SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scópos s. n.] – Din ngr. skopós.

scop² sn [At: PRAV. 137 / V: (înv) ~os (Pl: scoposuri și scopose), ~us / Pl: ~uri / E: ngr σκόπος, lat scopus] 1 Anticipare mintală a rezultatului pe care dorește să-l realizeze cineva prin acțiunile sale Si: țel, rațiune, obiect, obiectiv, țintă, (pop) noimă, (înv) sfârșit, (nob) scopoșenie. 2 Rezultat pe care și-l propune (sau pe care trebuie să-l realizeze) cineva Si: intenție, proiect (1). 3 Efect urmărit de cineva sau de ceva. 4 Ideal urmărit de cineva sau de ceva. 5 (Îlpp) În (sau cu) ~ul ... (sau, înv cu scopos) Pentru. 6 Întrebuințare dinainte hotărâtă a ceva sau a cuiva Si: destinație. 7 (Îvr; îf scopos) Mod de a se purta cu cineva.

scop⁴, ~oapă a vz șchiop

-scop⁵ [At: DN³ / E: fr -scope, it -scopo] Element secund de compunere savantă cu sensul: 1 (Persoană, aparat) care examinează. 2 (Persoană, aparat) care observă, privește.

scop¹ sm [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 27^r/17 / Pl: ~i / E: pvb scopi¹ cf pn skop] (Înv) Om castrat.

scop³ sn vz scoc

SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scópos s. n.] – Din ngr. skopos.

SCOP, scopuri, s. n. Țintă către care tinde cineva prin acțiunile sale, ceea ce-și propune cineva să înfăptuiască; țel real, practic (imediat sau îndepărtat). Important în viață e să urmărești un scop. C. PETRESCU, C. V. 152. Alergări de cai se fac pe tot anul... Scopul este ca prin această încurajare să se îmbunătățească soiul hergheliilor. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ Loc. prep. În scopul... (sau în scop de...) = în interesul..., pentru..., în vederea... Activitatea științifică din țara noastră contribuie la creșterea și perfecționarea neîncetată a producției pe baza tehnicii noi, în scopul satisfacerii nevoilor materiale și culturale ale celor ce muncesc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2603. – Variantă: (învechit) scópos (CONACHI, P. 294, DRĂGHICI, R. 27) s. n.

-SCÓP Element secund de compunere savantă cu sensul „(persoană, aparat) care examinează”, „care observă, privește”. [< fr. -scope, it. -scopo, cf. gr. skopein – a privi].

-SCÓP, -SCOPÍE elem. „examinare”, „explorare”, „imagine”. (< fr. scope, -scopie, cf. gr. skopos, skopia)

SCOP ~uri n. Anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o activitate; țel. A urmări un ~. A-și atinge ~ul. /<ngr. skópos,lat. scopus

scop n. 1. ceeace are cineva în vedere, țintă; 2. fig. intențiune, ceeace’și propune cineva.

1) scop m. (sîrb., rus., pol. skop). Vechĭ. Scopit.

2) scop n., pl. urĭ (it. scopo, lat. scopus, d. vgr. skopos, d. skopéo, skeptómai, mă uĭt. V. baro-, epi-, nicro-, spec-, tro-, stereo- și tele-scop, sceptic). Țel, gînd, intențiune pe care vreĭ s’o realizezĭ: scopu meŭ era s’ajung aci, mĭ-am ajuns scopu (Fals a atinge scopu, fr. aiteindre le but). În sec. 18-19 scopos (ngr. skopós, ca zilos, tropos, zel, trop), care însemna și „melodie”.

