SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scopos s. n.] – Din ngr. skopós.

-scop⁵ [At: DN³ / E: fr -scope, it -scopo] Element secund de compunere savantă cu sensul: 1 (Persoană, aparat) care examinează. 2 (Persoană, aparat) care observă, privește.

scop² sn [At: PRAV. 137 / V: (înv) ~os (Pl: scoposuri și scopose), ~us / Pl: ~uri / E: ngr σκόπος, lat scopus] 1 Anticipare mintală a rezultatului pe care dorește să-l realizeze cineva prin acțiunile sale Si: țel, rațiune, obiect, obiectiv, țintă, (pop) noimă, (înv) sfârșit, (nob) scopoșenie. 2 Rezultat pe care și-l propune (sau pe care trebuie să-l realizeze) cineva Si: intenție, proiect (1). 3 Efect urmărit de cineva sau de ceva. 4 Ideal urmărit de cineva sau de ceva. 5 (Îlpp) În (sau cu) ~ul ... (sau, înv cu scopos) Pentru. 6 Întrebuințare dinainte hotărâtă a ceva sau a cuiva Si: destinație. 7 (Îvr; îf scopos) Mod de a se purta cu cineva.

scop¹ sm [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 27^r/17 / Pl: ~i / E: pvb scopi¹ cf pn skop] (Înv) Om castrat.

scop⁴, ~oapă a vz șchiop

SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scopos s. n.] – Din ngr. skopos.

SCOP, scopuri, s. n. Țintă către care tinde cineva prin acțiunile sale, ceea ce-și propune cineva să înfăptuiască; țel real, practic (imediat sau îndepărtat). Important în viață e să urmărești un scop. C. PETRESCU, C. V. 152. Alergări de cai se fac pe tot anul... Scopul este ca prin această încurajare să se îmbunătățească soiul hergheliilor. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ Loc. prep. În scopul... (sau în scop de...) = în interesul..., pentru..., în vederea... Activitatea științifică din țara noastră contribuie la creșterea și perfecționarea neîncetată a producției pe baza tehnicii noi, în scopul satisfacerii nevoilor materiale și culturale ale celor ce muncesc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2603. – Variantă: (învechit) scopos (CONACHI, P. 294, DRĂGHICI, R. 27) s. n.

-SCOP Element secund de compunere savantă cu sensul „(persoană, aparat) care examinează”, „care observă, privește”. [< fr. -scope, it. -scopo, cf. gr. skopein – a privi].

-SCOP, -SCOPIE elem. „examinare”, „explorare”, „imagine”. (< fr. scope, -scopie, cf. gr. skopos, skopia)

SCOP ~uri n. Anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o activitate; țel. A urmări un ~. A-și atinge ~ul. /<ngr. skópos,lat. scopus

scop n. 1. ceeace are cineva în vedere, țintă; 2. fig. intențiune, ceeace’și propune cineva.

2) scop n., pl. urĭ (it. scopo, lat. scopus, d. vgr. skopos, d. skopéo, skeptómai, mă uĭt. V. baro-, epi-, nicro-, spec-, tro-, stereo- și tele-scop, sceptic). Țel, gînd, intențiune pe care vreĭ s’o realizezĭ: scopu meŭ era s’ajung aci, mĭ-am ajuns scopu (Fals a atinge scopu, fr. aiteindre le but). În sec. 18-19 scopos (ngr. skopós, ca zilos, tropos, zel, trop), care însemna și „melodie”.

1) scop m. (sîrb., rus., pol. skop). Vechĭ. Scopit.

