saturat, ~ă a [At: PONI, CH. 146, cf 164 / Pl: ~ați, ~e / E: satura] 1 (D. sisteme fizico-chimice sau tehnice) Care a fost adus ori se află în stare de saturație (1). 2 (D. sisteme fizico-chimice sau tehnice) Care se află într-o asemenea stare încât nu poate forma compuși de adiție. 3 Care se află în stare de saturație (3).

săturat², ~ă a [At: LEX. MARS. 244 / Pl: ~ați, ~e / E: sătura] 1 (D. ființe) Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea Si: îndestulat, mâncat², sătul (1), (pop) ospătat², (îrg) sațiat, (reg) omiat. 2 (Înv) Saturat (1). 3 (Asr; fig; d. oameni) Sătul (12).

săturat¹ sns [At: VOICULESCU, P. I, 167 / E: sătura] 1 Săturare (1). 2 (Îlav) Pe ~e Până la atingerea senzației de sațietate Si: (îrg) până la sătul, (înv) în săturare, (reg) pe sătule. 3 (Pex; îal) Foarte mult.

SATURAT, -Ă, saturați, -te, adj. Care nu mai are valențe libere și deci nu mai poate forma compuși de adiție, care este adus în stare de saturație. În lumina difuză, înecată în aerul saturat de vapori de apă, conturul formelor se ștergea, ca într-o vagă pictură. BART, S. M. 95.

SĂTURAT², -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit deplin foamea (sau setea); îndestulat de mîncare (sau băutură); sătul. Săracă mîndra mea, De mîncat îmi aducea Lapte acru-ntr-o mărgea Mîncam și-mi mai rămînea; Dar acuma însurat Trăiesc ca ș-un împărat Și nicicînd nu-s săturat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 394. 2. Fig. Ajuns la saturație; dezgustat, plictisit, obosit de... Călătorule mîhnit, nu-ți e calul obosit? – Nu, drăguță, nicidecum, Dar e săturat de drum. ALECSANDRI, P. P. 46.

SATURAT, -Ă adj. (Despre un sistem fizico-chimic) Care nu mai are valențe libere; adus în stare de saturație. [Cf. fr. saturé].

SATURAT, -Ă adj. (despre compuși chimici) care nu mai are valențe libere; care se află în stare de saturație. ♦ vapori ~ți = vapori având densitate maximă pentru presiunea și temperatura la care se află; soluție ~ă = soluție cu o concentrație maximă pentru presiunea și temperatura la care se află. (< fr. saturé)

saturat a. se zice în chimie de lichidul în care s’a pus tot ce poate dizolva o substanță.

săturat a. 1. care a mâncat sau băut în deajuns; 2. fig. desgustat.

săturát, -ă adj. Sătul. Fig. Îndestulat, dezgustat: săturat de glorie. V. satur 1.

săturate (pe ~) loc. adv.

saturat adj. m., pl. saturați; f. sg. saturată, pl. saturate

SATURAT adj. (rar) sătul. (Pământ ~ de ploi.)

SĂTURAT adj. 1. v. sătul. 2. v. plictisit. 3. v. dezgustat.

SATURAT adj. (rar) sătul. (Pămînt ~ de ploi.)

SĂTURAT adj. 1. mîncat, sătul, (pop.) ospătat, (înv. și reg.) sațiat, (reg.) omiat. (Un om ~.) 2. plictisit, sătul, scîrbit, (Mold. și Bucov.) lehămetit, lehămetuit, (înv. și fam.) sastisit. (~ de moarte de viața ce o duce.) 3. dezgustat, îngrețoșat, sătul, scîrbit, (Mold. și Bucov.) lehămetit, lehămetuit. (Om ~ de ce-a văzut.)

Saturat ≠ nesaturat