SCAI¹, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de ocne) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngium planum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din sb. çkalj.

SCAI² s. n. Imitație de piele făcută din material plastic, maleabilă și rezistentă la schimbările de temperatură. – Et. nec.^[1]

scai¹ sm [At: CORESI, TETR. 13/ V: (îrg) zgaie sf, (reg) scaie sf, sgai / Pl: ~, (rar) ~uri sn / E: nct] 1 sm Nume generic al mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globinoase înconjurate de ghimpi îndoite la vârf. 2 sm Plantă erbacee din familia compozitelor cu tulpina robustă, cu frunze lanceolate acoperite pe partea superioară de spini mici, și cu flori roșii, sau albe, terminate cu un pin lung Si: ghimpe, (reg) ciulin (4), crăpușnic, rostogol, scaiete (9) (Cirsium vulgare). 3 sm (Bot; reg) Crăpușnic (Cirsium decussatum). 4 sm (Bot; reg) Ciulin (1) (Cardus mutans). 5 sm (Reg; șîc ~-roșu, ~-voinicesc) Spin (Carduns acanthoides). 6 sm Plantă din familia compozitelor (Carduus cardicans). 7 sm (Reg; șîc ~-rotund, ~-rotunjor, ~-gogoneț) Rostogol (Echinops sphaeracephalus). 8 sm (Bot; reg; șîc ~-voinicesc) Tătarnică (Echinops ritro). 9 sm (Bot; șîc ~-măgăresc, ~-mare, ~-muced, ~-voinicesc) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina robustă, cu frunze lunguiețe, albicioase pe partea inferioară, cu flori purpurii dispuse în capitule și cu involucrul cu folicule terminate într-un spin Si: (reg) scaiete (12), ghimpe(8)-mare, pălămidă¹, sita-zânelor, spin-alb (Onopordon acanthium). 10 sm (Bot; reg; șîc ~ul Sfintei Mării, ~-pestriț) Armurariu (1) (Silybum marianum). 11 sm (Bot; reg; șîc ~ul-dracului, ~ul-vântului, ~-muced, ~-vânăt, ~-voinicesc, ~-mneriu, ~-de-câmp) Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina robustă, ramificată, cu flori solitare, albăstrui-verzui, folosită în medicina populară, mai ales contra durerilor de dinți Si: (reg) amărea (1), îndrăcită, rostogol, scăieți (13), scăiuș (3), spin, sperioasă (11), tăvălici (Eryngium campestre). 12 sm (Bot; reg; șîc ~ul-oii, ~-mărunt) Brusture (Arctium lappa). 13 sm Brusture (Arctium tomentosum). 14 sm (Bot; reg; șîc ~-de ochi, ~ul-popii, ~ul-voinicului, ~-voinicesc, ~-pădureț) Varga-ciobanului (Dispsacus silvestris). 15 sm (Bot; reg; șîc ~-ul măgarului, ~ul-voinicului) Scaiete (5) (Dispacus laciniatus). 16 sm (Bot; reg; șîc ~-muscălesc, ~-tătăresc, ~-rusesc) Holeră (6) (Xanthium spinosum). 17 sm (Bot; reg) Zgrăbunțică (Lapsana communis). 18 sm (Prc) Fructul cu ghimpi al scaiului (1), care se agață de haine, de blana animalelor etc. 19 sm (Șîc) ~-albastru (sau ~-vânăt) Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina de culoare violetă, dreaptă, ramificată în partea superioară, cu frunze late, spinoase, cu flori violacee dispuse în capitule ovale, care se cultivă uneori și prin grădini Si: (reg) buruiana(49)-zmeului, samcă (6), spin-vânăt, șipul-vântului (Eryngium planum). 20 sm (Reg; îc) ~-tătăresc sau ~ul-popii Cornuți² (Xanthium strumarium). 21 sm (Reg) ~-de-țesătorie Plantă erbacee bienală cu ramificațiile tulpinii purtând în vârf inflorescențe în formă de capitule, cu semințe prevăzute cu țepi elastici, având vârful îndoit, care se recoltează când plantele încep să se usuce și se folosesc în industria textilă, la mașinile de scămoșat 22-23 sm, av (Îe) A se ține (sau a se lega, a se agăța etc. de cineva sau de ceva) ca ~ul sau ~ (de ...) A însoți (pe cineva) pretutindeni. 24-25 sm, av (Îae) A manifesta o insistență exagerată, adesea inoportună (față de cineva sau, rar, de ceva). 26 sm (Reg) A-și aprinde ~i în cap A-și aprinde paie-n cap. 27 sm (Reg; îe) A pune (cuiva) ~ul la ușă A sărăci (pe cineva). 28 sm (Îc) ~-ghimpos (sau ~-mărunt, ~-voinicesc sau ~ul-dracului) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina foarte ramificată și cu flori purpurii, spinoase, dispuse în capitule Si: (reg) ghimpe (6), vădană (Centaurea calcotrapa). 29 sm (Îc) ~-galben Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina ramificată, cu frunze subțiri și flori galbene dispuse în capitule ovale, prevăzute cu ghimpi Si: (reg) pălămidă¹, vădană, zglăvoc-galben (Centaurea solstialis). 30 sm (Reg; îc) ~-mărunt Turtiță (Agrimonia eupatoria). 31 sm (Reg; îac) Lipicioasă (Galium aparine). 32 sm (Îc) ~-de-papură Bucsău (Spartium junceum). 33 sm (Reg; îc) ~-de-tufă-mare Mielărea (Vitex agnus castus). 34 sm (Reg; îc) ~-amar Schinel (Cricus benedictus). 35 sm (Reg; îc) ~-porcesc Buruiană porcească (Hypochoeris radicata). 36 sm (Reg; îc)~-creț Plantă nedefinită mai îndeaproape. 37 sm Epitet dat unei persoane care te urmărește cu insistență și de care nu poți scăpa. 38 sm (Orn; Olt) Sticlete (Carduelis carduelis).

