SCHIVNICĂ s. f. v. schimnică.

SCHIMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schivnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

schimnic, ~ă [At: PRAV. 258 / V: schivn~ / Pl: ~ici, ~ice / E: slv скимьникъ] 1 smf Persoană (laic sau călugăr) care, din motive religioase, trăiește izolată de lume, ducând o viață închinată rugăciunii și plină de privațiuni Si: pustnic, (liv) ascet (1), (înv) aschitac, aschitean, (rar) schimonah. 2 a Care aparține schimnicului (1). 3-4 a Privitor la schimnic (1) sau la schimnicie. 5-6 a Specific schimnicului (1) sau schimniciei Si: (îvr) pustiesc. 7 smf (Pan) Persoană care duce o viață retrasă, izolată de societate (și extrem de cumpătată) Si: ascet (2), pustnic.

SCHIMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. (Rar) Pustnic, sihastru. [Var.: schivnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĩnikŭ.

SCHIMNICĂ, schimnice, s. f. Călugăriță care duce o viață aspră, de privațiuni, departe de lume; pustnică. – Variantă: schivnică s. f.

SCHIMNIC ~că ( ~ci, ~ce ) înv. Călugăr care trăiește într-un loc izolat de lume, petrecându-și viața în post și rugăciune; pustnic; sihastru; ascet. /<sl. skiminiku

schívnic V. schimnic.

!schivnică s. f., g.-d. art. schivnicei; pl. schivnice

schivnică v. schimnică

!schimnică/schivnică (rar) s. f., g.-d. art. schimnicei/ schivnicei; pl. schimnice/schivnice

schimnică s. f., g.-d. art. schimnicei; pl. schimnice

schimnic.

SCHIMNIC s. v. pustnic.

SCHIMNIC s. anahoret, ascet, eremit, pustnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ trăiește izolat de societate.)