SANGEAC, (1,2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu Semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în Țările Române. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeac s. n.] – Din tc. sancak.

sangeac [At: URECHE, LET. I, 127/2 / V: ~ag, (înv) ~al (Pl: sangeale), ~eg, ~ep, ~et, ~ndjac, săn~, săngeat, săngeg, sin~, sân~, sângeah (Pl: sângeași) / S și: sangiac / Pl: ~uri sn, ~aci sm / E: tc sancak] 1 sn (Șîc ~-șerif) Steag de mătase verde, despre care se credea că ar fi aparținut lui Mahomed și care era folosit în războaiele turcilor, când la luptă participa sultanul sau marele vizir. 2 sn (Pgn) Steag turcesc. 3 sn (Îc) ~-beg Portdrapel (la turci). 4 sn Steag cu semilună în vârful lăncii, pe care Poarta otomană îl trimitea în țările române cu prilejul unui nou domn, ca semn de învestire. 5 sn Margine a așternutului pe care stătea vizirul și care avea un loc anumit pentru a fi sărutat de supușii săi. 6 sn Subdiviziune teritorial-administrativă a unui pașalâc sau a unui vilaiet, în Imperiul Otoman Si: (înv) sangeacat, sangealâc. 7 sm (Șîc ~-bei) Guvernator al unui sangeac (6).

SANGEAC, (1, 2) sangeacuri, s. n., (3) sangeaci, s. m. (Înv.) 1. S. n. Steag turcesc de culoare verde; (în special) steag cu semiluna în vârful lăncii, trimis de Poarta Otomană noului domn ales în țările românești. 2. S. n. Diviziune teritorială în Imperiul Otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. S. m. Guvernator al unui sangeac (2). [Var.: sângeac s. n.] – Din tc. sancak.

sangeác n., pl. urĭ și e (turc. sanğak [scris sancak], stea c’o singură coadă de cal, vilaĭet). Vechĭ. Steag mare verde cu semiluna’n vîrf, pe care sultanu îl trimetea nouluĭ domn (V. alem). Teritoriŭ guvernat de un sangeac (vilaĭet, district): sangeacu Prevezeĭ. Marginea macatuluĭ pe care ședea viziru și care avea un loc anumit de sărutat. S.m. pl. lit. -geacĭ și ob. -gecĭ. Guvernatoru unuĭ sangeac (inferior beĭuluĭ și care, în loc de tuĭ, avea numaĭ sangeac). – Și săng- și -sîng-.

sandjac sm vz sangeac

sangeag sm, sn vz sangeac

sangeal sn vz sangeac

sangeg sm vz sangeac

sangep sm vz sangeac

sanget sm vz sangeac

săngeac^[1] sn vz sangeac corectat(ă)

săngeat sm vz sangeac

săngeg sn vz sangeac

sângeac¹ sn vz sangeac

sângeal sm vz sangeac

singeac sn vz sangeac

SANGIAC, sangiacuri, s. n. (Învechit; și în forma sîngeac) 1. Steag turcesc, de culoare verde (în special steagul cu semiluna în vîrf, trimis de Poartă noului domn din Principatele romîne). Copiii din casă... și cu aprozii purtau sîngeacul sau steagul cel mare și două tuiuri turcești date de la împărăție. ODOBESCU, S. I 73. 2. Diviziune teritorială în vechiul imperiu otoman, subîmpărțire a unui pașalîc. Tudorel că mi-și pleca, Un vătaf cu el lua, Prin sangiacuri că umbla, Zaherele că strîngea. TEODORESCU, P. P. 678. 3. Guvernator al unui sangiac (2). Sangiacul Nicopolului, ce era închis în cetate, trimise atunci domnului stofe țesute cu aur și argint. BĂLCESCU, O. II 171. Sangiacul cînd auzea, Cinci sute de turci pornea, Numai turci și arnăuți, Tot de Golea greu bătuți. TEODORESCU, P. P. 587. – Variantă: sîngeac s. n.

SÎNGEAC s. n. v. sangiac.

SANGIAC, (1, 2) sangiacuri, s. n., (3) s. m. (Înv.) 1. Steag turcesc, de culoare verde; (în special) steagul cu semiluna în vîrf, trimis de Poartă noului domn din Principate. 2. Diviziune teritorială în vechiul imperiu otoman, subîmpărțire a unui pașalîc. 3. Guvernator al unui sangiac (2). [Var.: sîngeac s. n.] – Tc. sancak.

