tătâne-meu (-tău, -său) s. m.

mă-ta (-sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. mă-tii (-sii)

!Luminăția Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Luminăției Sale; pl. Luminățiile Lor

!Magnificența Sa (livr.) loc. pr., g.-d. Magnificenței Sale; pl. Magnificențele Lor

maică-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. maică-mii (-tii, -sii)

!Maiestatea Sa/Majestatea Sa loc. pr., g.-d. Maiestății Sale/Majestății Sale; abr. M. S.; pl. Maiestățile Lor/ Majestățile Lor

Majestatea Sa v. Maiestatea Sa

mamă-sa v. mamă-ta

mă-sa v. mă-ta

!Măria Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Măriei Sale; pl. Măriile Lor

!Excelența Sa loc. pr., g.-d. Excelenței Sale; pl. Excelențele Lor

*Panevghenia Sa (înv.) (Pa-nev-/Pan-ev-) loc. pr., g.-d. Panevgheniei Sale

!Preasfinția Sa (Preas-fin-/Prea-sfin-) loc. pr., g.-d. Preasfinției Sale; abr. P.S.S.; pl. Preasfințiile Lor, g.-d. Preasfințiilor Lor

sale¹/ ale sale¹ v. său¹ / al său

sale² (ale ~) v. său² (al ~)

săi² (ai ~) pr. v. său² (al ~)

săi¹/ ai săi adj. pr. v. său¹/ al său

său² (al ~) pr. m., pl. ai săi, g.-d. alor săi; f. sg. a sa, pl. ale sale, g.-d. alor sale

!Înălțimea Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Înălțimii Sale; pl. Înălțimile Lor

!Eminența Sa loc. pr., g.-d. Eminenței Sale, pl. Eminențele Lor

-său/-su (fam., pop., numai după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-său/frate-su; lui frate-său/lui frate-su); f. -sa (soră-sa), g.-d. -sii (soră-sii)

+tat-tu/tac-tu (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tat-tu/tac-tu

-său (fam.)/(pop.) -su (după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-său/frate-su; lui frate-său/lui frate-su); f. -sa (soră-sa), g.-d. -sii (soră-sii)

sor-mea v. soră-mea

soră-mea/-ta/-sa (pop., fam.) / (în tempo rapid) sor-mea etc. s. f. + adj. pr., g.-d. soră-mii/-tii/-sii etc.; voc. soră-meo

!taică-meu/-tău/-său (fam.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui taică-meu/-tău/-său

+taică-miu/-tu/-su (fam., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. lui taică-miu/-tu/-su

CUIQUE SUUM (lat.) fiecăruia (ceea) ce-i al său, ce-i aparține – Aforism din dreptul roman. E necesar să se acorde cuique suum.

!tată-meu/-tău/-său (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tată-meu/-tău/-său

!dumneasa (pop.) pr. m. și f., g.-d. dumisale

+tată-miu/-tu/-su (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tată-miu/-tu/-su

!tătâne-meu/-tău/-său (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tătâne-meu/-tău/-său

+tătâne-miu/-tu/-su (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tătâne-miu/-tu/-su

Alteța Sa loc. pr., g.-d. Alteței Sale (abr. A.S.); pl. Altețele Lor

!Cucernicia Sa loc. pr., g.-d. Cucerniciei Sale, pl. Cucerniciile Lor

!Cuvioșia Sa (-vi-o-) loc. pr., g.-d. Cuvioșiei Sale; pl. Cuvioșiile Lor

!Domnia Sa loc. pr., g.-d. Domniei Sale; pl. Domniile Lor

său¹ / al său adj. pr. m. (prietenul său / un prieten al său, al său prieten; prietenului său / unui prieten al său), pl. săi / ai săi (prietenii săi / niște prieteni ai săi, ai săi prieteni; prietenilor săi / unor prieteni ai săi); f. sa / a sa (prietena sa / o prietenă a sa, a sa prietenă), g.-d. sale / a sale (prietenei sale / unei prietene a sale), pl. sale / ale sale (prietenele sale / niște prietene ale sale, ale sale prietene; prietenelor sale / unor prietene ale sale)

soră-mea (-ta, -sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. art. soră-mii (-tii, -sii)

său² (al ~) pr. m., pl. ai săi, g.-d. alor săi; f. sg. a sa, pl. ale sale, g.-d. alor sale (Prietenul meu e medic, al său e profesor.; contra sa)

nelalocul său

său (precedat de al) pr. m., pl. ai săi, g.-d. alor săi; f. sg. a sa, pl. ale sale, g.-d. alor sale

său / al său adj. m., pl. săi / ai săi; f. sg. sa / a sa, g.-d. sale / a sale, pl. sale / ale sale (și -său / -su m. sg., -sa, f. sg., -sii / -sei, g.-d. f. sg. în îmbinări ca frate-său, soră-sii etc.)

soră-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., g.-d. art. soră-mii (-tii, -sii)

SĂU pron., adj. lui. (Calul ~.)

taică-meu (-tău, -său) s. m. + adj.

tată-meu (-tău, -său) s. m. + adj.

dumisale

DUMNEASA pron. v. dânsul, dumnealui, el.

dumneasa pron. v. DÎNSUL. DUMNEALUI. EL.

domnia sa, domnia ta, Domnia voastră, Domniei voastre gen. Abreviat: d-ta, d-sa, Dv. nom. și gen. sg. și pl.

său (sa, pl. săi, sale), adj. pos. – Care aparține persoanei despre care se vorbește. – Var. enclitică -su. Mr. seu, su, megl. seu, sa, istr. seu, sę. Lat. suus, sua, disimilat în *sous, *sa (Densusianu, Hlr., 145; Pușcariu 1534; REW 8493a; Candrea), sau mai probabil în *seus, *sa prin analogie cu meus (Graur, Rom., LV, 473; Rosetti, I, 60).

PRO DOMO SUA (lat.) pentru casa sa – Unul dintre cele patru discursuri rostite de Cicero la întoarcerea sa din exil, prin care-și revendica averea răpită de patricianul Clodius. A pleda pro domo, a-ți susține cauza propria cauză.

NEMO PROPHETA IN PATRIA SUA (lat.) nimeni nu este profet în țara sa – Luca, 4, 24.

NEMO PATRIAM, QUIA MAGNA EST, AMAT SED QUIA SUA (lat.) nimeni nu-și iubește patria fiindcă este mare, ci pentru că este a sa – Seneca, „Epistulae”, 66, 26.

ÎNVĂȚĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE, operă de mare valoare literară și istorică a lui Neagoe Basarab (paternitate contestată de unii cercetători). Păstrate în manuscris slavon și în mai multe copii în traducere românească, dintre care cea mai veche datează din sec. 17. Lucrarea, cu o structură complexă, are o serioasă amprentă de originalitate, decurgând din trăsăturile specifice ale mediului și ale epocii în care a fost scrisă (sec. 16). Î. îmbină paginile moralizatoare cu cele de teorie politică (formulează concepția conducerii autoritare a statului fundamentată pe dreptate), gândirea socială, izvorâtă din experiența trăită, cu adevărate capitole de manual diplomatic, strategic și militar, cu reflecția filozofică și meditația lirică, fiind totodată un breviar de dogmatică și morală creștin-ortodoxă; ele se constituie într-un îndreptar pentru viitorul domn Teodosie, fiul lui Neagoe.

Preasfinția sa s. f. art. + adj. (sil. mf. -sfin-), g.-d. Preasfinției sale; abr. P.S.S.

maica-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., g.-d. maică-mii (-tii, -sii)

taică-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.

