4 intrări
57 de definiții

Explicative DEX

SÂSÂI, sâsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

SÂSÂIRE, sâsâiri, s. f. Faptul de a sâsâi; sâsâit1. – V. sâsâi.

SÂSÂIRE, sâsâiri, s. f. Faptul de a sâsâi; sâsâit1. – V. sâsâi.

ȘÂȘÂI, șâșâi, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic. 2. Intranz. A foșni ușor; a fâșâi. [Var.: (pop.) șișăi vb. IV] – Formație onomatopeică.

ȘÂȘÂIRE, șâșâiri, s. f. Acțiunea de a șâșâi și rezultatul ei. [Var.: (pop.) șișăire s. f.] – V. șâșâi.

ȘIȘĂI vb. IV v. șâșâi.

ȘIȘĂIRE s. f. v. șâșâire.

hâsâi v vz sâsăi

sâsâi1 sn [At: MAT. DIALECT. I, 93 / V: susăi / Pl: ~e / E: sâsâiac] 1 (Reg) Sâsâiac (1). 2 Ladă mare pentru păstratul cerealelor.

sâsâi2 vit [At: ȘĂINEANU2 / Pzi: sâsâi, (rar) ~esc / E: fo] 1-2 (Mai ales d. gâște și șerpi) A emite sunete caracteristice speciei, asemănătoare unui „s” prelungit. 3-4 (Rar) A fâșâi sau a face să fâșâie. 5-6 (D. lemne) A produce în timpul arderii un sunet șuierător. 7-8 A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau de grupurile „ce”, „ci”. 9-10 A vorbi peltic. 11-12 (Pex) A emite sunete printre dinți Si: (reg) a șișcăvi. 13-14 A pronunța intejecția „șt!” cu „ș” prelungit (în scopul de a obține liniște).

sâsâire sf [At: MACEDONSKI, O. III, 49 / V: (rar) sisăi~ / Pl: ~ri / E: sâsâi2] 1-2 (Rar) Sâsâială (1, 3).

sisăire sf vz sâsâire

susăi sn vz sâsâi1

șâșăi v vz șâșâi

șâșâi [At: COȘBUC, P. I, 250 / V: (reg) ~șăi, șișăi, șișei, șișii, șișui / Pzi: șâșâi, 3 ~e, ~esc / E: fo] (Reg) 1 vi (D. frunze, vânt, ape etc.) A șopoti (3). 2 vt (C. i. copii mici) A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi Si: (reg) a șușui2 (2). 3 vi (D. oameni) A șuiera (1) printre dinți. 4 vi (D. șerpi) A scoate un sunet specific speciei.

șâșâire sf [At: DEX / V: (reg) șișăi- / Pl: ~ri / E: șâșâi] (Reg) 1 Șipot1 (5). 2-4 Șâșâit (2-4)

șișăi v vz șâșâi

șișăire sf vz șâșâire

șișei' v vz șâșâi

șișii v vz șâșâi

șișui v vz șâșâi

SÂSÂI, sâsâi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâșâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos, pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.

ȘÂȘÂI, șâșâi, vb. IV. Tranz. A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic. – Formație onomatopeică.

ȘÂȘÂIRE, șâșâiri, s. f. Acțiunea de a șâșâi și rezultatul ei. – V. șâșâi.

ȘIȘĂI, pers. 3 șișăie, vb. IV. Intranz. A foșni ușor; a fâșâi. – Formație onomatopeică.

ȘIȘĂIRE, șișăiri, s. f. Acțiunea de a șișăi și rezultatul ei. – V. șișăi.

SÎSÎI, sîsîi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre gîște, șerpi etc.; p. ext. despre oameni) A scoate un sunet asemănător unui «s» prelungit. Femeile sîsîiau ca gîștele, minunîndu-se și clătinîndu-și capul, manifestînd astfel și mai vădit admirația pentru cele auzite. ARDELEANU, D. 93. Aude: sss!... sss!... sss!... un zgomot cum face gîsca, cînd e cloșcă; cînd colo, vede pe Vlad, sîsîind amarnic. ȘEZ. V 132. ◊ Fig. Vadul își murmură cîntul și foile sîsîie ca șerpoaicele. BENIUC, V. 99. ♦ (Despre lemne) A produce un sunet șuierător cînd ard (din cauza apei pe care o degajează, fiind prea verzi); a fîsîi. 2. A vorbi defectuos, deformînd unele sunete, pronunțînd «s» în loc de «ș».

