25 de definiții pentru schimă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCHÍMĂ, schime, s. f. I. 1. Ordin călugăresc sau preoțesc; tagmă, cin. 2. Haină călugărească. II. Gest, mișcare prin care cineva vrea să exprime ceva. ♦ Mișcare a feței; grimasă, strâmbătură. – Din ngr. schima.

SCHÍMĂ, schime, s. f. I. 1. Ordin călugăresc sau preoțesc; tagmă, cin. 2. Haină călugărească. II. Gest, mișcare prin care cineva vrea să exprime ceva. ♦ Mișcare a feței; grimasă, strâmbătură. – Din ngr. schima.

schi1 sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 67r/4 / V: (înv) shi~, sti~ / Pl: ~me / E: slv скима, ngr σχήμα] 1 (Îrg; de obicei determinat prin „călugărească” sau „îngerească”; și prin lărgirea sensului) Rasă1 (călugărească). 2 (Îrg; de obicei determinat prin „călugărească” sau „îngerească”; și prin lărgirea sensului) Haină preoțească. 3 (Îe) A lua (sau a îmbrăca) ~ma călugărească (sau monahală ori monahicească) ori a se îmbrăca în shima îngerească A se călugări. 4 (Îe) A dezbrăca (pe cineva) de shima călugărească A face să renunțe la călugărie. 5 (Înv; pex) Cin2 (11) (călugăresc sau preoțesc). 6 (Înv; pex) Viață monahală sau preoțească. 7 (Îf shima) Învestitură monahală. 8 (Înv) Fizionomie (1). 9 (Înv) Formă (1). 10 (Îs) ~ma vânturilor Un fel de anemometru. 11 Strâmbătură a feței Vz grimasă. 12 Mișcare a feței ori a unei părți a ei (care exprimă ceva). 13 (Pgn; asr) Mișcare, gest, atitudine a corpului, a brațelor, a capului (care exprimă ceva). 14 (Îvr; îf shimă; csnp) Intenție. 15 (Îvr; îf shimă) Figură de stil.

SCHÍMĂ2, schime, s. f. Ordin călugăresc sau preoțesc; cin, tagmă. Amărît de schima popească, Creangă umblase, pe dată ce strînsese ceva bani din cărți, să-și cumpere o căsuță. CĂLINESCU, I. C. 163. Trebuia să fie «tuns», sub numele de Nifon, în schima monahală. ARGHEZI, P. T. 5. ♦ Haină călugărească.

SCHÍMĂ1, schime, s. f. 1. Gest, mișcare expresivă (mai ales a brațelor). Venea o femeie... care avea umbletul și schimele unei nebune. GALACTION, O. I 166. Virtuoșii, ctitori de așezăminte, Unde spumegă desfrîul în mișcări și în cuvinte, Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri Și aplaudă frenetic schime, cîntece și jocuri. EMINESCU, O. I 150. ◊ Fig. Caisul era un schelet, care se clătina și făcea schime, izbind... încoace și încolo. GALACTION, O. I 200. 2. Grimasă; strîmbătură. Fața lui Rădașcă avu o schimă care părea a răspunde unui spasm lăuntric. SADOVEANU, P. M. 188. Îl cercetă și răsfrînse buza de jos într-o schimă de supremă compătimire. C. PETRESCU, A. R. 16. Histrionii aceia întocmiră ale lor jocuri fără de a cînta și fără chiar de a face ceva schime care să vădească înfățișarea teatrală a vreunui fapt. ODOBESCU, S. I 40. ♦ Sens. Vederea i se întunecă și schima cuvintelor i se pierdu în minte. GANE, la TDRG. – Variantă: shímă (BUDAI-DELEANU, Ț. 168) s. f.

SCHÍMĂ ~e f. rar 1) Mișcare a mâinii sau a capului care însoțește sau înlocuiește vorbirea; gest. 2) Contractare (voită sau involuntară) a mușchilor feței; schimonosire a feței; schimonositură; strâmbătură; grimasă. /<sl. skima, gr. schíma

schimă f. 1. gest, grimasă: și aplaudă frenetic schime, cântece și jocuri EM.; 2. tagmă: îmbrățișă schima monacală. [De origină slavo-greacă].

schímă f., pl. e (ngr. shima, vgr. shêma, formă, haĭnă, figură, trăsătură, gest; vsl. skima, rus. shima. V. schemă). Vechĭ (și shimă). Gest. Azĭ. Gest. schimositură, strîmbătură: schime, cîntece și jocurĭ (Em.). Figură, formă, aspect: o schimă misterioasă. Haĭnă călugărească. Schima cea mică, rasa (haĭna) pe care o poartă frațiĭ; schima cea mare, potcapu (pe care-l poartă numaĭ monahiĭ). – Și știmă, stahie, monstru, arătare, ĭazmă, vîlvă, pocitanie, duh necurat, zînă de apă: oameniĭ mor și se fac știme (Șez. 36, 31), știma Dunăriĭ, știmele mlaștiniĭ (Chir.). – Și stimă (Bucov.) și chimă (Mold. nord): chima răuluĭ pe malu pîrăuluĭ (Cr.).