scopi² v vz scuipa

scopos² sn vz scop²

scopus sn vz scop²

șchiop, ~oapă [At: (cca 1620-1640) ROSETTI, B. 92 / V: (îrg) schiop, scop, școp / Pl: ~i, ~oape / E: ml *excloppus] 1-2 smf, a (Ființă) care, în mers, se sprijină mai puțin pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte) Si: (pop; rar) șchiopătător (1- 2), (reg) șantaliu (1-2), șchiopat² (1), șchiopârnog (1-2), șodâlc (1-2), șoiog (1-2), șolum (1-2), șonc³ (1-2), șoncăit² (1-2), șont² (1-2), șontăcăit (1-2), șontorog (1-2), șontrop (1-2), șonțit (1-2), șornolog (1-2), șovâlcăit² (1-2), șovârnog (1-2), ștrol (1-2), (înv) șchiopător (1). 3-4 smf, a (Ființă) care are un defect fizic la un picior (anchilozare, paralizie, mutilare, un picior mai scurt decât celălalt etc.) Si: schilod, (pop; rar) șchiopătător (3-4), (reg) șantaliu (3-4), șchiopat² (2), șchiopârnog (3-4), șodâlc (3-4), șoiog (3-4), șolum (3-4), șonc³ (3-4), șoncăit² (3-4), șont² (3-4), șontâcăit (3-4), șontorog (3-4), șontrop (3-4), șonțit (3-4), șornolog (3-4), șovâlcăit² (3-4), șovârnog (3-4), ștrol (3-4), (înv) șchiopător (2). 5-6 smf, a (Ființă) căruia îi lipsește un picior Si: schilod, (pfm) beteag (1-2), olog, (reg) paliu², șolum (5-6), șonc³ (5-6), șont² (5-6), șontorog (5-6), șontrop (5-6), șornolog (5-6), șovârnog (5-6). 7 a (Trs; Mol; d. oameni) Care nu are o mână. 8 a (Reg; d. butucii de viță de vie) Nedezvoltat. 9 a (Pan; d. unele obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele, neavând stabilitate. 10 a (Fig; d. versuri) Cu unitățile metrice incomplete Si: nereușit, slab. 11 sms (Mdv; reg) Pietin (la oi) Si: (reg) șchiopat¹, șchiopăt. 12 sms (Mdv; reg) Arici (la vite). 13 sf (Pop) Măsură de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt bine îndepărtate unul de altul. 14 sf (Pfm; îla) De-o ~oapă (Foarte) mic. 15 sf (Pfm; d. litere, tocuri etc.; îal) (Foarte) mare. 16 sf (Pfm; d. materii, substanțe; îal) (Foarte) mult. 17 sf (Pfm; îlav) La o ~oapă (Foarte) aproape (1). 18 sf (Pfm; îe) A-i crește (cuiva) inima de-o ~oapă A fi încântat (de ceva). 19 sf (Pfm; îae) A se îmbărbăta. 20 sf (Mun; îs) ~oapă îngenuncheată Distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt bine îndepărtate unul de altul, plus lungimea degetului mare. 21 sn (Mar) Măsură de lungime, folosită de țesătoare, egală cu distanța de la mijlocul pieptului până la vârful degetelor de la mână, brațul fiind bine întins lateral. 22 sm (Reg) Unealtă de tâmplărie în forma literei H, cu un picior mai scurt, care servește la liniat. 23 sfa (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 24 sfa (Reg) Melodie după care se execută șchioapa (23).

școp, școapă smf, a vz șchiop

șchĭóp, șchĭoápă adj. (lat. clŏppus, șchĭop, și sclŏppus, stlŏppus pleoscăĭală, adică „acela care face leop, pleosc, șontîc cînd pășește”; it. schioppo și stioppo, pușcă, adică „arma care face clamp, pleosc, poc”; pv. clop, vfr. clop, clopin, șchĭop; alb. škĭep, șchĭop. V. clopot). Care nu poate merge cu pașĭ egalĭ din cauză că e bolnav de picĭoare orĭ e olog orĭ îĭ lipsește un picĭor. A merge șchĭop, a merge cu pașĭ neegalĭ. Fig. Defectuos orĭ maĭ scurt: vers șchĭop. – Și schĭop (Munt. vest), școp (Cor.) și ștĭop (Maram.).