scai² s [At: DEX / Pl: ? / E: nct] 1 Imitație de piele făcută din material plastic, maleabilă și rezistentă la schimbările de temperatură. 2 (Pex) Obiect confecționat din scai² (1).

SCAI² s. n. Imitație de piele făcută din material plastic, maleabilă și rezistentă la schimbările de temperatură. – Et. nec.

SCAI¹, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de oaie) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. ◊ Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngiumplanum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din scr. čkalj.

SCAI, scai, s. m. 1. Nume generic dat mai multor plante cu frunze ghimpoase; fructele globulare acoperite de ghimpi ale acestor plante, care se agață de haine, de lîna oilor etc. (Xantium spinosum). Le dădu orz într-un căuș și le descurcă de scai coamele și cozile. SADOVEANU, B. 66. Frunză verde de doi scai, Cată, mamă, cui mă dai: Nu căta argintului, Și mă da urîtului. ȘEZ. XV 121. De cînd bade m-ai urît, Casa ta e grajd de cai, Prin grădină spini și scai, Nici în cas’ oglindă n-ai! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 234. ◊ Expr. A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul de oaie = a nu da (cuiva) pace, a urmări pe cineva pretutindeni. Se ținea scai de Titu. REBREANU, I. 24. O petrec cu chiu cu vai, Și se țin de dînsa scai. Plină-i strîmta ulicioară de alai. COȘBUC, P. I 226. Începe a se ținea de fată ca scaiul de oaie. CREANGĂ, P. 168. 2. Compuse: scai-mărunt = plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu tulpina agățătoare acoperită cu peri aspri, cu flori albe sau verzui, cu fructe acoperite cu peri rigizi și curbați la vîrf (Galium aparine); scai-voinicesc = plantă erbacee, cu tulpina țepoasă, cu cîte două frunze la un nod (formînd un fel de pîlnie în care se strînge apă), cu flori liliachii în capitule (Dipsacus silvestris); varga-ciobanului. Printre scai-voinicești și ierburi sălbatice, pe prunduri, am urmărit cosași, un fel de lăcuste mărunte cu salturi lungi. SADOVEANU, Î. A. 25.

SCAI s. n. imitație de piele din material plastic, maleabilă și rezistentă; (p. ext.) obiect din acest material. (< engl., fr. skai)

SCAI ~ m. 1) Plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze prelungi și cu fructe globuloase, acoperite de numeroși spini agățători. 2) Fructul ghimpos al acestei plante. ◊ A se ține ~ de cineva (sau a se ține de cineva ca ~ul de oaie) se spune despre o persoană care deranjează în permanență pe cineva. ~ voinicesc plantă erbacee cu tulpina erectă, înaltă și spinoasă, cu frunze opuse, lanceolate și flori liliachii (uneori albe). [Monosilabic] /< sb. ckalj

scaĭ m., pl. tot așa (sîrb. čkalj, scaĭ, šcalj, măcriș. Cp. cu sfert, șfert). Numele popular al maĭ multor plante (maĭ ales din familia compuselor), cu frunze ghimpoase și cu semințele adunate la un loc într’un bulb compus din cîrlige saŭ ghimpĭ care se prind de lîna oilor, de haĭne ș.a. (lat. carduus, fr. chardon, de unde și numele stiglețuluĭ, lat. carduélis, fr. chardonneret, ĭar în Olt. scăĭecĭor). Adv. A te ținea scaĭ de (saŭ după) cineva, a te ținea cață, gaĭe, gîrbă, grapă, a nu-l slăbi, a tot umbla după el c’o cerere ș.a. V. acant, albăstriță, brustur, cĭulin, pălămidă.