ȘCHIOP, -OAPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De-o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Lat. *excloppus.

schiop, schioapă a, smf vz șchiop

scoapă^[1] a vz șchiop

scopos² sn vz scop²

scopos¹ sn [At: VARLAAM, C. 84 / V: ~ot (Pl: scopote) / Pl: ~e / E: ngr σκόπος] (Înv) 1 Melodie (1). 2 Cântec (1).

scopot³ sn vz scopos¹

scopus sn vz scop²

șchiop, ~oapă [At: (cca 1620-1640) ROSETTI, B. 92 / V: (îrg) schiop, scop, școp / Pl: ~i, ~oape / E: ml *excloppus] 1-2 smf, a (Ființă) care, în mers, se sprijină mai puțin pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte) Si: (pop; rar) șchiopătător (1- 2), (reg) șantaliu (1-2), șchiopat² (1), șchiopârnog (1-2), șodâlc (1-2), șoiog (1-2), șolum (1-2), șonc³ (1-2), șoncăit² (1-2), șont² (1-2), șontăcăit (1-2), șontorog (1-2), șontrop (1-2), șonțit (1-2), șornolog (1-2), șovâlcăit² (1-2), șovârnog (1-2), ștrol (1-2), (înv) șchiopător (1). 3-4 smf, a (Ființă) care are un defect fizic la un picior (anchilozare, paralizie, mutilare, un picior mai scurt decât celălalt etc.) Si: schilod, (pop; rar) șchiopătător (3-4), (reg) șantaliu (3-4), șchiopat² (2), șchiopârnog (3-4), șodâlc (3-4), șoiog (3-4), șolum (3-4), șonc³ (3-4), șoncăit² (3-4), șont² (3-4), șontâcăit (3-4), șontorog (3-4), șontrop (3-4), șonțit (3-4), șornolog (3-4), șovâlcăit² (3-4), șovârnog (3-4), ștrol (3-4), (înv) șchiopător (2). 5-6 smf, a (Ființă) căruia îi lipsește un picior Si: schilod, (pfm) beteag (1-2), olog, (reg) paliu², șolum (5-6), șonc³ (5-6), șont² (5-6), șontorog (5-6), șontrop (5-6), șornolog (5-6), șovârnog (5-6). 7 a (Trs; Mol; d. oameni) Care nu are o mână. 8 a (Reg; d. butucii de viță de vie) Nedezvoltat. 9 a (Pan; d. unele obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele, neavând stabilitate. 10 a (Fig; d. versuri) Cu unitățile metrice incomplete Si: nereușit, slab. 11 sms (Mdv; reg) Pietin (la oi) Si: (reg) șchiopat¹, șchiopăt. 12 sms (Mdv; reg) Arici (la vite). 13 sf (Pop) Măsură de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt bine îndepărtate unul de altul. 14 sf (Pfm; îla) De-o ~oapă (Foarte) mic. 15 sf (Pfm; d. litere, tocuri etc.; îal) (Foarte) mare. 16 sf (Pfm; d. materii, substanțe; îal) (Foarte) mult. 17 sf (Pfm; îlav) La o ~oapă (Foarte) aproape (1). 18 sf (Pfm; îe) A-i crește (cuiva) inima de-o ~oapă A fi încântat (de ceva). 19 sf (Pfm; îae) A se îmbărbăta. 20 sf (Mun; îs) ~oapă îngenuncheată Distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt bine îndepărtate unul de altul, plus lungimea degetului mare. 21 sn (Mar) Măsură de lungime, folosită de țesătoare, egală cu distanța de la mijlocul pieptului până la vârful degetelor de la mână, brațul fiind bine întins lateral. 22 sm (Reg) Unealtă de tâmplărie în forma literei H, cu un picior mai scurt, care servește la liniat. 23 sfa (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 24 sfa (Reg) Melodie după care se execută șchioapa (23).

școp, școapă smf, a vz șchiop

ȘCHIOP, -OAPĂ, șchiopi, -oape, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decât celălalt (sau celelalte), căruia îi lipsește un picior; care șchiopătează când merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. anal. (Despre obiecte) Care nu se sprijină în egală măsură pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitățile metrice incomplete; cu imperfecțiuni de ritm sau rimă; nereușit, slab. 2. S. f. Măsură populară de lungime, egală cu distanța de la vârful degetului mare până la vârful degetului arătător, când cele două degete sunt îndepărtate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De o (sau cât o) șchioapă = mult mai mic (sau mult mai mare) decât normal. – Din lat. *excloppus.

SCHIOP, -OAPĂ adj. v. șchiop.

