18 definiții pentru saragea sarangea sarigea sărăcei


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SARAGEÁ, saragele, s. f. 1. Călăreț din vechea cavalerie turcească. 2. Soldat din cavaleria neregulată a Țărilor Române. – Din tc. sarica.

saragea sf [At: ȘIO II2, 103 / V: ~angea, ~rigea, sărăcei smp / Pl: ~ele / E: tc saruca] 1 Călăreț din vechea cavalerie turcească. 2 Călăreț din corpurile de cavalerie cu caracter neregulat, în țările române. 3 (Lpl) Vechi corp de cavalerie, (cu caracter neregulat) din Imperiul Otoman și din țările române.

SARAGEÁ, saragele, s. f. 1. Călăreț din vechea cavalerie turcească. 2. Soldat din cavaleria neregulată a țărilor românești. – Din tc. sarica.

SARAGEÁ, saragele, s. f. (Turcism învechit; mai ales la pl.) Sărăcei.

SĂRĂCÉI s. m. pl. Soldați din cavaleria neregulată a Munteniei și a Moldovei. Sărăceii 500 și scutelniceii 500. Aceștii erau călărimea Bucureștilor. BĂLCESCU, O. I 13.

SĂRĂCÉI s. m. pl. (Înv.) Soldați din cavaleria neregulată a Munteniei și a Moldovei. – Tc. sarıca.

sara(n)gèle n. pl. 1. od. la Turci, cea mai veche cavalerie turcească (înlocuită mai târziu cu spahii); 2. la Români, corp de călăreți neregulați (românizat în sărăcei): cu catane sarangele care poartă slujbe grele POP. [Turc. SARYDJA, lit. cei galbeni, după culoarea hainelor și a steagului lor].

sarangéle f. pl. V. sărăceĭ.

sărăcéĭ m. pl. (formă romanizată din sarigele, saragele și sarangele, cum s’a zis întîi, d turc. saryca, gălbuĭ, gălbior, nume dat odinioară celeĭ celeĭ maĭ vechĭ călărimĭ turceștĭ, înlocuită pe urmă cu spahiiĭ fără ca numele să dispară, din cauza hainelor saŭ steaguluĭ lor, d. sarv, galben). Un corp de 500 de călărețĭ iregularĭ care, împreună cu ceĭ 500 de scutelnicĭ, constituĭaŭ călărimea Bucureștilor și eraŭ comandațĭ de căpitanu spătăriiĭ (Șăĭn.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sarageá s. f., art. sarageáua, g.-d. art. saragélei; pl. saragéle, art. saragélele

sarageá s. f., art. sarageáua, g.-d. art. saragélei; pl. saragéle


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sarageá (saragéle), s. f. – Corp înv. de voluntari, în Munt.Var. sarigea, sărăcel. Tc. sarica „galben” (Șeineanu, II, 103) numiți așa poate din cauza culorii steagului sau a uniformei lor; var. indică o contaminare cu sărac. Sec. XVII, înv.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

sărăcéi s.m. pl. (înv.) corp de călăreți în număr de 500 care, împreună cu scutelnicii (v.), formau călărimea Bucureștiului sub căpitanul spătăriei (v.).

Intrare: saragea
substantiv feminin (F154)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • saragea
  • sarageaua
plural
  • saragele
  • saragelele
genitiv-dativ singular
  • saragele
  • saragelei
plural
  • saragele
  • saragelelor
vocativ singular
plural
sarangea
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sarigea
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv masculin (M100)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • sărăcei
  • sărăceii
genitiv-dativ singular
plural
  • sărăcei
  • sărăceilor
vocativ singular
plural