*taică-miu (-tu,-su) (fam.) s. m. + adj. pr.

tată-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.

maică-mea (-ta, -sa) s. f., g.-d. maică-mii (-tii, -sii)

mamă-ta (-sa) s. f., g.-d. mamă-tii (-sii)

Luminarea sa s. f. art. + adj., g.-d. art. Luminării sale

soră-mea (-ta, -sa) s. f., g.-d. art. soră-mii (-tii, -sii)

taică-meu (-tău, -său) s. m.

tată-meu (-tău, -său) s. m.

sa pron. posesiv. V. săŭ 1.

SĂU pron., adj. lui. (Vorba ~.)

Domnia sa s. f. art. + adj., abr. D-sa, g.-d. Domniei sale, abr. D-sale

dumneasa pr., abr. d-sa, g.-d. dumisale, abr. d-sale

său¹/al său adj. pr. m., pl. săi/ai săi; f. sa/a sa, g.-d. sale/a sale, pl. sale/ale sale (prietenul său/un prieten al său/al său prieten; prietenului său/unui prieten al său; prietenii săi/niște prieteni ai săi/ai săi prieteni; prietenilor săi/unor prieteni ai săi; prietena sa/o prietenă a sa/a sa prietenă; prietenei sale/unei prietene a sale; prietenele sale/niște prietene ale sale/ale sale prietene; prietenelor sale/unor prietene ale sale) corectat(ă)

+tat-su/tac-su/ta-su (pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui tat-su/tac-su/ta-su

săi²/ai săi adj. pr. v. său¹/al său

SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (Înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus. *sa (= suus, sua).

mă-sa f., gen. mă-seĭ. Fam. Pop. Mama-sa, mama sa.

dumneaĭéĭ, dumnealór, dumnealúĭ, dumneasá, dumneatá (mold. dumnetá), dumneavoástră (mold. dumnevoástră), fam. îld. domnia eĭ, lor, luĭ, sa, ta, voastră, formule de politeță îld. ĭa și al eĭ, eĭ și al lor, el și al luĭ, el, ĭa și al săŭ, a sa, tu și al tăŭ, voĭ și al vostru. V. domnie.

său pr. posesiv: fratele său. [Lat. SUUS].

SĂU¹ sa (săi, sale) adj. pos. 1) Care aparține celui despre care se vorbește. Fratele ~. Cartea sa. Lucrurile sale. 2) Care este caracteristic unui anumit lucru sau unei anumite persoane. ◊ La timpul ~ într-o perioadă anumită. [Monosilabic] /<lat. seus sa

SĂU² sa (săi, sale) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale, înlocuiește numele obiectului posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele posesorului): A rămâne ( sau a fi) pe-a sa a rămâne (sau a fi) așa cum a propus sau a hotărât cineva. De-ale sale din ceea ce este caracteristic pentru cineva. Ai săi familia, rudele, prietenii persoanei despre care se vorbește. /<lat. seus sa

DUMNEASA pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 3-a singular. /domnia + sa

săi¹ (ai ~) pr. v. său² (al ~)

SĂU, SA, săi, sale, adj. și pron. pos. (Precedat de art. «al», «a», «ai», «ale» cînd e pronume, cînd stă ca adjectiv pe lîngă un substantiv nearticulat sau este separat de substantiv prin alt cuvînt; în concurență cu lui, ei, lor) 1. (Indică posesiunea) Care aparține persoanei despre care se vorbește; de care persoana respectivă este legată printr-o relație de proprietate: a) (adjectiv) Într-o zi a publicat în «Ziarul său» o informație cam pripită. VLAHUȚĂ, O. A. 262. Și cîte și mai cîte nu cîntă Mihai lăutarul din gură și din scripca sa răsunătoare. CREANGĂ, A. 118; b) (pronume) Gospodărie ca a sa nu are nimeni. 2. (Indică dependența, legătura de filiație, de înrudire, de prietenie, de vecinătate etc.) a) (Adjectiv) Nepătrunsă îi rămînea taina care va fi silit-o odinioară pe această soră a sa să îmbătrînească fecioară cu cosița albă. C. PETRESCU, S. 127. Avea o presimțire vagă că sora sa are să-i spuie ceva. VLAHUȚĂ, O. A. 253. Se mînie foc Scaraoțchi și se duse să-i caute. Și-i striga pe supușii săi în tot feliul. ȘEZ. XVIII 153. ◊ (Enclitic, numai la sg., pe lîngă un nume de înrudire sau un nume indicînd un raport social, uneori atît numele cît și adj. său fiind invariabile) Nevastă-sa e una blondă cu părul creț. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 132. În privința banilor, era de-o delicatețe extremă cu fiu-său. VLAHUȚĂ, O. A. 283. Nora cea mai mare tălmăci apoi celeilalte despre ochiul soacră-sa cel a toate văzători. CREANGĂ, P. 7. ◊ (Cu flexiunea trecută asupra adjectivului) Casa soacră-sei. (Atestat în forma -si) S-a ivit în ușă, petrecut în spate de gunguritul nevesti-si. GALAN, B. I 56. b) (Pronume) Feciorul de împărat care nu mai era al său. ISPIRESCU, la TDRG. ♦ (La m. pl.) Familia persoanei despre care se vorbește; rudele, prietenii, partizanii persoanei respective. El găsi de cuviință să spuie și alor săi ceea ce era să se întîmple fiului lor. ISPIRESCU, L. 98. Spăriet, galbăn ca ceara și cu un pic de suflet, sosește la ai săi. ȘEZ. XII 65. 3. Care este propriu, caracteristic persoanei despre care se vorbește. a) (Adjectiv) Veverița pusese frîu neobositei sale zburdălnicii. HOGAȘ, M. N. 172. Dacă vă închipuiți că tînărul... și-a mai pierdut din aerele sale de erou, vă înșelați amar. VLAHUȚĂ, O. A. 262. Mai pune la socoteală că și Trăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte și tîmp de feliul său. CREANGĂ, A. 89. În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte. EMINESCU, O. I 133. b) (Pronume) Viața mea nu seamănă cu a sa. ♦ (La f. pl.) Treburile (preocupările, obiceiurile, părerile, cusururile) persoanei despre care se vorbește. Așa crede poporul, și dintre ale sale e greu a-l scoate. MARIAN, la TDRG. ◊ Expr. A rămîne (sau a fi) pe-a sa = a rămîne (sau a fi) așa cum vrea el. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) Șeful luase dispoziția ca, în ajunul plecării sale, automobilul... să fie băgat într-un atelier. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 21. Răspunsul său prea sigur face o impresie ciudată avocatului. CARAGIALE, O. I 358. – Regional și în vorbirea familiară, ca enclitic: -so (ȘEZ. IV 171), -su (BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 8), -si.

DUMNEASA pron. pers. Pronume de politețe pentru pers. 3 sg. Puneți mîna copii, pe jupînul ista și începeți a-l blăstăma cum îți ști voi mai bine, ca să-i placă și dumisale. CREANGĂ, P. 59. (Prescurtat) A căutat să explice ce caută d-sa printre noi. GALACTION, O. I 25. – Formă gramaticală: gen.-dat. dumisale (scris prescurtat d-sale).

DUMNEASA pron. pers. (Pop.) Pronume de politețe pentru persoana a 3-a singular. [Gen.-dat. dumisale] – Domnia + sa.

