lămbuitor sn [At: DAMÉ, T. 115 / Pl: ~oare / E: lămbui + -tor] (Îrg) Lambar (1).

* LĂMBUITOR (pl. -toare) sn. 🔧 Rîndeaua cu care se lămbuesc scîndurile; numită și „lambar” (🖼 2796).

LĂMBUITOR, lămbuitoare, s. n. Lambar. – Pronunțat: -bu-i-.

lămbuitór n., pl. oare. Rîndea de lămbuit.

LAMBAR sbst. 🔧 LĂMBUITOR [lamba]. * LAMBRECHIN (pl. -ine) sn. Draperie care împodobește partea de sus a unei ferestre sau a unei uși și care servește în același timp să ascundă galeria, corniza, etc. de care sînt atîrnate perdelele (🖼 2794) [fr. lambrequin].

lămbuitor (pop.) (desp. -bu-i-) s. n., pl. lămbuitoare

lămbuitor (-bu-i-) s. n., pl. lămbuitoare

lămbuitor s. n., pl. lămbuitoare

LĂMBUITOR s. (TEHN.) 1. v. ciubuc. 2. v. lambar.

lămbuitor s.n. 1 (tehn.; în dulgherie) lambar, lambă, <pop.> scobitor. Cu lămbuitorul se fasonează muchia scândurilor pentru a obține o adâncitură sau o scobitură care să permită îmbinarea lor. 2 (constr.; pop.) v. Ciubuc. Ciubucar. Lambar. Tipar.

LĂMBUITOR s. (TEHN.) 1. ciubuc, ciubucar, lambar, (rar) tipar. (~ este o unealtă de zidărie.) 2. lamba, lambar, (reg.) scobitor. (~ dulgherului.)