scaie sf vz scai¹

zgaie² sf vz scai¹ corectat(ă)

DRAC sm. 1 Căpetenia îngerilor răzvrățiți împotriva lui Dumnezeu și cari au fost asvîrliți din cer în fundul iadului, Satana; fie-care din acești îngeri în parte cari poartă încă, în graiul poporului, numele de diavol, demon, tartor, naiba, necuratul, pîrdalnicul, procletul, încornoratul, Scaraoschi, Michiduță, Aghiuță, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, etc. ¶ 2 Foarte des întrebuințat, în graiul comun, în înjurături și jurăminte: să-l ia ~ul; ducă-se ~ului; s’a dus ~ului (și Ⓕ s’a prăpădit), a lăsa ~ului; să mă ia ~ul, dacă... ¶ 3 Ca un fel de interjecție, în exclamamațiuni care arată supărarea, mirarea, încurcătura în care se află cineva, etc.: ce dracu! unde dracu să fie? pe unde dracu a putut să plece? cui dracu să-i treacă prin gînd? cine dracu l-a adus încoace? pe cine dracu să trimit? Tot astfel, spre a arăta neîncrederea, sau spre a tăgădui ceva: pe dracu! ¶ 4 Închipuirea pe care și-o face poporul despre aspectul și firea diavolului se resfrînge în nenumăratele locuțiuni și proverbe pe care le întrebuințează: e negru la față (dracu rîde de porumbe negre și pe el nu se vede) și grozav de urît parcă-i dracul pe uscat, despre un om foarte urît; bărbatul să fie puțintel mai frumos decît dracul; poartă coarne (de aci epitetele de încornoratul, Cornea, etc.) și are coadă (dracul și-a vîrît coada între ei, a stîrnit vrajbă între ei; a trage pe dracu de coadă, a se lupta din răsputeri spre a agonisi ceva; dracul, cînd n’are de lucru, își cîntărește coada; e foarte rău (de aceea, tot ce e rău, afurisit, e al dracului: omul dracului, lucrul dracului, Neamțul dracului, o vreme a dracului; banul e ochiul dracului; nepotul e salba dracului; baba sau femeia e calul dracului; un om rău e numit ~ împelițat, dracul gol); e neastîmpărat, svăpăiat (de aci: un ~ de copil, un ~ de femeie); e deștept, atotștiutor și are multe șiretlicuri la îndemînă ca să-i atragă sau să-i biruească pe oameni; și trebuie deci evitat (dracu știe; mare e Dumnezeu, meșter e ~ul; a vedea pe ~ul, a da de sau peste ~ul, a o păți; a se juca cu ~ul; nu te pune cu ~ul; nu căuta pe ~ul); se ține scaiu de oameni (mai ales de popi și de călugări), spre a-i atrage în cursă, spre a le cîștiga sufletul (nu pot scăpa de el ca de ~ul; se ține după mine ca ~ul după călugăr sau după popă); intră în corpul omului spre a-i face rău, spre a-l înfuria, etc. (e cu draci; e plin de draci; au intrat dracii într’insul; a băga în draci sau în toți dracii); șade departe sau umblă pe locuri depărtate (unde și-a înțărcat ~ul copiii; pe unde și-a spart ~ul opincile; la ~ul în praznic; locuește adesea în baltă (de aci epitetul cel-din-baltă; ~ul șade în baltă și rîde de altul), uneori în spini șade ca dracu în spini sau pe mărăcini; nu-l poate alunga decît crucea sau tămîia (de aci epitetul: ucigă-l crucea; nici pe ~ul să-l vezi, nici cruce să-ți faci; fă-ți crucea mare, că e ~ul bătrîn; a fugi sau a se feri ca ~ul de tămîie); numai femeia îi vine de hac (femeia a îmbătrînit pe ~ul; femeia-l judeca pe ~ul și-l scoate și dator), etc. ¶ 5 Alte locuțiuni: în gură cu Dumnezeu și în inimă cu dracul, sau mănîncă sfinți și scuipă draci, despre cei fățarnici; cere cît ~ul pe tată-său, cere prea mult (pentru un lucru de vînzare; a face pe ~ul în patru, a face tot posibilul, a încerca toate, a se lupta din răsputeri, etc. ¶ 6 🌿 CORNUL-~ULUI – BARBA-POPII; DINTELE-~ULUI 👉 DINTE; MUȘCATA-~ULUI, 👉 MUȘCAT; SCAIUL-~ ULUI; SPINUL ~ULUI 👉 SCAIU; SPATA DRACULUI 👉 SPATA ¶ 7 🐟 DRAC-DE-MARE, pește de mare, ce seamănă cu bibanul a cărui primă aripioară dorsală e înarmată cu ghimpi plini de venin (Trachinus draco) (🖼 1888) [lat. draco].