1)-su pron. V. săŭ 1.

său¹, sa [At: COD. VOR. 28/6 / V: (înv) săiși / Pl: săi, sale / N: (enclitic, m) -său, (pop) -so, -su / E: ml *seus] 1 pps Înlocuiește numele obiectului posedat de cel despre care se vorbește înlocuind, totodată, și numele acestuia Maria îi apucă mâna într-a sa. 2 pps (La masculin singular) Indică lucrurile personale, proprietatea, avutul, partea persoanei despre care se vorbește Hristos al său tuturor împarte, daruri dând tatălui. 3 pps (La feminin plural) Indică ocupația, îndeletnicirile, treburile, preocupările, părerile etc. persoanei despre care se vorbește, înlocuind totodată și numele acestora Nu-și îngrijește singur de-ale sale. 4 pps (Îe) A se ține de ale sale A-și vedea de treabă. 5 pps Indică pe soțul, respectiv soția persoanei despre care se vorbește Al său a murit!. 6 pps (La masculin plural) Indică familia, rudele, persoanele apropiate ale celui despre care se vorbește sau membrii grupului din care acesta face parte, înlocuind totodată și numele acestora Sosește la ai săi. 7 pps (Înv; sudat cu pronumele reflexiv în forma neaccentuată „-și”, așezat enclitic) Ei întoarseră-se între ai săi. 8 aps Care aparține celui despre care se vorbește. 9 aps Indică posesiunea Casa sa. 10 aps Indică apartenența Și-și legă picioarele sale. 11 aps (Îlav) După ființa sa În esență, în fond. 12 aps Determină abstracte, acțiuni, fenomene etc. legate de cel despre care se vorbește Libertatea omului este pricina măreției și mizeriei sale. 13 aps Indică dependența, în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de cel despre care se vorbește Îi cheamă pe frații săi. 14 aps Precedat de cuvinte care indică determinații, formează construcții folosite ca termeni de referință pentru persoanele de rang înalt Măria sa. 15 aps (Pop; la feminin singular, preluând flexiunea substantivului) S-a ivit în ușă, petrecut în spate de gânguritul nevesti-si. 16 aps (Pop) În construcție cu pronumele personal „el” la forma de genitiv care dublează semantic valoarea adjectivului Mă-sa lor, soru-mea, l-a apucat pe Ghiță în brațe. 17 aps (În legătură cu unele nume de colectivități de ținuturi etc. raportul de dependență se analizează invers) Întoarseră-se ... în cetatea sa. 18 aps (Cu valoare subiectivă) Care este spus, făcut, realizat, săvârșit, folosit, obținut de persoana despre care se vorbește Fieștecare va aduce faptele sale. 19 aps (Cu valoare obiectivă) Care este spus, făcut, realizat, săvârșit, folosit, obținut în legătură cu persoana despre care se vorbește Nimeni nu are grija sa.

săiși^[1] aps vz său¹ corectat(ă)

dumneasa ppl [At: (a. 1591) GCR I, 38/27 / V: domnia sa, (înv) domneai sale^[1], domnii sale, domnilor sale, dumilor sale / G-D: ~misale, (S: d-sale) / E: Domnia + sa] 1 (Înv; pus înaintea numelor proprii, a numelor ce indică titluri, ranguri boierești) Arată reverența. 2 (Înv) Pronume de politețe pentru persoana a treia. corectat(ă)

domnii sale ppl vz dumneasa

domnia sa ppl vz dumneasa

domneai sale ppl vz dumneasa

domia-sa ppl vz dumneasa

SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus, *sa (= suus, sua).

DUMNEASA pron. pers. m. și f. (Pop.) Pronume de politețe pentru persoana a 3-a singular. [Gen.-dat. dumisale] – Domnia + sa.

2) săŭ, sa pron. posesiv de pers. III, pl. săi, sale, și (Munt. vest, Olt) sele (lat. sŭus, sŭa, trecut pin forma pop. *sous; it. suo, sua, pv. sieu, son, soa, sa, fr. son, sa, sp. suvo, su, sa, pg. seu, sua). – Acest pronume a dispărut din limba vorbită, care l-a înlocuit cu al luĭ, al ĭeĭ, al lor: țara luĭ, a ĭeĭ, a lor. Numaĭ cu numele de rudenie se întrebuințează la singular ca enclitic: tată-su, frate-su, mamă-sa saŭ (ob.) mă-sa, soră-sa, nevastă-sa, gen. dat. lu tată-su, mă-siĭ, soră-siĭ, neveste-siĭ.

A WOMAN’S FUTURE IS NOT WITH HER MOTHER (engl.) viitorul unei femei nu este alături de mama sa – G.B. Shaw, „Too true to be good”, 1114.

2)-su, prescurtare din supt 3.

sa²/a sa v. său¹/al său

-sa v. -său (fam.)/(pop.) -su

sale¹/ale sale¹ v. său¹/al său

-sa v. -său / -su

sale² (ale ~) v. său² (al ~)

sa¹ (a ~) v. său² (al ~)

sale³/a sale v. său¹/al său

sa² (a ~) v. său² (al ~)

dumneasa (înv.) pr. m. și f., g.-d. dumisale

sa¹ / a sa v. său¹ / al său

maică-mea/-ta/-sa (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. maică-mii/-tii/-sii

a-i ieși porumbelul (pe gură) expr. (glum.) a rosti involuntar adevărul sau soluția unei probleme dificile, pe care încearcă s-o rezolve mai multe persoane.

SĂ conj. de, și. (Stai ~ mă aștepți.)

a-i ieși peri albi expr. a-și face griji; a fi tracasat / suprasolicitat / stresat.

a-i ieși pe ogor expr. (intl.) a ieși la jefuit.

a-i ieși tărâța pe nas expr. a se enerva.

a-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta expr. a nu reține ceea ce i se spune, a nu asculta sfaturile primite.

a-și ieși din fire / din pepeni / din țâțâni expr. a se înfuria, a-și pierde cumpătul

a-i ieși pe nas expr. a avea necazuri mari.

a-i ieși părul prin căciulă expr. 1. a i se urî cu așteptatul. 2. a o duce greu.

ȘA s. v. greabăn, samar, spate, spinare.

a-și ieși din mână expr. a nu-și regăsi ritmul obișnuit într-o activitate, a-și pierde eficiența.

ieși (ind. prez. 3 sg. iese, conj. iasă)

IEȘI vb. 1. a merge, (înv. și pop.) a purcede. (Să ~ puțin în grădină.) 2. a se elibera, a se libera, a scăpa. (A ~ din închisoare.) 3. a ajunge, a da. (Drumul ~ în sat.) 4. v. germina. 5. v. apărea. 6. a-i apărea, a-i da. (Copacului îi ~ frunzele.) 7. v. țâșni. 8. a se naște, a proveni. (Ce ~ din pisică șoareci mănâncă.) 9. v. defeca. 10. v. urina. 11. a ajunge, a deveni. (A ~ doctor.) 12. v. apărea. 13. v. decolora. 14. a se isprăvi, a se sfârși, a se termina. (Cum o ~, să iasă.)

IEȘI interj. afară!, marș!, pleacă!

Nu cumva să iasă cine știe ce! (rus. Не позволяйте ничему выходить наружу) – cuvintele profesorului Belicov din povestirea lui Cehov: Omul din cutie. Expresia e folosită de obicei ca avertisment, ca semnal de alarmă, spre a atrage atenția asupra unui pericol posibil, sau asupra unui lucru ce nu trebuie întreprins. Uneori, se citează în glumă, în ironie. LIT.

ieși vb. (sil. ie-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iese, imperf. 3 sg. ieșea; conj. prez. 3 sg. și pl. iasă

A ieși ≠ a intra, a vârî

IEȘI vb. 1. a merge, (înv. și pop.) a purcede. (Să ~ puțin în grădină.) 2. a se elibera, a se libera, a scăpa. (A ~ din închisoare.) 3. a ajunge, a da. (Drumul ~ în sat.) 4. a germina, a încolți, a miji, a răsări. (A ~ grîul.) 5. a apărea, a se arăta, a se ivi. (A ~ iarba.) 6. a-i apărea, a-i da. (Copacului îi ~ frunzele.) 7. a țîșni. (Petrolul ~ cu putere din pămînt.) 8. a se naște, a proveni. (Ce ~ din pisică șoareci mănîncă.) 9. (FIZIOL.) a defeca, (pop.) a se căca, a se cufuri, a se scîrnăvi, a se spîrcîi, (reg.) a se spurca. 10. (FIZIOL.) a (se) urina, (pop.) a se pișa. 11. a ajunge, a deveni. (A ~ doctor.) 12. a apărea, a se publica, a se tipări. (A ~ un nou tom din dicționar.) 13. a se decolora, a se spălăci, (reg.) a se serbezi, a se spălătoci. (Țesătura s-a rărit și a ~ la spălat.) 14. a se isprăvi, a se sfîrși, a se termina. (Cum o ~, să iasă.)

