o recunoaștem, nu prea e de sezon. MACEDONSKI, O. IV 71.

SEZON s.n. (Rar) Anotimp. ♦ Perioadă a anului caracterizată prin apariția anumitor fenomene sau printr-o intensă activitate în anumite domenii; timp al anului favorabil pentru anumite acțiuni. [< fr. saison].

SEZON s. n. 1. anotimp. 2. perioadă a anului caracterizată prin apariția anumitor fenomene sau printr-o intensă activitate în anumite domenii ori favorabilă pentru anumite acțiuni. ♦ de ~ = propriu unui anumit sezon; (fig.) de actualitate. (< fr. saison)

SEZON ~oane n. 1) rar Fiecare dintre cele patru diviziuni ale anului; anotimp. 2) Perioadă a anului caracterizată prin desfășurarea unor activități sau apariția unor fenomene. ~ de băi. ~onul ploilor. /<fr. saison

sezon n. 1. anotimp (sub raportul comercial); 2. epocă când apar anumite fructe, când se fac lucrări anumite: sezon de băi (= fr. saison).

*sezón n., pl. óane (rus. sezon, fr. saison, d. lat. sátio, -ónis, semănare, sérere, satum, a semăna [v. tr.]. Cp. cu rezon). Anotimp, timp al anuluĭ (în limba negustorilor). Epocă, timp propriuŭ: sezonu fructelor, sezonu băilor, sezonu muncilor agricole. V. vilegiatură.

sezoană sf vz sezon

sezonă sf vz sezon

sezon alb sint. s. Iarna ◊ „În întâmpinarea sezonului alb se fac intense pregătiri în toate stațiunile montane de odihnă și sporturi de iarnă.” R.l. 20 XI 78 p. 5. ◊ „La Mangalia, în «sezonul alb».” Sc. 6 XII 78 p. 2. ◊ „Cele trei renumite stațiuni montane pot primi de-a lungul întregului sezon alb peste 100000 de vilegiaturiști.” Sc. 21 XII 78 p. 4 (din sezon + alb)

sezon s. n., pl. sezoane

sezon s. n., pl. sezoane

sezon s. n., pl. sezoane

sezon, -zoane.

SEZON s. 1. v. anotimp. 2. sezonul alb v. iarnă. 3. timp, vreme, (prin Transilv.) pânc. (~ul cireșelor.)

SEZON s. 1. anotimp, (înv. și reg.) timp, (înv.) stagiune. (Cele patru ~ ale anului.) 2. timp, vreme, (prin Transilv.) pînc. (~ cireșelor.)

sezon (-oane), s. n. – Anotimp, perioadă propice pentru ceva. Fr. saison.