ști2 sf [At: HEM 1276 / V: (reg) schi~, st~, ște / Pl: ~me / E: gr σχῆμα, -λτος] 1 (Mol; Buc) Personaj din mitologia populară, imaginat de obicei ca o femeie frumoasă (și bună), care protejează apele, pădurile, comorile etc. Vz zână. 2 (Reg; în superstiții; d. animale; îe) A avea ~ A fi stăpânit de un duh necurat. 3 (Reg; pex; d. animale; îae) A fi năzdrăvan. 4 (Mol; îc) ~ma-vitelor Boală a vitelor, nedefinită mai îndeaproape. 5-6 (Reg; pex) Ființă (sau plantă) căreia i se atribuie însușiri supranaturale, care este considerată ca purtătoare de noroc. 7 (Reg; prt) Om slab și urât. 8 (Reg) Copil neastâmpărat. 9 (Trs) Noroc. 10 (Trs; îf ștemă) Belșug de lapte la vite Si: (pop) frupt (1), mană. 11 (Reg) Presimțire. 12 (Reg; îf ștemă) Secret. 13 (Reg; îaf) Fluierătură cu care ciobanii se cheamă unul pe altul.

șți1 sf [At: DL / Pl: ~me / E: ger Stimme] Parte care revine fiecăruia dintre interpreții unei bucăți muzicale și care se extrage, separat, din partitura generală.

SHIMĂ s.f. (Mold.) Rasă călugărească, haină preoțească. Fu oprit de domnul Alexa[n]driei și dezbrăcat de shima călugărească. DOSOFTEI, VS. Îmbrăca shima îngerească cînd slujiia sv[î]nta liturghie. DOSOFTEI, VS. ◊ Expr. A lua shima călugărească = a se călugări. Theodosie . . . de bună voie lăsînd împărăția și luînd shima călugărească, au lăsat în locul său pe Leon. CANTEMIR, HR. A dezbrăca pe cineva de shima călugărească = a face să renunțe la călugărie. Dezbrăcînd-o de shima călugărească, o luase femeie. CANTEMIR, HR. Etimologie: ngr. shíma.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

schi (ordin călugăresc, grimasă) s. f., g.-d. art. schimei; pl. schime

schímă s. f., g.-d. art. schímei; pl. schíme

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SCHÍMĂ s. v. aer, aspect, chip, cin, expresie, față, figură, fizionomie, grimasă, înfățișare, mină, obraz, rasă, schimonoseală, schimonosire, schimonositură, strâmbătură, tagmă.

schi s. v. AER. ASPECT. CHIP. CIN. EXPRESIE. FAȚĂ. FIGURĂ. FIZIONOMIE. GRIMASĂ. ÎNFĂȚIȘARE. MINĂ. OBRAZ. RASĂ. SCHIMONOSEALĂ. SCHIMONOSIRE. SCHIMONOSITURĂ. STRÎMBĂTURĂ. TAGMĂ.

SHÍMĂ s. v. figură de stil, trop.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

