11 definiții pentru scâncet schincet


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÂNCÉT, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

scâncet sn [At: TDRG / V: (reg) schin~ / Pl: ~e / E: scânci + -et] 1 Sunet surd (și repetat) scos de unele animale (mai ales câini), de obicei pentru a exterioriza o durere Si: scânceală (1), scâncitură (1), scâncit (1), scheunat, scheunătură Vz schelălăială (1), scheunat (1). 2 Plâns înăbușit și întretăiat (de copil) Si: scânceală (2), scâncit1 (2). 3 Sunet nearticulat, scurt, emis de om, ca exteriorizare a durerii sau (mai rar) a unui sentiment Si: geamăt (1), tânguire (1), (rar) scânceală (3), scâncit (3), (înv) scâncitură (3).

SCẤNCET, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.

SCÂNCET ~e n. Sunet jalnic întretăiat emis de unele ființe. /a scânci + suf. ~et

SCÎ́NCET, scîncete, s. n. Plîns (înăbușit, întretăiat, întrerupt), geamăt; scînceală, scîncitură, scîncit. Cînd m-am răsucit în așternut, am slobozit un scîncet de durere. SADOVEANU, N. F. 87. În grupul femeilor s-au mai auzit și alte scîncete, înfundate în batiste sau șorțuri. SAHIA, N. 93. Sta cu ochii închiși. Și numai cînd auzi un slab scîncet deschise mari ochii, care licăreau umblînd după copil. BART, E. 383. ♦ Vaiet (de păsări, de animale). Rîsul lui Gîngu și scîncetul cîinelui prin somn se întovărășiră îndelung, în noapte. C. PETRESCU, S. 36. Aceste închipuiri le trăia Zaharia Duhu... ascultînd scîncetul cocorilor în întunecimile înalte. id. R. DR. 49.

scî́ncet n., pl. e. Scîncitură (zgomotu celuĭ ce scîncește).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCÂNCET s. 1. v. scâncit. 2. (peior.) smiorcăială, smiorcăit. (Termină cu ~ele!) 3. v. geamăt.

SCÎNCET s. 1. scîncit, (rar) scînceală, scîncitură. (~ al copilului.) 2. (peior.) smiorcăială, smiorcăit. (Termină cu ~ele!) 3. geamăt, tînguire, vaier, vaiet, (rar) scînceală, (înv.) scîncitură. (Un ~ de durere.)

Intrare: scâncet
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scâncet
  • scâncetul
  • scâncetu‑
plural
  • scâncete
  • scâncetele
genitiv-dativ singular
  • scâncet
  • scâncetului
plural
  • scâncete
  • scâncetelor
vocativ singular
plural
schincet
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

scâncet schincet

  • 1. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici).
    exemple
    • Cînd m-am răsucit în așternut, am slobozit un scîncet de durere. SADOVEANU, N. F. 87.
      surse: DLRLC
    • În grupul femeilor s-au mai auzit și alte scîncete, înfundate în batiste sau șorțuri. SAHIA, N. 93.
      surse: DLRLC
    • Sta cu ochii închiși. Și numai cînd auzi un slab scîncet deschise mari ochii, care licăreau umblînd după copil. BART, E. 383.
      surse: DLRLC
    • 1.2. Vaiet (de păsări, de animale).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: scheunat vaiet attach_file 2 exemple
      exemple
      • Rîsul lui Gîngu și scîncetul cîinelui prin somn se întovărășiră îndelung, în noapte. C. PETRESCU, S. 36.
        surse: DLRLC
      • Aceste închipuiri le trăia Zaharia Duhu... ascultînd scîncetul cocorilor în întunecimile înalte. C. PETRESCU, R. DR. 49.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Scânci + sufix -et.
    surse: DEX '98 DEX '09