2 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCURMÁT, -Ă, scurmați, -te, adj. (Despre pământ) Care este răscolit la suprafață. ♦ (Fig.) Iritat. – V. scurma.

SCURMÁT, -Ă, scurmați, -te, adj. (Despre pământ) Care este răscolit la suprafață. ♦ (Fig.) Iritat. – V. scurma.

scurmat2, a [At: TEODOREANU, M. III, 65 / Pl: ~ați, ~e / E: scurma] (Rar) 1 (D. fețele oamenilor) Răscolit2. 2 (D. oameni) Frământat (5). 3 (D. pământ) Care este răscolit la suprafață.

scurmat1 sn [At: Cf DDRF / Pl: ? / E: scurma] 1-5 Scurmare (1-5).

SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.

scurma [At: PSALT. 10 / V: (înv) ~rima, (reg) scăr~, scâr~, scruma, zgâr~, zgur~ / Pzi: scurm / E: ns cf alb gërmoj, zgërmis] 1-2 vt (Îrg; c. i. gropi, șanțuri, excavații, concavitatea unor construcții etc.) A scormoni (1-2). 3-4 vti (C. i. pământ, roci) A zgâria (superficial) cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu unghiile, cu un instrument etc., pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură (mică) Si: (îrg) a zgârmăi, (reg) scurmuzui (1), (pop) a săpa , a râcâi. 5 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) șerpii la burtă A-i fi (foarte) foame. 6 vt (Îrg; îe) A ~ (pe cineva) la inimă A tulbura. 7 (Reg; îe) A ~ (pe cineva) paralele în pungă A fi risipitor. 8 vt (Rar) A scormoni (11). 9 vt (Pex) A ara4. 10 vt (Reg; c. i. o rană, o inflamație; îf scârma) A zgândări. 11 vi (Îvp) A scormoni (6). 12 vt (Rar; c. i. praf, nisip etc.) A răscoli. 13 vt (Fig; rar; d. oameni) A enerva (6). 14 vt (Fig) A scruta (2). 15 vt (Rar; c. i. oameni) A roade1. 16 vt (Rar; c. i. oameni) A preocupa (chinuind sufletește) Si: a irita. 17 vi (Îvr) A unelti (împotriva cuiva).

SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. excorrimare.

SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. 1. A zgîria pămîntul (cu piciorul, cu botul, cu o unealtă) pentru a face o gaură sau pentru a căuta și a scoate ceva la iveală; a rîcîi, a scormoni. Cu capetele plouate, caii scurmau pămîntul și sforăiau din cînd în cînd liniștiți. DUMITRIU, N. 151. Apăreau zimbrii cu fruntea lată, scurmînd mînios țărîna în copite și năpustindu-se ca o catapultă. C. PETRESCU, A. 17. Caii varsă foc pe nară, scurmă țărna și nechează. EFTIMIU, Î. 52. ◊ (Într-o imagine poetică) Eu sînt trimisul timpurilor noi, Ieșit din rînd cu cei ce scurmă glia. BENIUC, V. 86. ◊ Intranz. (De obicei cu determinări locale) Satul, cu acoperișurile de stuh... cu porci negri scurmînd pe sub uși și pe sub praguri, se scufunda în noapte. CAMILAR, N. I 324. O găină albă, a-nceput să scurme-n drum. D. BOTEZ, P. O. 26. Auzi! găinile ei scurmă în ograda mea și ea nu-mi dă măcar un ou! DUNĂREANU, N. 21. Cerbul... scurmînd de trei ori cu piciorul în pămînt, se tologește jos pe pajiște. CREANGĂ, P. 226. (Fig.) Ciocanul se auzea înăbușit scurmînd în munte. SADOVEANU, O. VI 276. Crește-n urma plugului ce scurmă, O brazdă neagră. D. BOTEZ, P. O. 26. 2. Fig. A irita, a preocupa, a chinui (răscolind gînduri, sentimente). Rînduiala ce te muncește, te scurmă. CONACHI, P. 264.