skai s. n. 1976 (chim.) Tip de piele sintetică v. guler-glugă [scris și scay] (din fr. skaï; PR 1955; DEX)

scaiu m. plantă din fam. compuselor cu frunze ghimpoase și cu mai multe specii: scaiul dracului, scaiul mărunt, voinicesc. [Serb. ČKALĬ (cf. sfert = cifert)]. ║ adv. nedeslipit: se ține scaiu de el.

scai¹ (material) s. n., art. scaiul

scai² (plantă) s. m., art. scaiul; pl. scai, art. scaii

scai¹ (plantă) s. m., art. scaiul; pl. scai, art. scaii

scai² (material) s. n., art. scaiul

scai (plantă) s. m., art. scaiul; pl. scai, art. scaii

scai (material) s. n., art. scaiul

scai

scai-mărunt (plantă) s. m., pl. scai-mărunți

scai-vânăt (plantă) s. m., pl. scai-vineți

scaiul-dracului (plantă) s. m. art.

!scai-mărunt (plantă) s. m., pl. scai-mărunți

!scai-vânăt (plantă) s. m., pl. scai-vineți

!scaiul-dracului (plantă) s. m. art.

scai mărunt s. m. + adj.

scai vânăt s. m. + adj.

scaiul-dracului s. m.

scaiu, scai.

scai (-i), s. m. – 1. Nume generic al plantelor cu spini sau țepi, asemănătoare cu ciulinul. – 2. Numele diferitelor plante: Cirsum lanceolatum, Onopordon acathium, Eryngium planum, E. campestre, Carduus nutans, C. Acanthoides etc. – Mr. scăliu, megl. scal’. Origine incertă. Probabil din lat. *squaleus „dur, incult, sec”, din squaleo, formă cerută și de sp. escajo, port. escalheiro (REW 8197a). Rom. presupune o reducție de tipul *scalius care pare normal. Der. din sb. čkalj, general admisă (Cihac, II, 328; Tiktin; Candrea; Scriban) nu pare posibilă fonetic; și, în afară de aceasta, e vorba de un împrumut din nom. Der. din gr. σϰαλίας (Diculescu, Elementele, 484), nu pare convingătoare. – Der. scăiecior, s. m. (ciulin; Trans., sticlete), pentru al cărui ultim sens cf. fr. chardonneret, sp. cardelina; scăier, s. m. (Bucovina, sticlete); sca(i)ete (var. scă(i)ete), s. m. (ciulin); scăiuș, s. m. (plantă, Dipsacus pilosus); scăiețos, adj. (plin de scaieți).

ERYNGIUM L., SCAIUL DRACULUI, fam. Umbeliferae. Gen originar clin regiunile mediteraneene și temperate, cca 225 specii, erbacee, perene, cu tulpină înaltă. Frunze glauce, ternat-bipenat-fidate sau întregi, deseori rigide, spinoase. Flori albastre-închis, hermafrodite (5 sepale, 5 petale, 5 stamine, ovar inferior cu 2 loji cu un ovul), dispuse în capitule compacte, oblonge, îndesuite, terminale, reunite în umbele însoțite de un involucru în formă de rozetă, ale cărui bractee sînt lungi, subțiri, spinoase. Fructe spinoase.

ONOPORDUM L., SCAI MĂGĂRESC, fam. Compositae. Gen originar din Europa, Asia, Africa, cca 35 specii, erbacee, bianuale. Flori bisexuate, purpur, violete sau albe, sesile, pe un receptacul comun, alveolat (alveole cu margini membranoase) și reunite în capitule înconjurate de un involucru, ale cărui foliole sînt imbricate, spinoase la vîrf. Frunze alterne sau radiculare, penate sau crestat-dentate, spinoase. Perii papului, simpli sau penați, sînt grupați, la bază, în inel. Fruct, achenă.

a scăi la fas (pe cineva) expr. (intl.) a lovi la cap (pe cineva).

a se ține scai (după cineva) expr. a urmări (pe cineva) cu insistență, a nu lăsa (pe cineva) în pace.

