SEXTINĂ, sextine, s. f. Poezie cu formă fixă, alcătuită din șase strofe și jumătate, în care aceleași cuvinte revin la rimă într-o anumită ordine. ♦ Strofa de șase versuri. – Din fr. sextine.

sestină sf vz sextină

seștină sf vz șestină¹

sextină sf [At: DER / V: (rar) sest~ / Pl: ~ne / E: fr sextine] 1 Poezie cu formă fixă, care este alcătuită din șapte strofe, dintre care primele șase au câte zece versuri, iar ultima are numai trei versuri și în care același cuvinte revin la rimă într-o anumită ordine. 2 Strofă alcătuită din șase versuri.

șaștină sf vz șestină¹

șâștină sf vz șestină¹

șestină² sf [At: DAME, T. 176 / Pl: ~ne, ~ni / E: ns cf rs шест „prăjină”] (Reg) Lemn încovoiat și lătăreț care se așază sub roata joagărului, pentru a împiedica oprirea prundișului sub aceasta.

șestină¹ sf [At: MAIOR, T. 30/26 / V: (reg) seșt~, șașt~ (Pl și: ~ni), șâșt~, șeșt~ / Pl: ~ne / E: șest¹ + -iștină (prin haplologie)] (Reg) 1-3 Șes (4-6). 4 Loc mocirlos. 5 (Olt; îf șaștină) Platformă plutitoare pe care se instalează moara de apă.

șeștină² sf vz șestină¹

șeștină¹ sf [At: CHEST. V, 53/85 / A: nct / Pl: ? / E: nct] (Reg) Colibă în care se mulg oile la strungă.

SEXTINĂ, sextine, s. f. Poezie cu formă fixă, alcătuită din șase strofe și jumătate, în care aceleași cuvinte revin la rimă într-o anumită ordine. ♦ Strofă de șase versuri. – Din fr. sextine.

ȘESTINĂ, șestine, s. f. Loc neted, plan pe vîrful unui munte.

SEXTINĂ s.f. (Lit.) Poezie cu formă fixă, alcătuită din șase strofe, avînd fiecare șase decasilabe și cu rime repetate de la prima strofă. ♦ Poem sau poezie alcătuită din strofe de șase versuri. [< fr. sextine, cf. lat. sextus – al șaselea].

SEXTINĂ s. f. 1. poezie cu formă fixă, din șase strofe a câte șase dexasilabe și cu rime repetate într-o anumită ordine. ◊ strofă de șase versuri. (< fr. sextine)

SEXTINĂ ~e f. 1) Poezie cu formă fixă, compusă din șase strofe. 2) Strofă compusă din șase versuri. /<fr. sextine

șestină f. lemn încovoiat și lătăreț sub roata joagărului. [Origină necunoscută].

sextină s. f., g.-d. art. sextinei; pl. sextine

șestină (reg.) s. f., g.-d. art. șestinei; pl. șestine

sextină s. f., g.-d. art. sextinei; pl. sextine

șestină (reg.) s. f., g.-d. art. șestinei; pl. șestine

sextină s. f., g.-d. art. sextinei; pl. sextine

șestină s. f., g.-d. art. șestinei; pl. șestine

ȘESTINĂ s. v. platou, podiș.

șestină s. v. PLATOU. PODIȘ.

șestină, șestine, s.f. (reg.) 1. șes, câmpie, zăpodie, pustă; tăpșan. 2. loc mocirlos. 3. platou (pe un munte sau pe un deal). 4. (în forma: șastină) podină, platformă plutitoare pe care se instalează moara de apă. 5. lemn încovoiat și lătăreț sub roata joagărelui.

șeștină, șeștini, s.f. (reg.) coliba strungii în care se mulg oile.

SEXTINĂ (< fr. sextine < lat. sextus, al șaselea) 1 Poezie cu formă fixă, are caracter satiric, alcătuită din șase strofe de cîte șase versuri și o strofă finală de trei versuri. De origine provensală, a fost introdusă în poezia italiană de Dante, iar în cea franceză de poeții Pleiadei și de romantici. 2 Denumirea de sextină se mai folosește și pentru strofe de șase versuri.