ȘERBIE s. f. (în Evul Mediu) Condiție de dependență personală a țăranilor față de stăpânul lor; starea de șerb; iobăgie. – Șerb + suf. -ie.

șerbie sf [At: PSALT. 219 / Pl: (1-5) ~ii / E: șerb + -ie] 1 (Înv) Sclavie. 2 (Înv) Aservire. 3 (Trs; pan) Caznă (5). 4 (Înv) Slugărnicie. 5 (Înv) Josnicie. 6 (În Evul Mediu) Instituție feudală caracterizată prin starea de dependență a țăranului față de proprietatea feudală a unui stăpân Si: iobăgie. 7 (În Evul Mediu) Starea de șerb (5) Si: (înv) șerbire (5).

ȘERBIE s. f. Instituție feudală caracterizată prin starea de dependență personală a țăranului față de stăpânul feudal; starea de șerb; iobăgie. – Șerb + suf. -ie.

ȘERBIE s. f. Instituție feudală care ținea pe țărani în stare de dependență față de proprietatea feudală a unui nobil; iobăgie, rumînie. Cu vreme se mută în despotie Care apoi pe tirani încunună. Acești duc pe norod la șerbie. BUDAI-DELEANU, Ț. 360.

ȘERBIE f. Dependență totală a țăranului de stăpânul feudal; stare de șerb; iobăgie. [Art. șerbia; G.-D. șerbiei; Sil. -bi-e] /șerb + suf. ~ie

ȘERBIE s.f. (Mold.) 1. Robie, sclavie. Pre noi de la șerbie să ne izbăvască. DM, 11^r; cf. DOSOFTEI, VS. ♦ Devotare, consacrare; aservire. Cu a șerbiei măsuri te împreună pugorîși. DM, 8^r. Toată viiața sa să hie adăvăsită întru șerbiia lui Dumnedzău. L SEC. XVII, 78^r. 2. Iobăgie. Mulți se află și de bună voie de merg, ca să iasă din șerbie. URECHE. Etimologie: șerb + suf. -ie. Vezi și șerb, șerbesc, șerbi. Cf. vecinătate, vecinie.

șerbie f. stare de șerb: șerbia țăranului.

șerbíe f. (d. șerb). Vechĭ. Starea de șerb.

șerbie s. f., art. șerbia, g.-d. șerbii, art. șerbiei

șerbie s. f., art. șerbia, g.-d. șerbii, art. șerbiei

șerbie s. f., art. șerbia, g.-d. șerbii, art. șerbiei

ȘERBIE s. v. iobăgie.

ȘERBIE s. v. captivitate, robie, sclavie.

ȘERBIE s. (IST.) iobăgie, rumânie, vecinătate, vecinie, (livr.) servitute, (rar) servaj. (Starea de ~ a țăranilor.)

șerbie s. v. CAPTIVITATE. ROBIE. SCLAVIE.