SÎSÎIRE, sîsîiri, s. f. Sîsîit1. Gîștele lățoase... claponii... rațele... se năpusteau de toate părțile, se înghesuiau. Sîsîirile... tulburară liniștea vecinătății. MACEDONSKI, O. III 49.

ȘIȘĂI, șișăiesc, vb. IV. Intranz. (Despre frunze, petale, hîrtii etc.) A foșni ușor; a fîșîi. Se pornise vîntul prin cireș, și floarea A-nceput să ningă, șișăind domol. COȘBUC, P. I 250.

ȘIȘII vb. IV v. șîșîi.

ȘÎȘÎI, șîșîi și șîșîiesc, vb. IV. Tranz. A repeta în mod prelungit și monoton sunetul «ș», pentru a liniști pe cineva (în special pentru a adormi un copil mic). – Variantă: șișii (MARIAN, NA. 180) vb. IV.

A SÂSÂI sâsâi intranz. 1) (mai ales despre gâște sau despre șerpi) A scoate sunete specifice asemănătoare sunetului „s” prelungit. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific ușor în timpul arderii; a sfârâi. 3) (despre persoane) A pronunța „s” în loc de „ș”; a avea o pronunție defectuoasă a sunetului „ș”. /Onomat.

săsăì v. 1. a înlocui sunetul ș cu s; 2. a șuiera, vorbind de șerpi. [Onomatopee].

sîsîĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. de forma luĭ fîsîĭ, fîșîĭ, vîjîĭ). Vorbesc pronunțînd s îld. ș saŭ cu oare-care defect din cauza lipseĭ dinților. V. intr. și tr. Șușuĭ, liniștesc un prunc care plînge pronunțînd încet și repetat sunetu s: mama sîsîĭa copilu. Impun tăcere în mulțime pronuntind discret sunetu s.

Ortografice DOOM

sâsâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sâsâi, 3 sâsâie, imperf. 1 sâsâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să sâsâi, 3 să sâsâie

sâsâire s. f., g.-d. art. sâsâirii; pl. sâsâiri

!șâșâi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. șâșâi, 3 șâșâie, imperf. 1 șâșâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să șâșâi, 3 să șâșâie

!șâșâire (pop.) s. f., g.-d. art. șâșâirii; pl. șâșâiri

sâsâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sâsâi, 3 sâsâie, imperf. 3 sg. sâsâia; conj. prez. 3 să sâsâie

sâsâire s. f., g.-d. art. sâsâirii; pl. sâsâiri

!șâșâi/șișăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șâșâie/șișăie, imperf. 3 sg. șâșâia/șișăia; conj. prez. 3 să șâșâie/să șișăie

!șâșâire/șișăire (pop.) s. f., g.-d. art. șâșâirii/șișăirii; pl. șâșâiri/șișăiri

șișăi v. șâșâi

șișăire v. șâșâire

sâsâi vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sâsâi, 3 sg. și pl. sâsâie, imperf. 3 sg. sâsâia

sâsâire s. f., g.-d. art. sâsâirii; pl. sâsâiri

șâșâi (a liniști) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. șâșâie, imperf. 3 sg. șâșâia

șâșâire s. f., g.-d. art. șâșâirii; pl. șâșâiri

șișăi (a foșni) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. șișăie, imperf. 3 sg. șișăia

șișăire s. f., g.-d. art. șișăirii; pl. șișăiri

sîsîi (ind. prez. 1 sg. sîsîi, 3 sg. și pl. sîsîie)

sâsâiu, -âe 3 ind. și conj., -âiam 1 imp.

Sinonime

SÂSÂI vb. v. fâsâi, foșni, suna, susura, sopoti, șopti, șușoti, șușui.

SÂSÂI vb. 1. v. șuiera. 2. (Transilv. și Olt.) a șișcăvi. (Un om care ~ când vorbește.) 3. a fâșâi. (Lemnele ~ în sobă.)

sîsîi vb. v. FÎȘÎI. FOȘNI. SUNA. SUSURA. ȘOPOTI. SOPTI. ȘUȘOTI. ȘUȘUI.

SÎSÎI vb. 1. a fîsîi, a șuiera. (Șerpii ~.) 2. (Transilv. și Olt.) a șișcăvi. (Un om care ~ cînd vorbește.) 3. a fîșîi. (Lemnele ~ în sobă.)