ȘCHIOP, ȘCHIOAPĂ, șchiopi, șchioape, adj. (Despre ființe) Care are un picior mai scurt sau căruia îi lipsește cu totul un picior; infirm de un picior. Era o cățea albă, șchioapă de cînd o împușcase. REBREANU, R. I 149. Un ciocîrlan șchiop se vede viind, cît ce putea. CREANGĂ, P. 93. Cînd era mică, a căzut din scrînciob și de atunci e cam șchioapă. NEGRUZZI, S. I 59. ◊ (Substantivat) Leșii-n vale, pe sub plopi, Se crucesc, se cred miopi-Ce văd ei? Din cetățuie Doi cu doi, vreo zece șchiopi. COȘBUC, P. I 329. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu ritm defectuos; nereușit. Neavînd învăț și normă, Fantazia fără formă Rătăcit-a vai! cu mersul: Negru-i gîndul, șchiop e versul. EMINESCU, O. IV 292. – Variantă: schiop, schioapă (RETEGANUL, P. III 62, ISPIRESCU, L. 48, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 421) adj.

ȘCHIOP ~ioapă (~iopi, ~ioape) 1) și substantival (despre ființe) Care merge șchiopătând; infirm de un picior; cotonog; șontorog. Cal ~. 2) (despre obiecte cu picioare) Care nu se sprijină uniform pe toate picioarele; lipsit de echilibru. 3) fig. (despre versuri) Care are ritm sau rimă defectuoasă. /<lat. excloppus

scòpos n. (azi ironic) scop: păsările cu alt scopos ți se vor părea că sbor PANN. [Gr. mod.].

șchiop a. și m. 1. care n’are decât un picior, care merge rău; 2. fig. defectuos: versuri șchioape. [Lat. vulg. EXCLOPPUS].

scópos V. scop.

șchĭóp, șchĭoápă adj. (lat. clŏppus, șchĭop, și sclŏppus, stlŏppus pleoscăĭală, adică „acela care face leop, pleosc, șontîc cînd pășește”; it. schioppo și stioppo, pușcă, adică „arma care face clamp, pleosc, poc”; pv. clop, vfr. clop, clopin, șchĭop; alb. škĭep, șchĭop. V. clopot). Care nu poate merge cu pașĭ egalĭ din cauză că e bolnav de picĭoare orĭ e olog orĭ îĭ lipsește un picĭor. A merge șchĭop, a merge cu pașĭ neegalĭ. Fig. Defectuos orĭ maĭ scurt: vers șchĭop. – Și schĭop (Munt. vest), școp (Cor.) și ștĭop (Maram.).

școp, V. șchĭop.

scop s. n., pl. scopuri

scop s. n., pl. scopuri

scop s. n., pl. scopuri

+scopul (în ~) prep. + s. n.

șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioapă, pl. șchioape

șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; adj. f., s. f. șchioapă, pl. șchioape

șchiop adj. m., s. m., pl. șchiopi; f. sg. șchioapă, pl. șchioape

șchiop, șchioapă.

scop (-puri), s. n. – 1. (Înv.) Intenție, proiect. – 2. Țel, finalitate. – 3. (Înv.) Melodie, cîntec. – Var. înv. scopos. Mr. scupó. Ngr. σϰοπός (Roesler 575; Murnu 50), sec. XVII.

șchiop (-oapă), adj. – Olog, cotonog, cu un picior mai scurt, șontorog. – Mr., megl. șcl’op, istr. șliop. Lat. cloppus (Pușcariu 1550; REW 1997; Tiktin), cf. v. fr., prov. clop. Rom. presupune *scloppus, cf. alb. škjep (Philippide, II, 643), fr. écloper; s- s-ar putea explica prin lat. ex-, sau poate printr-o contaminare cu lat. stloppus „zgomot”, cf. v. it. schioppo „plescăit, trosnet”, care s-ar fi zis pentru zgomotul ritmic al mersului, cf. cat. esclop „copită”. Uz general (ALR, I, 71). Der. șchiopa, vb. (a merge, a rămîne șchiop; a ciomăgi), cuvînt de uz general (ALR, I, 95), pe care Tiktin și Candrea îl derivă din lat. exclǒppāre; șchioapă, s. f. (palmă), numită așa, căci măsurînd ceva cu degetul mare și arătătorul deschis, repetarea mișcării seamănă cu o șchiopătare); șchiopăta, vb. (a umbla șontîc; a proceda greșit), probabil prin intermediul unei der. expresive din lat. exclǒppitāre, după Pușcariu 1549 și Candrea; din *cloppicāre, cu schimbul de suf., după Tiktin și REW 1996); șchiopă(tă)tură, s. f. (șchiopătare); șchiopesc, adj. (de șchiop); șchiopește, adv. (ca șchiopii); șchiopî(r)c, interj. (imită șchiopătatul); șchiopîrlan, s. m. (șchiop), cu un suf. expresiv, cf. țopîrlă, ciocîrlă.