SANGEAG ~uri n. înv. 1) Steag turcesc de culoare verde, pe care-l trimitea Poarta Otomană cu ocazia înscăunării noului domn în țările române. 2) Diviziune teritorială în Imperiul Otoman. /<turc. sancaki

alem n. steag mare turcesc cu o semilună în mijloc: alemul, numit obișnuit sangeac, era unul din insigniile ce Domnii primiau dela Sultan, odată cu cabanița, tuiurile și buzduganul sau topuzul: și mie trimițându-mi o pală și un alem AL. [Turc. ALEM].

sangiac n. 1. steag verde cu semiluna ce Sultanul trimitea noului Domn: copiii din casă purtau sangiacul și două tuiuri date dela Împărăție OD.; 2. guvernator mai mic decât beiu (care, în loc de tuiu, n’avea decât un sangiac): sangiacul când auzia, cinci sute de Turci pornia POP. [Turc. SANDJAK, steag cu o singură coadă de cal, district de provincie].

săngeác V. sangeac.

sîngeác, V. sangeac.

sangeac¹ (guvernator) (înv.) (desp. -geac) s. m., pl. sangeaci

sangeac² (steag, diviziune administrativă) (înv.) (desp. -geac) s. n., pl. sangeacuri

sangeac¹ (guvernator) (înv.) (-geac) s. m., pl. sangeaci

sangeac² (steag, diviziune administrativă) (înv.) (-geac) s. n., pl. sangeacuri

sangeac (steag, diviziune administrativă) s. n. (sil. -geac), pl. sangeacuri

sangeac (guvernator) s. m. (sil. -geac), pl. sangeaci

sangeac (-curi), s. n. – 1. Drapel turc. – 2. Provincie, diviziune administrativă turcă. – 3. (S. m.) Guvernator de provincie. – Var. sangiac. Mr. singeache. Tc. sancak (Șeineanu, II, 313; Ronzevalle 12), cf. ngr. σαντζάϰι, alb., bg. sandžak. – Der. sangeactar (var. sangeagaș), s. m. (înv., port-drapel), din tc. sancakdar.

SANGEAC s. (IST.) (rar) sangeacat, sangealâc. (Subdiviziunea teritorială din Imperiul otoman numită ~.)

SANGEAC s. (rar) sangeacat, sangealîc. (Subdiviziunea teritorială din Imperiul otoman numită ~.)

SANGEAC s. n. și m. (Mold., ȚR) 1. S. n. Steag turcesc. A: După aceaea, scoțind sangeacul din hazne, îl ia ceauș-bașa. IM 1754, 8^v; cf. IM 1754, 144^v. B: Au venit, Mehmet-bei cu toate oștile și sangealele gata de oaste. ANON. CANTAC. Au luat sangeacul de l-au sărutat. IM 1730 204^v; cf. IM 1730, 13^v. 2. S. n. Șteag cu semilună în vîrful lăncii, trimis de Poarta Otomană cu prilejul alegerii unui nou domn în Țările Române, ca semn de învestire. A: Dumitrașco-Vodă ... au purces din Țarigrad spre Moldova ... fără tuiuri, fără sangeac. N. COSTIN. Tuiurile și sîngeacul pre urmă i l-au trimis. NECULCE. Au scoborît și tuiurile si sîngeacul. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU ; cf. AXINTE URICARIUL; GHEORGACHI. B: După acesta urmează sangeacul cel mare, adecă steagul cel mare, care are în vîrf semiluna, împreună cu alte două steaguri ce să dau domnului, cînd intră în stăpînire, de la Curtea Împărătească. R. POPESCU. 3. S. m. Guvernator al unei subdiviziuni teritorial-administrative a pașalîcului. A: Mulți pași și săngeați au perit. URECHE. Dete poruncă puternicului sangeacului de Temișvar. M. COSTIN. B: Deci Mihai-Voievod foarte să întrista si începu a face pace cu turcii și cu sangeacul de la Necopos. LET. ȚR, 47^r; cf. ANON. CANTAC. Variante: sangeag s. m. (URECHE), sangeal s. n. (ANON. CANTAC.), săngeat s. m. (URECHE), singeac s. n. (NECULCE), sîngeac s. n. (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU), sîngeaș s. m. (M. COSTIN). Etimologie: tc. sancak. Vezi și sangeagaș, sangeangiu.

SANGEAG s. m. V. sangeac.

SANGEAL s. n. v. sangeac.

SĂNGEAT s. m. v. sangeac.

SINGEAC s.n. v. sangeac.

SÎNGEAC s. n. v. sangeac.