scobitor, ~oare [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~oare / E: scobi¹ + -tor] 1 a (Rar) Care scobește¹ (1). 2 sm (Înv) Sculptor. 3 sf (Orn; reg) Ciocănitoare (1) (Picus). 4 s Obiect tăios din oțel, cu tăișul de diferite forme, utilizat în sculptură sau în diverse lucrări de dulgherie, dogărie, fierărie pentru a scobi¹ (1). 5 sf și (rar) sn (Înv) Daltă (1). 6 sf (Reg) Ghin (1). 7 sn (reg) Teslă (1). 8 sm (Reg) Lămbuitor (de dulgherie). 9 sf (Reg) Cuțitoaie (2). 10 sf și (rar) sm Bețișor foarte subțire (din lemn, din os, din material plastic etc.) ascuțit la un capăt, folosit la scoaterea resturilor alimentare dintre dinți sau pentru a înlocui furculița Si: (reg) scohaci. 11 smf (Hip) Om foarte slab Si: scheletic. 12 sn (Reg) Bucată de piatră sau de fier pusă pe vatra țărănească sub lemne pentru a facilita aerisirea și, implicit, a intensifica procesul arderii.

SCOBITOARE, scobitori, s. f. Mic bețișor de lemn foarte subțire (mai rar de os sau de metal), ascuțit la capete și folosit pentru înlăturarea rămășițelor de alimente din dinți. Iordan Hagi-Iordan asculta distrat în capul mesei, cu scobitoarea între dinți, privind cadrele de pe pereți. C. PETRESCU, R. DR. 248. Pe mese erau multe farfurioare cu scobitori. I. BOTEZ, ȘC. 97.

SCOBITOR, scobitori, s. m. (Învechit, de obicei determinat prin «de piatră», «în lemn» etc.) Sculptor. La biserica augustinilor este mormîntul arhiducesii Cristinii, soția lui Albert stăpînitorul Saxonii, făcut de vrednicul de laudă și pomenire scobitorul de piatră Canova. GOLESCU, Î. 49.

SCOBITOR, scobitori, s. m. (Înv.) Cioplitor, sculptor, gravor. – Din scobi + suf. -(i)tor.

SCOBITOARE ~ori f. Băț mic, subțire, ascuțit la un capăt, cu care se scot rămășițele de alimente dintre dinți. [G.-D. scobitorii] /a scobi + suf. ~toare

scobitoare f. 1. daltă; 2. mic instrument de curățit dinții.

scobitor m. 1. cel ce scobește; 2. gravor.

scobitoáre f., pl. orĭ. Instrument de scobit (daltă, cuțit ș.a.). Bucățică de lemn saŭ de pană de curățat dințiĭ de mîncare.

scobitór, -oáre s. Cel ce scobește (de ex., gravoru).

scobitoare s. f., g.-d. art. scobitorii; pl. scobitori

scobitoare s. f., g.-d. art. scobitorii; pl. scobitori

scobitoare s. f., g.-d. art. scobitorii; pl. scobitori

scobitoare, scobitori s. f. 1. picior foarte subțire. 2. om înalt și slab.

SCOBITOARE s. (Transilv.) țepușcă. (~ de dinți.)

SCOBITOARE s. v. ciocănitoare, daltă, ghionoaie.

SCOBITOR s. v. lamba, lambar, lămbuitor, sculptor.

scobitoare s. v. CIOCĂNITOARE. DALTĂ. GHIONOAIE.

SCOBITOARE s. (Transilv.) țepușcă. (~ de dinți.)

scobitor s. v. LAMBA. LAMBAR. LĂMBUITOR. SCULPTOR.