Serbia f. V. Sârbia.

ȘERBIE s. f. (în Evul Mediu) Condiție de dependență personală a țăranilor față de stăpânul lor; starea de șerb; iobăgie. – Șerb + suf. -ie.

șerbie sf [At: PSALT. 219 / Pl: (1-5) ~ii / E: șerb + -ie] 1 (Înv) Sclavie. 2 (Înv) Aservire. 3 (Trs; pan) Caznă (5). 4 (Înv) Slugărnicie. 5 (Înv) Josnicie. 6 (În Evul Mediu) Instituție feudală caracterizată prin starea de dependență a țăranului față de proprietatea feudală a unui stăpân Si: iobăgie. 7 (În Evul Mediu) Starea de șerb (5) Si: (înv) șerbire (5).

ȘERBIE s. f. Instituție feudală caracterizată prin starea de dependență personală a țăranului față de stăpânul feudal; starea de șerb; iobăgie. – Șerb + suf. -ie.

ȘERBIE s. f. Instituție feudală care ținea pe țărani în stare de dependență față de proprietatea feudală a unui nobil; iobăgie, rumînie. Cu vreme se mută în despotie Care apoi pe tirani încunună. Acești duc pe norod la șerbie. BUDAI-DELEANU, Ț. 360.

ȘERBIE f. Dependență totală a țăranului de stăpânul feudal; stare de șerb; iobăgie. [Art. șerbia; G.-D. șerbiei; Sil. -bi-e] /șerb + suf. ~ie

Sârbia f. provincie la apusul Bulgariei și României, desfăcută de Turcia în 1878, fu constituită într’un regat independent în 1882 cu cap. Belgrad. Prin ultimul războiu balcanic din 1912, Sârbia câștigă un teritoriu de 40.000 km. p., așa că populația-i crescu mult. Azi, sporită cu foste provincii austro-ungare, constitue, împreună cu Croația regatul Iugo-Slaviei, cu 13 mil. loc. V. Iugo-Slavia.

șerbie f. stare de șerb: șerbia țăranului.

șerbíe f. (d. șerb). Vechĭ. Starea de șerb.

șerbie s. f., art. șerbia, g.-d. șerbii, art. șerbiei

șerbie s. f., art. șerbia, g.-d. șerbii, art. șerbiei

șerbie s. f., art. șerbia, g.-d. șerbii, art. șerbiei

ȘERBIE s. v. captivitate, robie, sclavie.

ȘERBIE s. v. iobăgie.

ȘERBIE s. (IST.) iobăgie, rumânie, vecinătate, vecinie, (livr.) servitute, (rar) servaj. (Starea de ~ a țăranilor.)

șerbie s. v. CAPTIVITATE. ROBIE. SCLAVIE.

ȘERBIE s.f. (Mold.) 1. Robie, sclavie. Pre noi de la șerbie să ne izbăvască. DM, 11^r; cf. DOSOFTEI, VS. ♦ Devotare, consacrare; aservire. Cu a șerbiei măsuri te împreună pugorîși. DM, 8^r. Toată viiața sa să hie adăvăsită întru șerbiia lui Dumnedzău. L SEC. XVII, 78^r. 2. Iobăgie. Mulți se află și de bună voie de merg, ca să iasă din șerbie. URECHE. Etimologie: șerb + suf. -ie. Vezi și șerb, șerbesc, șerbi. Cf. vecinătate, vecinie.