S.A., abreviere pentru Societate pe acțiuni.

SÁ DE MIRANDA [də mirəndə], Francisco de (1495-1558), scriitor renascentist și umanist portughez. A introdus în literatura națională sonetul, egloga, elegia („Cantigas”, „Egloge”); texte cu caracter didactic. Creator al dramaturgiei portugheze („Străinii”).

a-i ieși oasele prin piele expr. a fi sfrijit / slăbănog.

a pune șaua (pe cineva) expr. 1. a exploata (pe cineva). 2. a constrânge (pe cineva) să facă ceva.

iasă (v. ieși)

SĂ conj. de, și. (Stai ~ mă aștepți.)

ieși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iese, imperf. 3 sg. ieșea; conj. prez. 3 să iasă

ieși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ies, 3 sg. iese, imperf. 1 ieșeam; conj. prez. 1 sg. să ies, 3 să iasă

IEȘI interj. afară!, marș!, pleacă!

ȘA s. I. (GEOGR.) curmătură, (reg.) deșilătură. II. v. clitelum.

a-i ieși ochii din cap expr. 1. a se holba (de uimire, de groază etc.). 2. a se speti / istovi muncind.

a-i ieși (cuiva) cartoful expr. (pop.) a i se vedea (cuiva) degetul mare de la picior prin ciorapul rupt în vârf.

ȘA s. (GEOGR.) curmătură, (reg.) deșilătură.

iasă 3 conj. (dela verbul a ieși).

a ieși în față expr. (deț.) 1. a accepta o provocare la bătaie. 2. a recunoaște o abatere.

IEȘI, ies, vb. IV. Intranz. A trece din interior în exterior. 1. (Despre ființe) A părăsi un loc, o încăpere, limitele a ceva. Ieși liniștit și abia cînd ajunse în poartă apucă la fugă spre acareturile lui Vrabie. CAMILAR, TEM. 141. Dar într-o dimineață, tocmai cînd se gătea să iasă, o birjă se opri la poartă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 21. ◊ Expr. A ieși ca din pușcă = a ieși foarte repede. Ies ca din pușcă, sar în birje și alerg acasă. CARAGIALE, O. II 286. ◊ (Determinat prin «afară») Iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa. CREANGĂ, P. 189. Iese mîndra pîn-afară Și-mi arată-un drum de țeară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. ◊ Expr. A ieși afară = a elimina materiile fecale, a avea scaun. ◊ (Determinarea arată locul părăsit) Părea că se vorbise toate lighionile ca să nu iasă de prin culcușurile lor. ISPIRESCU, L. 288. Voi priveghea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni și nu le-oi lăsa nici pas a ieși din casă în lipsa feciorilor miei. CREANGĂ, P. 4. Acum ea, tristă, din cort ieșise Și cu ochi umezi lung se uita la cornul lunii ce se ivise. ALECSANDRI, P. I 21. ◊ (Determinarea arată direcția acțiunii sau locul unde se săvîrșește) Iese rîzînd prin dreapta. DAVIDOGLU, M. 11. Plumbul... a ieșit prin spate. NEGRUZZI, S. I 29. ◊ (Determinarea arată locul unde ajunge sau unde se oprește cineva) După aceea ieși la scară, bătu de trei ori în palme și iată o cărucioară. ISPIRESCU, L. 188. Pornesc împreună, să iasă la drum, pe unde arată spînul. CREANGĂ, P. 204. Un car coperit cu o rogojină și întovărășit de doi oameni dete să iasă în ulița mare. NEGRUZZI, S. I 31. ◊ Expr. A ieși la liman v. liman. A ieși în lume v. lume. A ieși la lecție v. lecție. A ieși (cuiva) înainte = a întîmpina pe cineva. Mi-au ieșit muncitorii înainte și mi-au vorbit de parcă mă cunoșteau de cînd lumea. BARANGA, I. 160. Îmi ieși tata înainte bucuros. Mă sărutară veseli cei din casă. SADOVEANU, O. VIII 10. Încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale și se bagă sub un pod. CREANGĂ, O. A. 221. A ieși în calea cuiva v. cale. ◊ (Determinarea arată sau sugerează scopul acțiunii) Umbla numai în zdrențe cînd ieșea la cîmp. PREDA, Î. 115. Toți care sînteți învoitori pe moșia domnului Gherasie... să ieșiți la muncă, să-i sădiți via. STANCU, D. 55. Adesea ieșea... la vînătoare, ca să-și petreacă ceasurile ce-i prisosea. ISPIRESCU, L. 42. Viscolul frămîntă lumea!... Lupii suri ies după pradă. ALECSANDRI, P. A. 113. ♦ A pleca în oraș. Ba nu, da n-a plecat la țară, a ieșit așa. CARAGIALE, O. II 273. 2. (Despre lucruri, fenomene etc.) A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. Fumul alb alene iese Din cămin. COȘBUC, P. I 47. Moșneagul... se uita prin bordei în toate părțile, să vadă de unde-a ieșit acel glas. CREANGĂ, P. 79. De sfiiciune mi-iese sîngele-n obraz. EMINESCU, O. I 80. Calul era numai spumă: mușchii i se întinseseră ca coarda unui arc și aburi groși ieșeau din el. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Expr. A ieși la iveală v. iveală. A ieși la lumină v. lumină. A ieși (cuiva) părul prin căciulă v. căciulă. A ieși în relief = a) a fi mai în afară decît cele din jur, a fi proeminent. Cornișa iese în relief; b) a se remarca în mod deosebit, a se releva. A ieși din comun v. comun. A-i ieși (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice cînd cineva depune un efort prea mare. Trezîndu-se, gîndeai că va să-i iasă Sufletul, așa zbiera de tare. BUDAI-DELEANU, Ț. 276. A-i ieși (cuiva) un sfînt din gură = a spune o vorbă nimerită. Haidem să pornim la drum. – Că bine zici, dascăle Zaharie; parcă ț-a ieșit un sfînt din gură. CREANGĂ, A. 126. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a nu putea uita ceva, a-l stăpîni mereu același gînd. A-i ieși (cuiva) nume rău (sau vorbe) = a se răspîndi bîrfeli pe socoteala cuiva. Decît să-mi iasă nume rău, mai bine să mor; căci iată ce glăsuiește o zicătoare: decît să iasă omului nume rău, mai bine ochii din cap. ISPIRESCU, L. 273. Albo, Albo de la munte! Ce-ai pus fesciorul pe frunte Că ți-au ieșit vorbe multe. ALECSANDRI, P. P. 267. ◊ (Despre astre) Niciodată n-o să iasă Luna – palida crăiasă – Să te-nvăluie cu raze. BENIUC, V. 18. Deasupra casei tale ies Și azi aceleași stele. EMINESCU, O. I 186. De-ar fi lună de cu seară, M-aș duce la badea-n țeară; Dar luna iese tîrziu, Nu poci mere și să viu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 127. ◊ (Despre erupții ale pielii și alte fenomene patologice; construit cu dativul) Uite ce blîndă mi-a ieșit pe trup! CREANGĂ, P. 264. ◊ (Despre manifestări spirituale, în special despre publicații) Nici la celelalte nu prea pot învăța, cu slova asta nouă care a ieșit. CREANGĂ, A. 87. Aștept banii acești făgăduiți ca să plătesc tiparul broșurii mele care iese în săptămîna asta. GHICA, A. 504. Cînd au murit boierii aceia, ieșise și un cîntec. NEGRUZZI, S. I 185. ◊ (Despre noutăți, mode, obiceiuri etc.) A ieșit obicei ca miresele să poarte beteală la cununie. ȘEZ. VII 67. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. Am sămănat grîu de vară Ș-o ieșit numai secară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Ce-am semănat n-au ieșit. ALECSANDRI, P. P. 228. ♦ (Despre ființe) A se naște din..., a-și trage originea, a proveni. Ce iese din pisică șoareci mănîncă. 3. A părăsi o stare, o situație, o împrejurare (pentru a trece în alta). De-acum înainte tot așa are să-ți fie, pănă ce-i ieși din slujba spînului. CREANGĂ, P. 222. ◊ Expr. A-și (rar a) ieși din sărite (sau din fire, din răbdări, din pepeni) = a-și pierde răbdarea, cumpătul, a se enerva. [Directorul] pe lucrători îi frigea cu amende. Pe ucenici îi lua de urechi și-i aducea ca pe un plocon șefilor din ateliere. Nu-și ieșea din sărite. PAS, Z. I 283. Strigă gazda, ieșind din răbdare întru auzul atîtor laude. NEGRUZZI, S. I 77. A-și ieși din minți = a înnebuni. A-și ieși din balamale v. balama. ♦ A se abate, a încălca (o hotărîre, o decizie etc.). Nu ieșea c-o iotă din asprimile regulamentului. VLAHUȚĂ, N. 184. Umblu tot cu binișorul pe lîngă dînsa și nu ies din cuvîntul ei afară nici cu fapta, nici cu vorba. CREANGĂ, O. A. 67. Nu ieși din hotărîrea maică-sa. id. P. 4. 4. (Urmat de un nume predicativ) A ajunge, a izbuti, a reuși, a deveni. A ieșit primul la examen. ▭ A trecut vremea ăluia mai tare și a silniciei. În Rusia, după ce au fost dărîmate boieriile și lăcomiile, iată ieși dreptate pentru omul muncitor. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Expr. A ieși biruitor (sau învingător) = a birui, a învinge. O învăță cum să facă să iasă și de astă dată biruitoare. ISPIRESCU, L. 18. A-i ieși (cuiva ceva) după plac = a-i reuși după voie. Harun-al-Rașid, care văzuse și auzise tot, a coborît degrabă în salon, bucuros că toate îi ieșiseră după plac. CARAGIALE, P. 144. ◊ (Impersonal) Numai să dea dumnezeu să iasă cum cred eu. REBREANU, R. I 241. (Expr.) Cum o ieși, să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat așteptat. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități, a unei afaceri etc. Nimic, nimic, dar tot ai ceva. Iese pîinea. Eu n-am nici atît. SAHIA, N. 95. Are să ne iasă și de cheltuială. CREANGĂ, P. 161. Noi așa ne dăm solia, Ca să ne iasă simbria. TEODORESCU, P. P. 180. ♦ (În legătură cu socoteli, calcule etc.) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. Cît ți-a ieșit la adunare? Problema mi-a ieșit. 6. (Despre culori; p. ext. despre obiecte colorate) A se decolora, a-și pierde fața; a trece o culoare în alta (la spălat). Bluza a ieșit la spălat.

