scobitor, ~oare [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~oare / E: scobi¹ + -tor] 1 a (Rar) Care scobește¹ (1). 2 sm (Înv) Sculptor. 3 sf (Orn; reg) Ciocănitoare (1) (Picus). 4 s Obiect tăios din oțel, cu tăișul de diferite forme, utilizat în sculptură sau în diverse lucrări de dulgherie, dogărie, fierărie pentru a scobi¹ (1). 5 sf și (rar) sn (Înv) Daltă (1). 6 sf (Reg) Ghin (1). 7 sn (reg) Teslă (1). 8 sm (Reg) Lămbuitor (de dulgherie). 9 sf (Reg) Cuțitoaie (2). 10 sf și (rar) sm Bețișor foarte subțire (din lemn, din os, din material plastic etc.) ascuțit la un capăt, folosit la scoaterea resturilor alimentare dintre dinți sau pentru a înlocui furculița Si: (reg) scohaci. 11 smf (Hip) Om foarte slab Si: scheletic. 12 sn (Reg) Bucată de piatră sau de fier pusă pe vatra țărănească sub lemne pentru a facilita aerisirea și, implicit, a intensifica procesul arderii.

SCOBITOR, scobitori, s. m. (Învechit, de obicei determinat prin «de piatră», «în lemn» etc.) Sculptor. La biserica augustinilor este mormîntul arhiducesii Cristinii, soția lui Albert stăpînitorul Saxonii, făcut de vrednicul de laudă și pomenire scobitorul de piatră Canova. GOLESCU, Î. 49.

SCOBITOR, scobitori, s. m. (Înv.) Cioplitor, sculptor, gravor. – Din scobi + suf. -(i)tor.

scobitor m. 1. cel ce scobește; 2. gravor.

scobitór, -oáre s. Cel ce scobește (de ex., gravoru).

SCOBITOR s. v. lamba, lambar, lămbuitor, sculptor.

scobitor s. v. LAMBA. LAMBAR. LĂMBUITOR. SCULPTOR.