schímă (-me), s. f.1. Formă, figură. – 2. Gest, grimasă, mină. – 3. Înfățișare, aspect, aparență. – 4. Nălucă, stafie, duh rău, drăgaică. – 5. Ținută, îmbrăcăminte, veșmînt. – Var. înv. shimă, Mold. (sensul 4) știmà. Mgr. σχῆμα (Cihac, II, 696; Roesler 675; Gáldi 248). Este dubletul lui schemă, s. f., din fr. schéma, der. schematic, adj., din fr. schématique; schematism, s. n., din germ. Schematismus, cu var. Trans.; șematism, s. n. (schemă); schematiza, vb., din fr. schématiser. Der. schimnic (var. schivnic și der.), s. m. (eremit, pustnic, anahoret), din sl. skimĭnikŭ < skima „rasă călugărească” (Cihac, II, 331; Conev 109); schimnică, s. f. (pustnică); schimnici, vb. (a trăi ca un schimnic); schimnicie, s. f. (viață de anahoret); schimnicesc, adj. (de schimnic); schimonosi (var. Mold. schimosi), vb. (a deforma, a desfigura; a imita, a parodia), cu suf. expresiv -si, poate atașat direct la ngr. ἄσχημω, aorist ἀσχημώνω „a se purta urît” (Murnu 50; după Rosetti, Studii ling., 30, schimosi este ngr. άσϰημίζω); schimonoseală (var. schimonositură), s. f. (imitație, parodie, reproducere proastă; avort, monstru; strîmbătură, grimasă); șteamătă, s. f. (fantasmă, viziune, arătare), în Trans., și Bucov., probabil din pl. gr. σϰήματα (Pușcariu, Dacor., V, 411), cf. știmă și așteamăt; scheamătă, s. f. (Trans., trăsătură, umbră), var. a cuvîntului anterior (glosată greșit de Scriban: „rest, fragment”). Relația acestor cuvinte din umbră cu sb. štimati „a crede” (Iordan, RF, II, 272), pare îndoielnică.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

schímă, schime s. f. (Înv.) 1. (De obicei determinat prin „călăgărească” și „îngerească”) Acoperământ de cap purtat de schimonahi; cuculiu. 2. Denumirea slujbei prin care arhiereul sau egumenul hirotezește călugării. ◊ Schimă mică = slujbă bisericească prin care cel tuns în monahism primește hainele călugărești; dulama, paramanul, rasa, mantia, potcapul, camilafca și metaniile. ◊ Schimă mare = slujbă bisericească prin care un monah, pregătit pentru „chipul îngeresc”, devine schimonah și primește hainele: dulama, schima (cuculionul), analabul, brâul, rasa, mantia, potcapul, camilafca, metaniile și crucea. ◊ Expr. A lua (sau a îmbrăca) schima călugărească (sau monahală ori monahicească) sau a îmbrăca schima îngerească = a se călugări. ◊ A dezbrăca (pe cineva) de schima călugărească = a face să renunțe la călugărie. 2. Tagmă (călugărească sau preoțească); cin; viață monahală sau preoțească. ♦ Învestitură monahală. [Var.: shímă s. f.] – Din sl. skima, gr. shima.

Intrare: schimă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • schi
  • schima
plural
  • schime
  • schimele
genitiv-dativ singular
  • schime
  • schimei
plural
  • schime
  • schimelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • shi
  • shima
plural
  • shime
  • shimele
genitiv-dativ singular
  • shime
  • shimei
plural
  • shime
  • shimelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

schi, schimesubstantiv feminin

  • 1. Ordin călugăresc sau preoțesc. DEX '09 DLRLC
    sinonime: cin tagmă
    • format_quote Amărît de schima popească, Creangă umblase, pe dată ce strînsese ceva bani din cărți, să-și cumpere o căsuță. CĂLINESCU, I. C. 163. DLRLC
    • format_quote Trebuia să fie «tuns», sub numele de Nifon, în schima monahală. ARGHEZI, P. T. 5. DLRLC
  • 2. Haină călugărească. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. Gest, mișcare prin care cineva vrea să exprime ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Venea o femeie... care avea umbletul și schimele unei nebune. GALACTION, O. I 166. DLRLC
    • format_quote Virtuoșii, ctitori de așezăminte, Unde spumegă desfrîul în mișcări și în cuvinte, Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri Și aplaudă frenetic schime, cîntece și jocuri. EMINESCU, O. I 150. DLRLC
    • format_quote figurat Caisul era un schelet, care se clătina și făcea schime, izbind... încoace și încolo. GALACTION, O. I 200. DLRLC
    • 3.1. Mișcare a feței. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Fața lui Rădașcă avu o schimă care părea a răspunde unui spasm lăuntric. SADOVEANU, P. M. 188. DLRLC
      • format_quote Îl cercetă și răsfrînse buza de jos într-o schimă de supremă compătimire. C. PETRESCU, A. R. 16. DLRLC
      • format_quote Histrionii aceia întocmiră ale lor jocuri fără de a cînta și fără chiar de a face ceva schime care să vădească înfățișarea teatrală a vreunui fapt. ODOBESCU, S. I 40. DLRLC
      • 3.1.1. Sens. DLRLC
        sinonime: sens
        • format_quote Vederea i se întunecă și schima cuvintelor i se pierdu în minte. GANE, la TDRG. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.