ieși vb. IV în a ieși cu cineva A avea relații de intimitate cu cineva ◊ „Daniel iese cu Ioana.”

a ieși din joc expr. 1. (cart.) a renunța la continuarea unei partide de cărți. 2. (d. o firmă, o companie, o grupare mafiotă) a ieși din competiție; a da faliment.

A IEȘI ies intranz. 1) (în opoziție cu a intra) A trece din interior în exterior; a pleca afară; a părăsi un spațiu sau un mediu (închis). ~ din clădire. ~ din pădure. Ies la plimbare. ◊ ~ cuiva înainte a întâmpina pe cineva. 2) A ajunge undeva. ~ la marginea șoselei. ~ primul la finiș. ◊ ~ la liman v. LIMAN. 3) A-și face apariția; a se lăsa văzut; a deveni vizibil. Soarele ieși de după nori. ◊ ~ la lumină (sau la iveală) a deveni cunoscut. ~ la suprafață a) a deveni vizibil; a apărea; b) a deveni cunoscut. ~ de sub tipar a fi editat; a apărea pe calea tiparului. A nu-i ~ din cap (ceva) a fi urmărit în permanență (de un gând, de o idee); a fi obsedat. A-i ~ vorbe rele (cuiva) a fi vorbit de rău. 4) A trece de anumite limite. Apa a ieșit din maluri. Aluatul a ieșit din formă. 5) A-și face apariția prin creștere. Grâul iese. Copilului i-au iesit dintii. 6) A se trage dintr-un neam oarecare; a fi de o anumită origine; a-și avea obârșia; a proveni; a coborî; a deriva. ~ dintr-o familie de țărani. ◊ ~ din comun a fi neobișnuit. 7) A înceta de a mai fi într-o stare, poziție sau funcție. ~ din directorie. ~ din criză. ◊ A-și ~ din sărite (sau din fire, din răbdări, din țâțâni) a-și pierde calmul; a se enerva. ~ din joc a) a înceta să mai participe la un joc; b) a nu mai fi părtaș la o acțiune. ~ basma curată a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A-și ~ din minți a) a-și pierde calmul; b) a înnebuni. 8) A rezulta în urma unui efort; a da rezultatul scontat. Scenariul îi iese. ◊ A-i ~ cuiva ceva după plac a-i reuși cuiva ceva. Cum va ieși cum va fi. ~ din mâna cuiva a fi realizat de cineva. A-i ~ pe nas v. NAS. 9) (despre calcule, probleme etc.) A fi rezolvat corect; a da rezultatul cerut. 10) A-și pierde culoarea inițială (la spălat, la soare); a se decolora; a se șterge; a se spălăci. Rochia a ieșit în apă. /<lat. exire

a ieși din calendar expr. (prst.) a refuza continuarea relației cu un client.

ies, ieși 2, iese 3; iasă 3 conj., ieșeam 1 imp., ieșire inf. s.

înși v vz ieși

a ieși cu scandal / cu șucăr mare expr. a se ajunge la un conflict violent.

a ieși cu alai expr. a se isca o ceartă / un scandal / o încăierare (între mai multe persoane).

a ieși basma curată expr. a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă.

ieși (ies, ieșit), vb. – 1. A părăsi un loc plecînd afară. – 2. A pleca de acasă, a se duce. – 3. A părăsi o poziție, o situație dificilă. – 4. A se elibera, a scăpa. – 5. A se distinge, a se evidenția. – 6. A defeca. – 7. A apărea, a se ivi, a se manifesta. – 8. A se naște, a răsări, a crește. – 9. A proveni, a rezulta. – 10. A se publica, a se face cunoscut. – 11. A părăsi, a abandona, a pune capăt. – 12. A avea o izbucnire neașteptată. – 13. A întrece măsura, a depăși limitele. – 14. (Despre pete) A se șterge, a dispărea. – 15. A ajunge la un rezultat, a obține, a cîștiga ceva. – 16. A se întîmpla, a avea loc, a se produce. – 17. A manifesta anumite calități. – 18. A juca la un joc de cărți cînd vine rîndul cuiva. – 19. A interveni cu o declarație. – 20. La unele jocuri, a cîștiga. – Var. (înv.) eși. Mr. es, ișii, ișită; megl. ies. Lat. exῑre (Diez, I, 164; Pușcariu 770; Candrea-Dens., 815; REW 3018; DAR), cf. it. escire (calabr. ssi, escere), prov., v. fr. eissir, cat., v. sp. exir. – Der. ieșire, s. f. (acțiunea de a ieși și rezultatul ei; încetare; părăsire; rezultat); ieșitură, s. f. (parte ieșită în afară, proeminență); ieșitoare, s. f. (înv., ieșire, poartă; privată).

