2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene. 2. Adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardi.

sefard, smf [At: L. ROM. 1959, nr. 3, 105 / Pl: ~rzi, ~e / E: fr Sefardi] Evreu de rit spaniol, care vorbește iudeo-spaniola Si: sefardit.

SEFÁRD, -Ă, sefarzi, -de, adj. Care aparține sefarzilor, de sefarzi; sefardit. – Din sp. sefardí.

SEFÁRD, -Ă I. adj. care aparține sefarzilor (II). II. s. m. f. nume dat evreilor din Spania și Portugalia în evul mediu. ◊ nume dat majorității comunităților evreiești din țările mediteraneene. (< fr., sp. sefardi)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sefárd adj. m., s. m., pl. sefárzi; adj. f., s. f. sefárdă, pl. sefárde

sefárd s. m., adj. m., pl. sefárzi; f. sg. sefárdă, g.-d. art. sefárdei, pl. sefárde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SEFÁRD s., adj. sefardit. (~zii vorbesc iudeo-spaniola.)

SEFARD s. sefardit. (~zii vorbesc iudeo-spaniola.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

sefárd, -ă, sefarzi, -de s. m. și f. Evreu de rit spaniol care aparține curentului ortodox sau conservator al iudaismului actual, vorbește iudeo-spaniola și respectă tradițiile spaniolo-portugheze. Este răspândit numai în Africa de nord și în Orientul Mijlociu și folosește limba „ladino” (de la latinus), formată pe baza limbii spaniole; sefardit. – Din fr. Sefardi.

SEFÁRZI (< ebr. medievală Sefard, „Peninsula Iberică”) s. m. și f. pl. Membrii ai populației evreiești și a descendenților, care au trăit în pen. Iberică până la expulzarea lor, începând din 1492, în urma unui edict al regilor catolici Ferdinand de Aragón și Isabela de Castilia (rămas în vigoare până în 1968). Potrivit acestui act, acei evrei mozaici care nu-și abandonau credința străbună și nu îmbrățișau creștinismul ca religie, erau obligați să părăsească pen. Iberică. Cei care au plecat, s-au stabilit în Maghreb și în alte părți ale Imp. Otoman (îndeosebi în pen. Balcanică), dar și în diferite reg. din Franța, Țările de Jos, Italia, Anglia, chiar și în „Lumea Nouă”. Spre deosebire de Așkenazi, S. păstrează riturile tradiționale și vorbesc iudeo-spaniola (sau ladino). Se estimează că S. constituie 30% din populația evreiască mondială (15,1 mil. 2004).

Intrare: sefardă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sefardă
  • sefarda
plural
  • sefarde
  • sefardele
genitiv-dativ singular
  • sefarde
  • sefardei
plural
  • sefarde
  • sefardelor
vocativ singular
  • sefardă
  • sefardo
plural
  • sefardelor
Intrare: sefard (adj.)
sefard1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sefard
  • sefardul
  • sefardu‑
  • sefardă
  • sefarda
plural
  • sefarzi
  • sefarzii
  • sefarde
  • sefardele
genitiv-dativ singular
  • sefard
  • sefardului
  • sefarde
  • sefardei
plural
  • sefarzi
  • sefarzilor
  • sefarde
  • sefardelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sefard (adj.)

etimologie:

sefard, -ă (persoană) sefardă

  • 1. Evreu de rit spaniol care, expulzat din Spania, s-a refugiat în nordul Africii, în Orientul Apropiat și în unele țări europene.
    surse: DEX '09 MDN '00

etimologie: