saină sf vz sanie

sain², ~ă a, sf vz sein

sane sf vz sanie

sanie sf [At: URECHE, L. 200 / V: (reg) saină (Pl: săini, saine), sane (Pl: săni) / Pl: sănii, (înv) ~ii, (reg) săni / E: ns cf vsl *сани, bg сани] 1 Vehicul prevăzut cu două tălpi de lemn sau de metal în loc de roți, cu tracțiune animală, umană sau autopropulsat, folosit la transportul pe zăpadă sau pe gheață. 2 (Reg; îe) A lua cuiva roatele de la ~ A nu avea ce să iei de la cineva (atât e de sărac). 3 Conținutul unei sănii (1). 4 Sanie (1) de dimensiuni reduse, folosită, mai ales de copii, la alunecarea pe zăpadă sau pe gheață Si: săniuță. 5 (Teh; pan) Dispozitiv pentru transportul greutăților mari la manevrele de forță. 6 Organ de mașină-unealtă sau piesă componentă a unor subansambluri de mașini-unelte sau a unor aparate de măsură, care poate aluneca pe ghidaje, asigurând deplasarea fie a sculei prelucrătoare sau a mecanismului de măsurare, fie a piesei care se prelucrează sau se măsoară. 7 (Șîs ~ de lansare) Ansamblu de grinzi montate sub o navă, care ajută la alunecarea acesteia pe calea de lansare în timpul operației de lansare. 8 Ansamblu de plute unite provizoriu, folosit la transportarea buștenilor. 9 (Reg) Sanceu (4). 10 (Reg; art) Numele unei constelații nedefinite mai îndeaproape. 11 (Reg) Greșeală la urzit.

sarină^1[1] a vz sein

săin, ~ă a, sf vz sein

sărin, ~ă a, sf vz sein corectat(ă)

sein, ~ă [At: ECONOMIA, 85/23 / V: sain, săin, sărin / E: nct] 1 a (Pop; d. lână, blană, păr sau obiecte confecționate din astfel de materiale) De culoare naturală presărat cu negru sau cu maro. 2 a (Pex; d. animale, în special d. oi) Care are lâna, părul, pielea seină (1). 3-4 a (Reg; pan; d. păr, barbă, mustăți; pex; d. oameni) Cărunt (1-2). 5 sf Varietate de struguri cu bobul de culoare albă-cenușie sau neagră-vineție Si: (reg) corb. 6 sfa (Reg) Cântec care se cânta, probabil, la culesul seinelor (5). 7 sf (Reg) Varietate de mere nedefinită mai îndeaproape.

BOUR sm. 1 🐒 Soiu de bou sălbatec care trăia odinioară în pădurile Moldovei; a dispărut acum cu desăvîrșire (cel din urmă bour a fost omorît în Polonia în anul 1627) (Bos urus) (🖼 562): ~i nalți cu steme ’n frunte (EMIN.); sara a venit cu un ~ acasă (SB.) ¶ 2 🛡 Vechea pajeră a Moldovei închipuind un cap de bour (🖼 563); pr. ext. Țara Moldovei: ~ul moldovenesc era singur stăpîn pe o țară lungă (GN.) ¶ 3 ‡Fier (la început cu marca unui cap de bour) cu care se înfierau odinioară făcătorii de rele, cu care se însemnau vitele și copacii, țărușii sau pietrele de hotar care slujeau să hotărnicească două proprietăți, etc.: se cunosc boii din cireadă și caii din herghelie de pre ~ul lor (NEGR.); de aici, pr. ext. piatră de hotar ¶ 4 Partea dinainte, încovoiată în sus a tălpilor săniei (👉 SANIE) ¶ 5 Botul luntrii 👉LUNTRE) ¶ 6 pl. Marginea, bordul pălăriei: își smulgea din cap pălăria lată’n ~i (SAD.) [lat. bubalas].

CRUCE sf. 1 Instrument alcătuit dintr’o bucată de lemn verticală peste care e pusă de-a curmezișul o altă bucată orizontală și de care se serveau cei vechi spre a țintui sau lega mîinile și picioarele celor condamnați la moarte (🖼 1602) ¶ 2 ⛪ Crucea pe care a fost răstignit Mîntuitorul ¶ 3 ⛪ Semnul distinctiv al creștinătății, ca amintire a răstignirii Mîntuitorului ¶ 4 Semn simbolic al mai multor ordine religioase, militare sau civile, care e înfățișat sub diferite forme (🖼 1603) ¶ 5 ⛪ Înălțarea Crucii, Ziua Crucii, Crucea mare, sărbătoare ce se prăznuește în ziua de 14 Septembrie: Crucea mică numele popular al sărbătorii Tăierea capului sf. Ioan, din 29 August ¶ 6 Cruce de lemn, de metal sau de piatra ce se pune la biserici, pe morminte, pe lîngă o fîntînă, etc. (🖼 1604, 1606): a pune ~ cuiva, a-l duce la groapă; F a-l considera mort; a pune ~ unui lucru, a) a-l socoti pierdut, a renunța la el pe veci; b) a-l scoate la vînzare (de la obiceiul de a pune o cruce de lemn sau a însemna cu o cruce obiectul scos la vînzare: tot eram eu hotărît s’o vînz din pricina asta; să știi că acum negreșit am să-i pui ~ (ISP.) ¶ 7 Ⓕ ⛪ Creștinismul: triumful Crucii; va putea să ocrotească pe creștini de asuprelile nelegiuitului vrăjmaș al sfintei Cruci (ISP.) ¶ 8 Ⓟ ⛪ Religie, lege: Rușii și Moldovenii sînt tot de-o ~ ¶ 9 Giuvaerica în formă de cruce: ~ de aur ¶ 10 ⛪ Semnul pe care-l fac creștinii cînd se’nchină: a-și face ~, a-și face semnul crucii; Românul și-l face și cînd e mirat sau uimit din cale afară, cînd se sperie de ceva, cînd pornește la drum, etc.: începură să-și facă ~ și să-și scuipe în sîn de frică (ISP.); făcîndu-și ~, după obiceiul creștinesc, moșneagul porni la drum (ȘEZ.) ¶ 11 🥇 Decorație sau medalie în formă de cruce: ~A-TRECERII-DUNĂRII, medalie comemorativă a operațiunilor de peste Dunăre în războiul din 1877-1878, ~A-ELISABETA, cruce comemorativă, instituită prin regulamentul din 7 Octomvrie 1878, și conferită doamnelor care au căutat răniții sau bolnavii în timpul campaniei din 1877-1878; MARE-CRUCE, rangul cel mai înalt la anumite decorații (🖼 1607); 👉 TRECEREA-DUNĂRII, SERVICIUL-CREDINCIOS, MERITUL-SANITAR ¶ 12 CRUCEA-ROȘIE societate înființată cu scopul de a îngriji bolnavii și răniții dintr’un războiu și de a veni în ajutorul prizonierilor; membrii acestei societăți poartă ca semn o cruce roșie pe un fond alb ¶ 13 ♠️ În jocul de cărți: treflă ¶ 14 Răscruce, răspîntie: a i se face calea ~ ¶ 15 Mijloc: în crucile satului (GN.); în crucile mesei (MAR.); stă soarele în ~ sau e ~ amiazi, zice poporul cînd soarele stă în mijlocul cerului drept deasupra capului; ~a nopții (R.-COD.), miezul nopții ¶ 16 🐕 Partea corpului dintre șolduri și rădăcina cozii (la boi, cai, etc.), numită și „crucile șalelor” (🖼 1608) ¶ 17 💫 a) Constelațiunea „Lebedei”, numită și „Crucea Mare”, „Crucea Miezului Nopții”; b) constelațiunea Delfinului, numită și „Crucea Mică”; Crucea Sudului, constelație din emisfera australă, aproape de polul Sud, alcătuită din stele așezate în cruce ¶ 18 🔧 O parte a carului alcătuită dintr’o bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap; la unele care ce poartă greutăți mari sînt două cruci: una dinainte, la proțap, iar cealaltă în partea dinapoi, așezată de-a curmezișul peste inima carului (🖼 1609): stai binișor pe ici, pe ~a căruței (CRG.) = o parte a saniei, numită și „bot(niță)”, „(h)obot” sau „obăd”, alcătuită dintr’o bucată de lemn prinsă de vîrful tălpilor și așezată cruciș peste pisc (👉 SANIE) ¶ 19 🌿 CRUCEA-PÎINII, FLOAREA-CRUCII, PRISTOLNIC; – CRUCEA-PĂMÎNTULUI, plantă, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu frunze mari și cu flori albe sau roșiatice (Heracleum sphondylium) (🖼 1611); -CRUCEA-VOINICULUI¹, plantă care crește prin pădurile de la munte, cu flori mari albastre (Anemone angulosa) (🖼 1610); – CRUCEA-VOINICULUI² = ROSTOPASCĂ ¶ 20 Frate de ~, soră de ~, prieten(ă) nedespărțit(ă), fărtat, surată; în timpurile vechi, și pe alocuri încă în zilele noastre, împrietenirea aceasta (înfărtățirea) se făcea prin amestecarea sîngelui, crestîndu-se fie-care la deget sau la brațul drept, în formă de cruce, și legîndu-se prin jurămînt, în fața preotului, pe cruce și evanghelie ¶ 21 În jurăminte și înjurături, crucea e dese-ori pomenită: pe crucea mea! bată-l crucea! după patru ore de răcnete și înjurături, cruci și răscruci (= înjurături de cruce), sfinți și evanghelii ... intram în curtea poștiei (I.-GH.) ¶ 22 🔱 Ⓟ Ucigă-l-crucea 👉 UCIGĂ-L-CRUCEA; – Cruce-ajută 👉 AJUTA; Cruce de aur în casă! invocațiune pentru a fi ferit de necuratul, cînd se pomenește numele diavolului ¶ 23 Cruce de voinic, om voinic în toată puterea cuvîntului: băștinașul mîndrei Oltenii e pretutindenea ~ de voinic, Romîn deștept și vrednic (VLAH.) ¶ 24 📐 (P): a fi sau a umbla cu ~a în sîn, a fi sfînt, evlavios; a nu fi ~ de închinat (R.-COD.), a nu fi cinstit; 👉 BISERICĂ; a da cu ~a peste cineva, a întîlni pe neașteptate: merge ca cît merge ... și pe-o tihăraie dă cu ~a peste lup (CRG.); cine crede ’n ~, ca ~a se usucă, dacă vrei să ajungi la ceva, nu e deajuns să te ’nchini, ci trebue să și muncești; dintr’un lemn faci și ~ și lopată, totul depinde de creșterea ce se dă copilului, ca să iasă bun ori rău; nici pe dracul să-l vezi, nici ~ să-ți faci, mai bine să te ferești înainte de un rău, decît să cauți să-l alungi mai tîrziu cu diferite mijloace [lat. crux, crucem].

OMUL CUMINTE ÎȘI CUMPĂRĂ VARA SANIE ȘI IARNA CAR (pr.) = Spune chibzuiala omului care se gîndește din vreme la toate.

SANIE, sănii, s. f. 1. Vehicul, în general cu tracțiune animală, avînd în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier, cu ajutorul cărora alunecă iarna pe zăpadă sau pe gheață. În seara de lăsata-secului, am fost poftiți la masă de un proprietar vecin. Ne-a trimis sania, căci, deși vremea se dezmorțise, zăpada era tot întreagă. GALACTION, O. I 101. Dar plug, grapă, teleagă, sanie... nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. CREANGĂ, P. 38. Dar ce văd? ce se strecoară Colo-n zare cînd și cînd? E o sanie ușoară, Prin lumină lunecînd. ALECSANDRI, O. 222. 2. (Tehn.) Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurînd una dintre mișcările secundare de lucru ale mașinii. ◊ Sanie portunealtă = suport pe care se fixează unealta de tăiere a unei mașini-unelte. – Gen.-dat. și: saniei (CAMIL PETRESCU, O. I 9).

SEIN, -Ă, seini, -e, adj. (Despre lînă, blană) De culoare cenușie. V. siv. Scotocind în manșonul de astrahan sein, se pregătea să puie pe masă miza ei obicinuită. V. ROM. noiembrie 1953, 31. Gheroc de lînă seină lung pînă la genunchi. STANCU, U.R.S.S. 46.

sanie-amfibie s. f. ◊ „A fost realizată o sanie-amfibie, înzestrată cu un motor de 350 CP. Vehiculul poate [...] circula pe orice teren – pe zăpadă, în mlaștini sau în alte zone greu accesibile.” Sc. 28 III 78 p. 6. ◊ „La biroul de proiectări «Tupolev» din Moscova a fost realizată o sanie-amfibie, înzestrată cu motor de 350 C.P.” R.l. 12 IV 78 p. 6 //din sanie + amfibie, probabil după model rus.//

SANIE sănii f. 1) Vehicul prevăzut cu două tălpi de lemn sau de fier, ce alunecă ușor pe zăpadă sau pe gheață. A se da cu ~a. 2) Organ de mașină-unealtă care, alunecând pe ghidaje, asigură deplasarea unor piese în direcția necesară. [G.-D. saniei; Sil. -ni-e] /<bulg. sani

sanie f. trăsură fără roate ce se târăște pe zăpadă sau pe ghiață. [Bulg. SANIIE].

săin a. sur (vorbind de oi). [Slav. SINŬ, vânăt].

sein a. V. săin. ║ seină, varietate de struguri vineți.

2) saín V. sein.

sánie f. (bg. sanĭa, rut. sániĭ, sîrb. dial. ceh. sanje, sîrb. nsl. rus. sani, pol. sanie; ung. szan; ngr. sania). Un fel de trăsură care are niște tălpĭ în loc de roate și care alunecă pe zăpadă saŭ pe gheață fiind trasă de caĭ, boĭ, renĭ saŭ de cînĭ și de oamenĭ cînd e maĭ mică.

săín V. sein.

seín, -ă adj. (vsl. sinŭ, vînăt; bg. sinĭ, azur. V. sineală). Vest. Lăŭ, siv, sur, cenușiŭ, brumăriŭ: oaĭe, lînă seină. – În est saín (rev. I. Crg. 4, 59).

sanie (desp. -ni-e) s. f., art. sania (desp. -ni-a), g.-d. art. saniei; pl. sănii, art. săniile (desp. -ni-i-)

sein (reg.) adj. m., pl. seini; f. seină, pl. seine

sanie (-ni-e) s. f., art. sania (-ni-a), g.-d. art. saniei; pl. sănii, art. săniile (-ni-i-)

sein (reg.) adj. m., pl. seini; f. seină, pl. seine

sanie s. f. (sil. -ni-e), art. sania (sil. -ni-a), g.-d. art. saniei; pl. sănii, art. săniile (sil. -ni-i-)

sein adj. m., pl. seini; f. sg. seină, pl. seine

sanie, pl. sănii

sanie, sănii.

sanie (sănii), s. f. – Vehicul de zăpadă. Sl. (bg., sb., slov., rus.) sani (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 325; Conev 70), pol. sanie, cf. ngr. σάνια (Meyer, Neugr. St., II, 56), alb. saje, mag. szán. – Der. săniuș (var. săniiș), s. n. (loc alunecos, de sanie; sport cu sania); săniat, s. n. (Trans., sportul cu sania).

sein (-nă), adj. – Cenușiu, gri, culoare naturală a lînii. – Var. săin, Mold. sain. Sl. sinĭ „livid, vînăt” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 336; Tiktin; Conev 97), care pare că s-ar fi aplicat tuturor culorilor șterse, cf. slov. sejni kamen „piatră gri = cremene” și probabil siv. Cf. și sineală. Legătură cu it. zaino (Giuglea, LL, II, 50) pare îndoielnică.

sanie cu zurgălăi expr. (deț.) lanțuri cu bile, cu care este legat deținutul.

SEIN adj. v. cărunt, cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, sur.

sein adj. v. CĂRUNT. CENUȘIU. FUMURIU. GRI. PLUMBURIU. SUR.

sein, seină, adj. și s.f. (reg.) 1. (adj.; despre lână, blană) de culoare roșcată-cenușie. 2. (adj.; despre oi) cu lâna roșcată-cenușie; sură. 3. (adj.; despre păr, barbă, mustăți; despre oameni) cărunt. 4. (s.f.) varietate de struguri cu bobul de culoare albă-cenușie sau neagră-vineție; corb. 5. (s.f. art.) numele unui cântec care se cântă la culesul strugurilor. 6. (s.f.) varietate de mere.

seín, -ă, seini, -e, (săin), adj. (reg.) De culoare sură: „Sunt un fel de flori, așa, cu cruce, seine” (Bilțiu, 1999: 375). ■ (Oaie) albastră, brează, cu blană de culoare alb-murdar. ■ (top.) Seini, localitate în jud. Maram. – Et. nec. (MDA); din sl. sini „livid, vânăt” (Tiktin, Conev, după DER).

săin, adj. – v. sein („oaie sură”).

sein, -ă, seini, -e, (sărin, săin), adj. – (reg.) Oaie albastră, brează, cu alb pe nas (Latiș, 1993). Oaie de culoare sură (Antologie, 1980). Cu blană de culoare alb-murdar, înspicat cu negru sau maro și negru deschis (Bilțiu, 1996). „Oi, oi, oi, mândre seine”. „În lâna țurcanelor negre apar și fire albe, lâna luând astfel un aspect brumăriu” (Georgeoni, 1936: 31). – Et. nec. (DEX, MDA); din sl. sini „livid, vânăt” (Scriban; Miklosich, Cihac, Tiktin, Conev, cf. DER).

săin, adj. – v. sein.

sein, -ă, (sărin, săin), adj. – Oaie albastră, brează, cu alb pe nas (Latiș 1993). Oaie de culoare sură (Antologie 1980). Cu blană de culoare alb-murdar, înspicat cu negru sau maro și negru deschis (Bilțiu 1996). De culoare roșcat-cenușie (Bulgăr, 2002). „Oi, oi, oi, mândre seine”. „În lâna țurcanelor negre apar și fire albe, lâna luând astfel un aspect brumăriu” (Georgeoni 1936: 31). – Din sl. sini „livid, vânăt” (Cihac cf. DER).