EXIT EXEUNT (lat.) iese, ies – Formulă prin care autorii dramatici indică ieșirea din scenă a unui personaj sau a mai multor personaje deodată.

a ieși în treabă expr. (intl.) a ieși la furat.

șa s. v. GREABĂN. SAMAR. SPATE. SPINARE.

a ieși la pepeni expr. 1. a face o afacere proastă, a nu reuși într-o acțiune. 2. a sărăci.

a-i ieși capul prin păr expr. (adol.) a fi tuns zero.

ieșì v. 1. a trece dinăuntru în afară: a ieși din casă; 2. a înceta de a mai fi în serviciu: a ieșit dela stăpân; 3. a se libera, a se scăpa: a ieșit dintr’o încurcătură; 4. a dispare (de colori): haina a ieșit la spălat; 5. a rezulta: au ieșit mulți bani la vânzare; 6. a se răspândi: i-a ieșit nume rău; 7. a răsări, a apare: i-au ieșit bube pe obraz. [Lat. EXIRE].

a ieși la strâns daruri expr. (intl.) a ieși la furat.

a ieși la spălat expr. 1. (d. pete de murdărie) a se curăța, a dispărea. 2. (fig.) a nu conta, a nu avea importanță.

a ieși la promincă expr. 1. (d. caii participanți la cursele de trap) a efectua încălzirea dinaintea cursei. 2. (deț.) a efectua plimbarea zilnică în perimetrul penitenciarului.

ieși vi [At: COD. VOR. 42/1 / V: (reg) inși, iși / Pzi: ies / E: ml exeo, -ire] 1 (Îoc a intra) A se deplasa dintr-un spațiu închis, în afara lui. 2 A trece din interiorul în exteriorul a ceva. 3-4 (Fig; îe) A ~ la (între) oameni (sau în lume) A frecventa (prima oară) societatea. 5 (Fig; îe) A ~ cu dosul la oameni A nu se purta cum trebuie în societate. 6 (Fig; îlv) A ~ la lumină (sau la iveală) A se face observat. 7 (Fig; îal) A se deconspira. 8 (Înv; îlv) A ~ de față A se prezenta. 9 (Îlv) A ~ la pensie A se pensiona. 10 (Înv; îlv) A ~ deasupra A se revela. 11-12 (Îlv) A ~ afară, (la scaun sau la poiană) A defeca sau a urina. 13 (D părți ale unui întreg; îe) A ~ în afară A fî proeminent. 14 A pleca de acasă. 15 (D. un bolnav) A nu mai fi nevoit să stea în casă. 16 (Spc) A se plimba. 17 (Spc) A fi eliberat din detenție. 18 (Înv; îe) A ~ la luptă A începe războiul. 19-20 (Îe) A ~ înaintea (sau în calea, în drumul) A întâlni pe cineva (pentru prima oară). 21 (Îe) A ~ în întâmpinarea cuiva A primi cordial pe cineva. 22 (Fig; îae) A ghici dorințele, gândurile cuiva înainte de a fi exprimate. 23 (D. manifestări ale oamenilor, plâns, țipăt etc.) A se manifesta. 24 (D. fenomene) A se produce. 25 (Îlv) A nu-i mai ~ din cap A fi obsedat de ceva. 26 (Îlv) A-i ~ din cap A uita ceva. 27-28 (Îe) A-i – vorba din gură A vorbi ce nu trebuie (fără să vrea). 29-30 (Îe) A-i ~ un sfânt din gură A spune ceva (înțelept sau) dorit de auditori. 31 (Îe) A-i ~ pe nas A se întoarce în rău binele de care se bucură cineva. 32 (Îae) A se sătura până peste cap de ceva. 33 (Îe) A-i ~ ochii din cap A i se bulbuca ochii. 34 (Îae) A nu mai putea suporta, a fi prea mult de muncit, de așteptat etc. 35 (Îlv) A-i ~ sufletul A nu mai putea de oboseală. 36 (Îal) A muri. 37 (D. aștri) A răsări. 38 (D. o carte) A fi publicată. 39 (D. un obicei) A fi la modă. 40 (D. o veste, d. faimă) A se răspândi. 41 (Înv; îe) A ~ pârâș asupra cuiva A pârî pe cineva de ceva. 42 (Îe) A-i ~ vorbe A se vorbi de rău despre cineva. 43 (Îe) A ~ (de) mincinos A căpăta faimă de mincinos. 44 (Îe) A ~ de minciună A se dovedi neadevărat. 45 (D. ființe) A se naște. 46 (Înv; d. ființe) A-și avea originea în... 47 (D. plante) A răsări. 48-49 (Înv; d. produse) A fi fabricat (sau extras de) undeva. 50 (D. apă) A izvorî. 51 (D. o boală de piele) A apărea pe trup. 52 (Fig) A nu mai fi bănuit de ceva. 53 (Nob; îlv) A ~ din lume (către Dumnezeu sau dintre noi) A muri. 54 (Îlv) A ~ de la (sau din) modă A se demoda. 55-56 (Fig) A scăpa de o primejdie sau dintr-o situație grea. 57 (Fig) A demisiona dintr-o funcție. 58 (Fig) A părăsi o credință. 59 (Îlv) A ~ din cuvântul (sau de sub autoritatea) cuiva A se răzvrăti. 60 (Îal) A se emancipa. 61 (Îlv) A-și – din minți A înnebuni. 62 (Îlv) A-și ~ din fire (sau din sărite ori din răbdări) A se înfuria. 63 (Îlv) A-și ~ din răbdări A nu mai avea răbdare. 64 (Înv; îlv) A-și ~ din piele A nu mai putea de bucurie. 65 (D. pete) A se curăța. 66 (D. culori) A se decolora la spălat sau la soare. 67 (Îlv) A ~ la liman A scăpa teafăr. 68 (Îal) A reuși un lucru foarte dificil. 69 (Îal) A ajunge la o țintă, la un scop. 70 (Îlv) A ~ la covrigi (sau la pepeni) A sărăci. 71 (Îal) A falimenta. 72 (Înv; îlv) A ~ la văpsea (sau ~ la capăt bun) A sfârși cu bine. 73 (Înv; îlv) A ~ la obraze A parveni. 74 (Îe) A ~ la larg A ajunge în loc deschis. 75 (Îae) A se simți liber. 76 (Îe) A ~ basma (sau batistă) curată A nu mai fi bănuit de nimic rău. 77 (Îe) A ~ tobă de carte A deveni foarte învățat. 78 (Înv) A fi consecința a ceva. 79 (Înv; la măsurători, la operații aritmetice) A fi egal cu... 80 (D. semănături) A recolta o anumită cantitate de pe o unitate de suprafață. 81 (Înv) A se emite un act. 82 (Înv) A se realiza. 83 (Înv) A se sfârși într-un anumit fel. 84 (Înv) A dispărea. 85 (Înv) A pleca. 86 (Înv) A-și lua rămas-bun de la cineva. 87 (Înv) A părăsi pe cineva sau ceva. 88 (Înv) A se lăsa de ceva. 89 (În superstiții; îe) A-i ~ cuiva de bine A-i merge bine. 90 (În superstiții; îe) A-i ~ cu rău (sau de-a-ndoaselea) A-i merge rău. corectat(ă)

a ieși la aeriseală expr. (intl. ) a ieși la furat.

inși v vz ieși

a ieși la maidan expr. (intl.) 1. a se face cunoscut în lumea interlopă. 2. a ieși la jefuit. 3. a practica prostituția.

a ieși la intersecție expr. a avea o întîlnire.

A IEȘI LA FURAT a chiti la piață, a fi plecat în vâjâială, a ieși în treabă, a ieși la aeriseală / la cules / la maidan, a ieși pe ogor, a schimba aerul, a scoate.

