SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scópos s. n.] – Din ngr. skopós.

SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scópos s. n.] – Din ngr. skopos.

SCOP, scopuri, s. n. Țintă către care tinde cineva prin acțiunile sale, ceea ce-și propune cineva să înfăptuiască; țel real, practic (imediat sau îndepărtat). Important în viață e să urmărești un scop. C. PETRESCU, C. V. 152. Alergări de cai se fac pe tot anul... Scopul este ca prin această încurajare să se îmbunătățească soiul hergheliilor. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ Loc. prep. În scopul... (sau în scop de...) = în interesul..., pentru..., în vederea... Activitatea științifică din țara noastră contribuie la creșterea și perfecționarea neîncetată a producției pe baza tehnicii noi, în scopul satisfacerii nevoilor materiale și culturale ale celor ce muncesc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2603. – Variantă: (învechit) scópos (CONACHI, P. 294, DRĂGHICI, R. 27) s. n.

scop s. n., pl. scópuri

SCOP s. v. cântec, compoziție, melodie, muzică.

SCOP s. 1. v. cauză. 2. menire, obiectiv, rol, rost, sens, țel, țintă, (pop.) noimă. (~ul acestor măsuri a fost acela de a...) 3. obiect, obiectiv, țel, țintă, (înv.) pravăț. (~ul unei cercetări.) 4. finalitate, țel, țintă. (Care este ~ul acestei acțiuni?) 5. v. destinație.

-SCÓP Element secund de compunere savantă cu sensul „(persoană, aparat) care examinează”, „care observă, privește”. [< fr. -scope, it. -scopo, cf. gr. skopein – a privi].

-SCÓP, -SCOPÍE elem. „examinare”, „explorare”, „imagine”. (< fr. scope, -scopie, cf. gr. skopos, skopia)

scop (-puri), s. n. – 1. (Înv.) Intenție, proiect. – 2. Țel, finalitate. – 3. (Înv.) Melodie, cîntec. – Var. înv. scopós. Mr. scupó. Ngr. σϰοπός (Roesler 575; Murnu 50), sec. XVII.

SCOP ~uri n. Anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o activitate; țel. A urmări un ~. A-și atinge ~ul. /<ngr. skópos,lat. scopus

scop, scopi, s.m. (înv.) om castrat.

scop n. 1. ceeace are cineva în vedere, țintă; 2. fig. intențiune, ceeace’și propune cineva.

2) scop n., pl. urĭ (it. scopo, lat. scopus, d. vgr. skopos, d. skopéo, skeptómai, mă uĭt. V. baro-, epi-, nicro-, spec-, tro-, stereo- și tele-scop, sceptic). Țel, gînd, intențiune pe care vreĭ s’o realizezĭ: scopu meŭ era s’ajung aci, mĭ-am ajuns scopu (Fals a atinge scopu, fr. aiteindre le but). În sec. 18-19 scopos (ngr. skopós, ca zilos, tropos, zel, trop), care însemna și „melodie”.

1) scop m. (sîrb., rus., pol. skop). Vechĭ. Scopit.

șchĭóp, șchĭoápă adj. (lat. clŏppus, șchĭop, și sclŏppus, stlŏppus pleoscăĭală, adică „acela care face leop, pleosc, șontîc cînd pășește”; it. schioppo și stioppo, pușcă, adică „arma care face clamp, pleosc, poc”; pv. clop, vfr. clop, clopin, șchĭop; alb. škĭep, șchĭop. V. clopot). Care nu poate merge cu pașĭ egalĭ din cauză că e bolnav de picĭoare orĭ e olog orĭ îĭ lipsește un picĭor. A merge șchĭop, a merge cu pașĭ neegalĭ. Fig. Defectuos orĭ maĭ scurt: vers șchĭop. – Și schĭop (Munt. vest), școp (Cor.) și ștĭop (Maram.).

școp, V. șchĭop.

scop s. n., pl. scópuri

scop s. v. CÎNTEC. COMPOZIȚIE. MELODIE. MUZICĂ.

SCOP s. 1. cauză, obiectiv, țel, țintă, (înv.) pricină. (Lupta pentru nobilul ~ al independenței.) 2. menire, obiectiv, rol, rost, sens, țel, țintă, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost acela de a...) 3. obiect, obiectiv, țel, țintă, (înv.) pravăț. (~ unei cercetări.) 4. finalitate, țel, țintă. (Care este ~ acestei acțiuni?) 5. destinație, funcție, (înv.) săvîrșire, săvîrșit. (Ce ~ va avea această construcție?)

-SCOP² (< gr. skopéin, „a cerceta”, „a examina”) element de compunere cu sensul de „indicator”, „observator” (de ex. microscop).