Arhaisme și regionalisme

sâsâi, sâsâie, s.n. (reg.) 1. hambar de cereale; sâsâiac. 2. ladă mare în care se păstrează cereale.

șâșâi, șâșâi și șâșâiesc, vb. IV (reg.) 1. (despre frunzele mișcate de vânt, despre ape etc.) a produce un zgomot slab și continuu; a șușui, a șoșoi, a foșni, a fâșâi, a șușoti, a murmura, a susura. 2. (despre copiii mici) a liniști, a adormi prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului ș; a șușui. 3. a șuiera.

Intrare: sâsâi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sâsâi
  • sâsâire
  • sâsâit
  • sâsâitu‑
  • sâsâind
  • sâsâindu‑
singular plural
  • sâsâie
  • sâsâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sâsâi
(să)
  • sâsâi
  • sâsâiam
  • sâsâii
  • sâsâisem
a II-a (tu)
  • sâsâi
(să)
  • sâsâi
  • sâsâiai
  • sâsâiși
  • sâsâiseși
a III-a (el, ea)
  • sâsâie
(să)
  • sâsâie
  • sâsâia
  • sâsâi
  • sâsâise
plural I (noi)
  • sâsâim
(să)
  • sâsâim
  • sâsâiam
  • sâsâirăm
  • sâsâiserăm
  • sâsâisem
a II-a (voi)
  • sâsâiți
(să)
  • sâsâiți
  • sâsâiați
  • sâsâirăți
  • sâsâiserăți
  • sâsâiseți
a III-a (ei, ele)
  • sâsâie
(să)
  • sâsâie
  • sâsâiau
  • sâsâiră
  • sâsâiseră
hâsâi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
susăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: sâsâire
sâsâire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sâsâire
  • sâsâirea
plural
  • sâsâiri
  • sâsâirile
genitiv-dativ singular
  • sâsâiri
  • sâsâirii
plural
  • sâsâiri
  • sâsâirilor
vocativ singular —
plural —
sisăire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: șâșâi
șâșâi1 (1 -i) verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
verb (VT343)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șâșâi
  • șâșâire
  • șâșâit
  • șâșâitu‑
  • șâșâind
  • șâșâindu‑
singular plural
  • șâșâie
  • șâșâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șâșâi
(să)
  • șâșâi
  • șâșâiam
  • șâșâii
  • șâșâisem
a II-a (tu)
  • șâșâi
(să)
  • șâșâi
  • șâșâiai
  • șâșâiși
  • șâșâiseși
a III-a (el, ea)
  • șâșâie
(să)
  • șâșâie
  • șâșâia
  • șâșâi
  • șâșâise
plural I (noi)
  • șâșâim
(să)
  • șâșâim
  • șâșâiam
  • șâșâirăm
  • șâșâiserăm
  • șâșâisem
a II-a (voi)
  • șâșâiți
(să)
  • șâșâiți
  • șâșâiați
  • șâșâirăți
  • șâșâiserăți
  • șâșâiseți
a III-a (ei, ele)
  • șâșâie
(să)
  • șâșâie
  • șâșâiau
  • șâșâiră
  • șâșâiseră
verb (VT343)
Surse flexiune: DOOM 2
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șișăi
  • șișăire
  • șișăit
  • șișăitu‑
  • șișăind
  • șișăindu‑
singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • șișăie
(să)
  • șișăie
  • șișăia
  • șișăi
  • șișăise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • șișăie
(să)
  • șișăie
  • șișăiau
  • șișăiră
  • șișăiseră
șișui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șișei
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șâșăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șișii
  • șișiire
  • șișiit
  • șișiitu‑
  • șișiind
  • șișiindu‑
singular plural
  • șișiie
  • șișiiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șișii
(să)
  • șișii
  • șișiiam
  • șișiii
  • șișiisem
a II-a (tu)
  • șișii
(să)
  • șișii
  • șișiiai
  • șișiiși
  • șișiiseși
a III-a (el, ea)
  • șișiie
(să)
  • șișiie
  • șișiia
  • șișii
  • șișiise
plural I (noi)
  • șișiim
(să)
  • șișiim
  • șișiiam
  • șișiirăm
  • șișiiserăm
  • șișiisem
a II-a (voi)
  • șișiiți
(să)
  • șișiiți
  • șișiiați
  • șișiirăți
  • șișiiserăți
  • șișiiseți
a III-a (ei, ele)
  • șișiie
(să)
  • șișiie
  • șișiiau
  • șișiiră
  • șișiiseră
șâșâi2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șâșâi
  • șâșâire
  • șâșâit
  • șâșâitu‑
  • șâșâind
  • șâșâindu‑
singular plural
  • șâșâiește
  • șâșâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șâșâiesc
(să)
  • șâșâiesc
  • șâșâiam
  • șâșâii
  • șâșâisem
a II-a (tu)
  • șâșâiești
(să)
  • șâșâiești
  • șâșâiai
  • șâșâiși
  • șâșâiseși
a III-a (el, ea)
  • șâșâiește
(să)
  • șâșâiască
  • șâșâia
  • șâșâi
  • șâșâise
plural I (noi)
  • șâșâim
(să)
  • șâșâim
  • șâșâiam
  • șâșâirăm
  • șâșâiserăm
  • șâșâisem
a II-a (voi)
  • șâșâiți
(să)
  • șâșâiți
  • șâșâiați
  • șâșâirăți
  • șâșâiserăți
  • șâșâiseți
a III-a (ei, ele)
  • șâșâiesc
(să)
  • șâșâiască
  • șâșâiau
  • șâșâiră
  • șâșâiseră
șișii2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT409)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șișii
  • șișiire
  • șișiit
  • șișiitu‑
  • șișiind
  • șișiindu‑
singular plural
  • șișiește
  • șișiiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șișiesc
(să)
  • șișiesc
  • șișiam
  • șișiii
  • șișiisem
a II-a (tu)
  • șișiești
(să)
  • șișiești
  • șișiai
  • șișiiși
  • șișiiseși
a III-a (el, ea)
  • șișiește
(să)
  • șișiască
  • șișia
  • șișii
  • șișiise
plural I (noi)
  • șișiim
(să)
  • șișiim
  • șișiam
  • șișiirăm
  • șișiiserăm
  • șișiisem
a II-a (voi)
  • șișiiți
(să)
  • șișiiți
  • șișiați
  • șișiirăți
  • șișiiserăți
  • șișiiseți
a III-a (ei, ele)
  • șișiesc
(să)
  • șișiască
  • șișiau
  • șișiiră
  • șișiiseră
Intrare: șâșâire
șâșâire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șâșâire
  • șâșâirea
plural
  • șâșâiri
  • șâșâirile
genitiv-dativ singular
  • șâșâiri
  • șâșâirii
plural
  • șâșâiri
  • șâșâirilor
vocativ singular —
plural —
șișăire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOOM 2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șișăire
  • șișăirea
plural
  • șișăiri
  • șișăirile
genitiv-dativ singular
  • șișăiri
  • șișăirii
plural
  • șișăiri
  • șișăirilor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sâsâi, sâsâiverb