ĭes și (vechĭ) es, a ĭeșí v. intr. (lat. ĕx-eo, -ire, d. ex, din, și ire, a merge; it. escire, uscire, pv. vfr. eissir, uissir, cat. vsp. exir. – Ĭes, ĭeșĭ, ĭese, ĭeșim, ĭeșițĭ, ĭese [lit. ĭes]: treĭ chĭurasate ĭese [Ĭorga, Neam. Rom. 5, 1282]. Toate păsările cîntă, Ĭese mîndrele și-ascultă [P. P. din Bc., Neam. Rom. Pop. 5, 710]; ĭeșeam; să Ves, să ĭeșĭ, să ĭasă, să ĭeșim, să ĭeșițĭ, să ĭasă. V. per, sul, reușesc). Trec din ăuntru afară: ĭes afară din casă. Încetez un serviciŭ, mă las de o ocupațiune: a ĭeși de la stăpîn, ĭes din armată. Mă liberez, scap: a ĭeși dintr’o încurcătură. Mă discolorez saŭ dispar (vorbind de colorĭ): albastru ĭese la spălat, la soare (saŭ de soare). Rezult, vin: din vînzare ĭ-a ĭeșit un cîștig bun. Mă răsăîndesc, mă lățesc: ĭ-a ĭeșit nume răŭ. Răsar, apar: ĭ-aŭ ĭeșit bube pe obraz, acest ziar ĭese în fie-care zi. Devin, ajung: acest copil va ĭeși om mare. A ĭeși pe uscat (vorbind de o corabie), a se cĭocni de uscat și a rămînea înțepenită acolo. A ĭeși la capăt saŭ la căpătîĭ, a învinge o greutate, a ajunge la bun rezultat. A nu ĭeși din cuvîntu cuĭva, a nu-ĭ călca ordinu. A ĭeși saŭ a-țĭ ĭeși din mințĭ (ca rus. sŭ umá shoditĭ), a turba, a înebuni, a-țĭ perde capu. A ĭeși din chestiune, a începe să vorbeștĭ despre alt-ceva. A ĭeși din balamale, a-țĭ perde sărita, a te înfuria. Foc îĭ ĭeșea din ochĭ, ochiĭ îĭ ĭeșeaŭ din cap de furie, era grozav de furios. Eŭf. A ĭeși afară, a te duce la latrină.

iși v vz ieși

a ieși la interval (cu ceva) expr. a plăti tratația (cuiva), a face cinste (cuiva).

sa i vz șo

SÁ, Mem de (1500-1572), administrator colonial portughez. Guvernator general al Braziliei (1557-1572). Fondator (1565) al orașului Rio de Janeiro.

ȘO interj. Strigăt cu care se asmut clinii. Stăpînii asmut cîinii: «Șo, mușcă-i!». PAS, Z. I 51.

ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se stă în timpul deplasării vehiculului. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate, cu care alcătuiește un ansamblu; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

SĂ conj. I. (Semn al conjunctivului) Ți-e drumu-ndelungat Și-i noapte. De n-ai gazdă-n sat, Să vii să dormi la noi. COȘBUC, P. I 230. Unde să se adune ea cu celelalte slugi din curte? Unde să scoată ea un cuvînt de pîră sau de zîzanie? Unde să calce ea cuvîntul bucătăresei și să se amestece în becisniciile celorlalți? ISPIRESCU, L. 309. Bun lucru, bade, cu plugul! – Să trăiești, mîndră, cu prînzul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 379. ♦ (Ca semn al conjunctivului, în alcătuirea formelor familiare și populare de viitor) Dacă țara o să se ridice ca acum cîțiva ani fără legătură de la om la om, fără legătură de la sat la sat, fără conducere și fără plan, o să se întîmple la fel. STANCU, D. 286. Cred că ai să izbutești. ISPIRESCU, L. 5. Acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192. Știu c-ai să-mi pui înainte prieteșugul cel mare. CONACHI, P. 86. II. (Semn al conjunctivului și, în același timp, conjuncție subordonatoare) 1. (Introduce o propoziție subiectivă, după verbe și expresii impersonale) Îmi vine greu să-l ascult și-mi vine și mai greu să nu-l ascult. STANCU, D. 355. Mai bine să te ia pe tine dracul de o mie de ori decît să rămîie vulpea fără coadă. ODOBESCU, S. III 47. Așa-mi vine cîteodată Să mă sui la munți cu piatră... Așa-mi vine uneori Să mă sui la munți cu flori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201. ◊ (Precedat de «ca») Nu e bine ca omul să fie singur. 2. (Introduce o propoziție predicativă) Pare să fie om de înțeles. Seamănă să fie om cumsecade. A ajuns să moară de foame. 3. (Introduce o propoziție atributivă) Tată, a venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit. ISPIRESCU, L. 2. Pe Murăș și pe Cîmpie Nu-i mîndră să-mi placă mie, Pe Murăș și pe Tîrnavă Nu-i mîndră să-mi fie dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. 4. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Ce-a făcut moș Gheorghe? A vrut să-și ia înapoi pămîntul și de la un vecin și de la celălalt. MIHALE, O. 121. Puteam chiar să nu mai fiu acuma. SADOVEANU, O. II 231. Urmărind pe ceruri limpezi cum plutește-o ciocirlie, Tu ai vrea să spui să ducă către dînsul o solie, Dar ea zboară. EMINESCU, O. I 82. Eu nu îți cei în parte nimica pentru mine: Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, M. 6. Poruncitu-mi-a mîndra Pe un pui de rîndunea Să mă duc pînă la ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 132. ◊ (Precedat de «ca») Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături. EMINESCU, O. I 87. Destul, boieri! [zise Lăpușneanul] Întoarceți-vă și spuneți celui ce v-au trimis, ca să se ferească să nu dau peste el. NEGRUZZI, S. I 140. 5. (Introduce o propoziție finală) [Neagu] se întoarse să controleze cîrma. BART, E. 397. Unchiașul... a ieșit să-i întîmpine. ISPIRESCU, L. 1. În aerul nopții Făt-Frumos își spălă fața în baia de lacrimi, apoi, învălindu-se în mantaua ce i-o țăsusă din raze de lună, se culcă să doarmă în patul de flori. EMINESCU, N. 29. Oltule, Oltețule, Secați-ar pîraiele, Să crească dudaiele, Să trec cu picioarele. ALECSANDRI, P. P. 284. ◊ (Precedat de «ca») Se duse în grajdurile împărătești, unde erau cei mai frumoși armăsari... ca să-și aleagă unul. ISPIRESCU, L. 3. [Lupul] unge toți păreții cu sînge, ca să facă și mai mult în ciuda caprei. CREANGĂ, P. 25. Tot orașul Chișinăului se adunase, ca să privească alergarea de cai. NEGRUZZI, S. I 35. Frunză verde mărăcine, Du-mă, bade, și pe mine Unde mergi în țări străine; Fă-mă peană-n clopul tău, Ca să te umbresc mereu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 63. ◊ (Precedat de «cum»; neobișnuit) Își va pune toate puterile, cum să-și sfîrșească slujba. ISPIRESCU, L. 14. 6. (Introduce o propoziție consecutivă) Cam pe la amiază deodată s-a schimbat vremea cea frumoasă într-o vijelie cumplită, să răstoarne brazii la pămînt, nu altăceva. CREANGĂ, A. 30. S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atîta de subțire, să o tai c-un fir de păr. EMINESCU, O. I 82. ◊ (Precedat de «de») Se răpezi... de să-l facă mici fărîmi. ISPIRESCU, L. 17. Un drag de copilaș, de să-l vezi și să nu-l mai uiți. id. ib. 41. ◊ (Precedat de «ca») E prea frumos, ca să fie adevărat. 7. (Introducînd o propoziție condițională, echivalează cu «dacă», urmat de optativ) Să fi dat mii de mii de lei, nu găseai fir de mac printre năsip sau fir de năsip printre mac. CREANGĂ, P. 264. Fugarul Bogdan ar fi fost extradat să nu fi fugit din Polonia. HASDEU, I. V. 24. Pădurice, deasă ești, Mîndra mea, departe ești; Dar să știu că te-aș vedea, Păduricea o-aș tăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 128. Duce-m-aș, să am putere. id. ib. 48. III. (În loc. conj.) Măcar să (introduce o propoziție concesivă). Trebile care ți le-oi face eu nu le-a face altul, măcar să fie cu stea în frunte. CREANGĂ, P. 152. Nu mă duc, mamă; nu mă duc la Socola, macar să mă omori. id. A. 119. Numai să (introduce o propoziție condițională). Îți poate fi de folos, numai să vrea. DELAVRANCEA, V. V. 219. Pînă să (introduce o propoziție temporală). Pînă să ajungă el, craiul pe de altă parte și ajunsese acasă. CREANGĂ, P. 186. În loc să v. loc. (Să) nu (care) cumva să v. cumva. Pentru ca să = a) introduce propoziții finale. Nu era ziuă în care... să nu fi mers măcar de zece ori la straturi, pentru ca să vadă dacă nu erau răsărite semințele. SLAVICI, N. I 22; b) are valoare copulativă. A plecat mulțumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să = a) introduce propoziții modale. Gingașa copilă ceti răvașul... fără să verse măcar o lacrimă. NEGRUZZI, S. I 25; b) introduce propoziții concesive. Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul.