SCAI s. v. ciulin, scaiete, spin, sticlete.

SCAI s. (BOT.) 1. (Onopordon acanthium) ciulin, ghimpe, scaiete, (reg.) pălămidă, sita-zânelor. 2. (Echinops sphaerocephalus) rostogol, scaiete, (reg.) arici, căpățânoasă, măciuca-ciobanului. 3. (Cirsium vulgare) (reg.) crăpușnic, ghimpe, scaiete. 4. scai-albastru (Eryngium planum) = scai-vânăt, (reg.) mărăcini (pl.), samcă, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-mucedă, spinul-vântului, spin-vânăt, șipul-vântului; scai-galben (Centaurea solstitialis) = (reg.) pălămidă, vădană, zglăvoc-galben; scai-ghimpos (Centaurea calcitrapa) = ghimpe, scaiete, (reg.) vădană, pasul-dropiei, scai-mărunt, scaiul-dracului, scai-vornicesc; scaiul-dracului (Eryngium campestre) = (reg.) amărea, îndrăcită, rostogol, scăiuș, sperioasă, spin, tăvălici, buruiană-mucedă, căruța-dracului, iarba-măgarului, scaiul-vântului, spința-dracului, sporiul-casei; scai-vânăt (Eryngium planum) = scai-albastru, (reg.) mărăcini (pl.), samcă, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-mucedă, spinul-vântului, spin-vânăt, șipul-vântului.

SCAI s. (BOT.) 1. (Onopordon acanthium) ciulin, ghimpe, scaiete, (reg.) pălămidă, sita-zînelor. 2. (Echinops sphaerocephalus) rostogol, scaiete, (reg.) arici, căpățînoasă, măciuca-ciobanului. 3. (Cirsium vulgare) (reg.) crăpușnic, ghimpe, scaiete. 4. scai-albastru (Eryngium planum) = scai-vînăt, (reg.) mărăcini (pl.), samcă, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-mucedă, spinul-vîntului, spin-vînăt, șipul-vîntului; scai-galben (Centaurea solstitialis) = (reg.) pălămidă, vădană, zglăvoc-galben; scai ghimpos (Centaurea calcitrapa) = ghimpe, scaiete, (reg.) vădană, pasul-dropiei, scai-mărunt, scaiul-dracului, scai-voinicesc; scaiul-dracului (Eryngium campestre) = (reg.) amărea, îndrăcită, rostogol, scăiuș, sperioasă, spin, tăvălici, buruiană-mucedă, căruța-dracului, iarba-măgarului, scaiul-vîntului, spința-dracului, sporiul-casei; scai-vînăt (Eryngium planum) = scai-albastru, (reg.) mărăcini (pl.), samcă, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-mucedă, spinul-vîntului, spin-vînăt, șipul-vîntului.

scai s. v. CIULIN. SCAIETE. SPIN. STICLELE.

SCAI RUSESC s. v. holeră.

SCAI-MĂRUNT s. v. ghimpe, scaiete, scai-ghimpos, turiță, turiță-mare.

SCAIUL-DRACULUI s. v. ghimpe, scaiete, scai-ghimpos.

scai rusesc s. v. HOLERĂ.

scai-mărunt s. v. GHIMPE. SCAIETE. SCAI-GHIMPOS. TURIȚĂ. TURIȚĂ-MARE.

scai-voinicesc s. v. GHIMPE. SCAIETE. SCAI-GHIMPOS. VARGA-CIOBANULUI.

scaiul-dracului s. v. GHIMPE. SCAIETE. SCAI-GHIMPOS.

scai, scaiuri, s.n. – Scaiul Crăciunului = pom de Crăciun substituit cu un scai (zona Codru): „Alteori se împodobea doar cu nuci un scai mare, care se numea scaiul Crăciunului. Contribuia la amuzamentul colindătorilor, întrucât era scuturat și nucile cădeau pe masă” (Bilțiu, 1996). – Din scr. čkalj „scai” (Scriban; Cihac, Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX).

scaiul Crăciunului – Pom de Crăciun substituit cu un scai (Codru): „Alteori se împodobea doar cu nuci un scai mare, care se numea scaiul Crăciunului. Contribuia la amuzamentul colindătorilor, întrucât era scuturat și nucile cădeau pe masă” (Bilțiu 1996).