A SCURMÁ scurm tranz. 1) (pământ, paie, gunoi etc.) A răscoli, dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a râcâi. 2) fig. (despre gânduri, griji etc.) A chinui sufletește; a nu lăsa în pace. 3) fam. (persoane) A încerca de a submina, răscolind trecutul cuiva (pentru a găsi lucruri compromițătoare); a râma. /cf. lat. excorrimare

scurmà v. 1. a săpa cu unghiile ori cu botul, vorbind de găină sau de porc; 2. fig. a roade: ceva îl scurma la inimă; 3. a scruta: îmi scurmă fundul gândurilor. [Lat. *EXCONRIMARI].

scurm (est) și scîrm (vest) a -á v. tr. (mai degrabă d. curm 2 de cît d. lat. *ex-corrimari, d. rimari, a scormoni. V. rîm). Scormonesc (răscolesc) pămîntu cu unghiile (rîcîĭ) saŭ și cu rîtu (rîm): găinile și cîniĭ aŭ scurmat toată grădina. Fig. A te scurma ceva la inimă, în buzunar, a nu te simți liniștit pînă ce nu-țĭ ușurezĭ sufletu sau buzunaru. – În Olt. și zgîrmăĭ, a -i (NPl. Ceaur, 143).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

scurma (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scurmă

scurmá vb., ind. prez. 3 sg. scúrmă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SCURMÁT adj. râcâit, scormonit, (reg.) scofelit, scorbelit. (Pământ ~.)

SCURMAT adj. rîcîit, scormonit, (reg.) scofelit, scorbelit. (Pămînt ~.)

SCURMÁ vb. 1. a râcâi, a scormoni, (rar) a scotoci, (înv., pop. și fam.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a răcăli, a rășchia, a scodormoli, (prin Mold.) a râcălui, (Transilv. și Maram.) a scorni. (Găinile ~ pământul.) 2. a scormoni, (pop.) a săpa, (reg.) a dricui. (Porcul ~ cu râtul pământul.)

SCURMA vb. 1. a rîcîi, a scormoni, (rar) a scotoci, (înv., pop. și fam.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a răcăli, a rășchia, a scodormoli, (prin Mold.) a rîcălui, (Transilv. și Maram.) a scorni. (Găinile ~ pămîntul.) 2. a scormoni, (pop.) a săpa, (reg.) a dricui. (Porcul ~ cu rîtul pămîntul.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scurmá (-m, -át), vb. – A zgîrma, a scormoni. – Var. scruma, scîrma, Olt. scîrmîi.De la scrum „cenușă”, care mai de mult trebuie să fi însemnat „praf în general”; animalele care scurmau pămîntul în bucățele mici. Ideea de „a face praf” este denumirea semantică generală pentru scrum, scurma și sdrumica; forma primitivă este scruma, care apare și cu sensul de „a arde”. Explicația pornind de la lat. *excorrimāre (Giuglea, Cercetări lexicografice, 26; Tiktin; REW 2254; Candrea, GS, VII, 196), cf. rîma, nu pare izbutită. Der. scurmător, adj. (care scurmă); scurmătură, s. f. (țărînă; scormonire); scormoni, vb. (a săpa, a scurma), cu suf. expresiv -ni, cf. var. scromoli cu suf. -li, tot expresiv (după Scriban, Arhiva, XXV, 134, din mag. karmolni; după Pușcariu, Dacor., I, 239-41, din cormană); scormoneală, s. f. (scurmat); scormonitor, adj. (care scormonește); sdrumica, vb. (a pulveriza, a sfărîma), probabil în loc de *scrumica, cf. mr. sdrumin(are), sdrumig(are), pe care Pascu, Archiv. Rom., VI, 26 și REW 7440a îl reduc la lat. rumināre (după Koerting 3389 și Cihac, I, 163, din lat. *exdemicāre, cf. contra Densusianu, Rom., XXXIII, 286; după Tiktin, Pușcariu, Dacor., VIII, 107 și Candrea, de la dumica contaminat cu sdrobi).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

scurmá, scurm, vb. tranz. – (pop.) A scormoni, a săpa, a căuta. – Probabil lat. excorrimare (Giuglea, Tiktin, Candrea, cf. DER; Scriban, DEX); cf. alb. gërmoj, zgërmis (MDA); cuv. autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1970).