-SCOP „indicator, observator, vizual”. ◊ gr. skopos „observator, supraveghetor” > fr. -scop, germ. skop, engl. -scope, it. -scopo > rom. -scop.

scopos (cuv. ngr. σϰοπός, „cântec”; pl. scopote), termen generic pentru cântec, melodie, cântată mai ales de lăutari* la curtea domnească. Este întâlnit în scrierile din sec. 18 (Condica lui Gheorgaki).

șchioapa v. hodoroaga.

șchiopu v. luncanul.

-SCOP² (< gr. skopéin, „a cerceta”, „a examina”) element de compunere cu sensul de „indicator”, „observator” (de ex. microscop).

PETRU ȘCHIOPUL, domn al Moldovei (1574-1577, 1578-1579, 1582-1591, din 1589 asociat cu fiul său Ștefan). Supus marii boerimi. Politica sa a nemulțumit populația țării, care a susținut pe diverși competitori la domnie, pretinși urmași ai lui Ioan-Vodă cel Viteaz.

SCOP s. 1. v. cauză. 2. menire, obiectiv, rol, rost, sens, țel, țintă, (pop.) noimă. (~ul acestor măsuri a fost acela de a...) 3. obiect, obiectiv, țel, țintă, (înv.) pravăț. (~ul unei cercetări.) 4. finalitate, țel, țintă. (Care este ~ul acestei acțiuni?) 5. v. destinație.

SCOP s. v. cântec, compoziție, melodie, muzică.

scop s. v. CÎNTEC. COMPOZIȚIE. MELODIE. MUZICĂ.

SCOP s. 1. cauză, obiectiv, țel, țintă, (înv.) pricină. (Lupta pentru nobilul ~ al independenței.) 2. menire, obiectiv, rol, rost, sens, țel, țintă, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost acela de a...) 3. obiect, obiectiv, țel, țintă, (înv.) pravăț. (~ unei cercetări.) 4. finalitate, țel, țintă. (Care este ~ acestei acțiuni?) 5. destinație, funcție, (înv.) săvîrșire, săvîrșit. (Ce ~ va avea această construcție?)

ȘCHIOP s. v. pietin.

ȘCHIOP adj. v. șontâcăit.

ȘCHIOP adj. (pop.) cotonog, (reg.) pedestru, șantaliu, șchiopat, șoncăit, șont, șonțit, ștrol, (reg. și depr.) șchiopîrnog, șoiog, șonc, (prin Ban. și Transilv.) șodîlc, (prin Olt. și Munt.) șontrop, (înv.) șchiopător, (fam. și depr.) șontîcăit, șovîlcăit, (fam.) șontorog. (Om ~; cal ~.)

șchiop s. v. PIETIN.

scop, scopi, s.m. (înv.) om castrat.

scopos¹, scopose, s.n. (înv.) melodie, cântec.

școp, s.n. (reg.) Mâncare din amestec de tărâțe; făină care se dă la oi înainte de a făta, pentru a le întări și a face miei frumoși; cir. – Et. nec.

școp, s.n. – (reg.; gastr.) Mâncare din amestec de tărâțe; făină care se dă la oi înainte de a făta, pentru a le întări și a face miei frumoși; cir (Memoria, 2004). – Et. nec.

școp, s.n. – (gastr.) Mâncare din amestec de tărâțe; făină care se dă la oi înainte de a făta pentru a le întări și a face miei frumoși; cir (Memoria 2004). – Et. nec.