  • 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Femeile sîsîiau ca gîștele, minunîndu-se și clătinîndu-și capul, manifestînd astfel și mai vădit admirația pentru cele auzite. ARDELEANU, D. 93. DLRLC
    • format_quote Aude: sss!... sss!... sss!... un zgomot cum face gîsca, cînd e cloșcă; cînd colo, vede pe Vlad, sîsîind amarnic. ȘEZ. V 132. DLRLC
    • format_quote figurat Vadul își murmură cîntul și foile sîsîie ca șerpoaicele. BENIUC, V. 99. DLRLC
    • 1.1. (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii. DEX '09 DLRLC
  • 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos, pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. DEX '09 DLRLC
etimologie:

sâsâire, sâsâirisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a sâsâi; sâsâit. DEX '09 DLRLC
    sinonime: sâsâit
    • format_quote Gîștele lățoase... claponii... rațele... se năpusteau de toate părțile, se înghesuiau. Sîsîirile... tulburară liniștea vecinătății. MACEDONSKI, O. III 49. DLRLC
etimologie:
  • vezi sâsâi DEX '98 DEX '09

șâșâi, șâșâiverb

  • 1. tranzitiv popular A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. intranzitiv unipersonal A foșni ușor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se pornise vîntul prin cireș, și floarea A-nceput să ningă, șișăind domol. COȘBUC, P. I 250. DLRLC
  • comentariu Varianta șișii, precum și flexiunile având persoana 1 -esc sunt valabile numai pentru sensul (1.). dexonline
etimologie:

șâșâire, șâșâirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a șâșâi și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • vezi șâșâi DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.