Intrare: scurmat
scurmat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scurmat
  • scurmatul
  • scurmatu‑
  • scurma
  • scurmata
plural
  • scurmați
  • scurmații
  • scurmate
  • scurmatele
genitiv-dativ singular
  • scurmat
  • scurmatului
  • scurmate
  • scurmatei
plural
  • scurmați
  • scurmaților
  • scurmate
  • scurmatelor
vocativ singular
plural
Intrare: scurma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scurma
  • scurmare
  • scurmat
  • scurmatu‑
  • scurmând
  • scurmându‑
singular plural
  • scurmă
  • scurmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scurm
(să)
  • scurm
  • scurmam
  • scurmai
  • scurmasem
a II-a (tu)
  • scurmi
(să)
  • scurmi
  • scurmai
  • scurmași
  • scurmaseși
a III-a (el, ea)
  • scurmă
(să)
  • scurme
  • scurma
  • scurmă
  • scurmase
plural I (noi)
  • scurmăm
(să)
  • scurmăm
  • scurmam
  • scurmarăm
  • scurmaserăm
  • scurmasem
a II-a (voi)
  • scurmați
(să)
  • scurmați
  • scurmați
  • scurmarăți
  • scurmaserăți
  • scurmaseți
a III-a (ei, ele)
  • scurmă
(să)
  • scurme
  • scurmau
  • scurma
  • scurmaseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zgârmăi
  • zgârmăire
  • zgârmăit
  • zgârmăitu‑
  • zgârmăind
  • zgârmăindu‑
singular plural
  • zgârmăie
  • zgârmăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zgârmăi
(să)
  • zgârmăi
  • zgârmăiam
  • zgârmăii
  • zgârmăisem
a II-a (tu)
  • zgârmăi
(să)
  • zgârmăi
  • zgârmăiai
  • zgârmăiși
  • zgârmăiseși
a III-a (el, ea)
  • zgârmăie
(să)
  • zgârmăie
  • zgârmăia
  • zgârmăi
  • zgârmăise
plural I (noi)
  • zgârmăim
(să)
  • zgârmăim
  • zgârmăiam
  • zgârmăirăm
  • zgârmăiserăm
  • zgârmăisem
a II-a (voi)
  • zgârmăiți
(să)
  • zgârmăiți
  • zgârmăiați
  • zgârmăirăți
  • zgârmăiserăți
  • zgârmăiseți
a III-a (ei, ele)
  • zgârmăie
(să)
  • zgârmăie
  • zgârmăiau
  • zgârmăi
  • zgârmăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

scurmat, scurmaadjectiv

  • 1. (Despre pământ) Care este răscolit la suprafață. DEX '09 DEX '98
    sinonime: răscolit
etimologie:
  • vezi scurma DEX '98 DEX '09

scurma, scurmverb

  • 1. popular A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Cu capetele plouate, caii scurmau pămîntul și sforăiau din cînd în cînd liniștiți. DUMITRIU, N. 151. DLRLC
    • format_quote Apăreau zimbrii cu fruntea lată, scurmînd mînios țărîna în copite și năpustindu-se ca o catapultă. C. PETRESCU, A. 17. DLRLC
    • format_quote Caii varsă foc pe nară, scurmă țărna și nechează. EFTIMIU, Î. 52. DLRLC
    • format_quote poetic Eu sînt trimisul timpurilor noi, Ieșit din rînd cu cei ce scurmă glia. BENIUC, V. 86. DLRLC
    • format_quote Satul, cu acoperișurile de stuh... cu porci negri scurmînd pe sub uși și pe sub praguri, se scufunda în noapte. CAMILAR, N. I 324. DLRLC
    • format_quote O găină albă, a-nceput să scurme-n drum. D. BOTEZ, P. O. 26. DLRLC
    • format_quote Auzi! găinile ei scurmă în ograda mea și ea nu-mi dă măcar un ou! DUNĂREANU, N. 21. DLRLC
    • format_quote Cerbul... scurmînd de trei ori cu piciorul în pămînt, se tologește jos pe pajiște. CREANGĂ, P. 226. DLRLC
    • format_quote figurat Ciocanul se auzea înăbușit scurmînd în munte. SADOVEANU, O. VI 276. DLRLC
    • format_quote figurat Crește-n urma plugului ce scurmă, O brazdă neagră. D. BOTEZ, P. O. 26. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv figurat A preocupa (chinuind sufletește). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Rînduiala ce te muncește, te scurmă. CONACHI, P. 264.
    • 1.2. tranzitiv familiar (Despre persoane) A încerca de a submina, răscolind trecutul cuiva (pentru a găsi lucruri compromițătoare). NODEX
      sinonime: râma
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.