ȘA, șei și șele, s. f. (Și în forma șea) 1. Piesă de harnașament, confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. Descălecară, își îngrijiră caii, dar șeile nu le luară de pe ei. SADOVEANU, O. I 135. Se suie în pod și coboară de acolo un căpăstru, un frîu, un bici și o șa. CREANGĂ, P. 194. Se avîntă pe șaua calului și plecă în lume. EMINESCU, N. 13. Pe cai iuți ca rîndunele, Fără frîie, fără șele. ALECSANDRI, P. II 14. ◊ (În formule stereotipe din basme) Am încălecat iute pe-o șa și-am venit de v-am spus povestea așa. CREANGĂ, P. 34. ◊ Expr. A bate șaua (ca) să priceapă (sau să înțeleagă) iapa v. iapă. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a îngenunchea (pe cineva) muncindu-l, exploatîndu-l. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Parte a bicicletei (a motocicletei etc.) formată dintr-un mic suport triunghiular pe care stă ciclistul. 3. Os din spinarea găinii. Spatele găinii se numesc șea. La cade. ◊ Expr. Șaua turcească = os pe care se găsește hipofiza. 4. Formă de teren reprezentînd o depresiune între două părți mai ridicate care formează un ansamblu; curmătură. Sus, pe șaua dealului, a fost zidită mîndră cetate din Synope. BART, S. M. 21. – Variantă: șea s. f.

SĂ conj. 1) (semn al conjunctivului) Să mergem. 2) (introduce mai multe tipuri de propoziții: subiective, predicative, atributive, completive, finale etc.) Trebuie să plec. Pare să fie om cumsecade. E cazul să începem lucrul. M-a rugat să-l vizitez. A ieșit să-l întâmpine. 3) (în locuțiuni conjuncționale) Până să. Numai să. Fără să. /<lat. si

*CIOCHINĂ (pl. -ne) sf. 1 Curea la capătul dinapoi al șelei, de care călărețul își leagă traista cu merinde sau bagajele (👉 ȘA): Și cu șaua de meșină... Și cu plosca la ~ (TOC.) ¶ 2 pl. Cele două vîrfuri sau oblîncurile dinapoi, la șeaua de lemn ¶ 3 Ⓕ A atîrna, a lega, a pune, a spînzura ceva la ~ (sau ciochine), a părăsi, a da uitării; ai să-ți rupi ciochinele (=ai să te ostenești de pomană) umblînd și tot n’ai să găsești slugă cum cauți dumneata (CRG.) [tc. čykyn].

ȘA, șei f. 1) Piesă de harnașament confecționată din piele, care se fixează pe spinarea calului (sau a altor animale), servind pentru șederea comodă a călărețului. ◊ A pune ~ua pe cineva a impune cuiva propria voință. A se ține tare în ~ a fi stăpân pe situație; a fi sigur de ceva. 2) Scaunul bicicletei sau al motocicletei. 3) Os din spinarea găinii. ◊ ~ua turcească scobitură în osul sfenoid, în care se află glanda hipofiză. 4) Formă de relief reprezentând o depresiune între crestele unui lanț muntos, servind adesea și ca trecătoare. [Art. șaua; G.-D. șeii] /<lat. sella

ȘO interj. pop. (se folosește pentru a asmuța un câine). /Onomat.

să conj. 1. exprimă o condițiune, o presupunere: să am, ți-aș da; 2. servă a forma conjunctivul: nu știu ce să fac; 3. indică un ordin, un scop (subînțeles ca): spune-i să plece, ochi aveți să vedeți; 4. înlocuiește infinitivul (dispărut în graiul popular): nu știe să scrie. [Vechiu-rom. să, dacă = lat. SI].

șa f. V. șea.

șea f. 1. (pl. șele) un fel de scaun ce se pune în spinarea calului pentru înlesnirea călărețului: încălecai po șea și vă spusei dumniavoastră așa! e sfârșitul stereotip al basmelor; 2. pl. V. șeale. [Lat. SELLA].

s’, eliziune îld. să (pron. și conj.): nu s’aude, s’audă cînd îĭ spun!

1) să, din maĭ vechĭu se (lat. sê. V. sine). 1. pron. refl. de pers. III: se preface că e bolnav. 2. pron. impersonal: nu se vede nimic. – În limba vorbită nu se zice astăzĭ de cît să. Asta se vede și maĭ bine în eliziune: s’a dus (ca m’a dus). Dacă s’ar zice se, cum se zicea pînă în sec. 17, nu s’ar maĭ face eliziune, ci contracțiune, și atuncĭ s’ar zice se-a dus (ca te-a dus), cum se zicea pînă în sec. 17. Literatura noŭă l-a reluat pe se.

SĂ conj. I. (Ca semn al conjunctivului) Să fii cuminte. II. (Semn al conjunctivului și, în același timp, conjuncție subordonatoare) 1. (Introduce o propoziție subiectivă) E bine să pleci. 2. (Introduce o propoziție predicativă) Pare să fie un om cumsecade. 3. (Introduce o propoziție atributivă) Nu-i mândră să-mi fie dragă. 4. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Puteam chiar să nu mai fiu acuma. 5. (Introduce o propoziție finală) A ieșit să-i întâmpine. 6. (Introduce o propoziție consecutivă) Am râs să leșin. 7. (Introduce o propoziție condițională) Ar fi fost prins să nu fi fugit. III. (În loc. conj.) Măcar să... (introduce o propoziție concesivă) Nu mă duc, măcar să mă omori. Numai să... (introduce o propoziție condiționată) Îți poate fi de folos, numai să vrea. Până să... (introduce o propoziție temporală) Până să ajungă el, fata ajunsese acasă. Pentru ca să... = a) (introduce o propoziție finală) Învăț temeinic pentru ca să reușesc la examen; b) (cu valoare copulativă) A plecat mulțumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să... = a) (introduce o propoziție modală) A plecat fără să verse o lacrimă; b) (introduce o propoziție concesivă) Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul. – Lat. si.

șuo i vz șo

1) se pron. V. să 1.

suo i vz șo

SĂ conj. I. (Ca semn al conjunctivului) Să fii cuminte. II. (Semn al conjunctivului și, în același timp, conjuncție subordonatoare) 1. (Introduce o propoziție subiectivă) E bine să pleci. 2. (Introduce o propoziție predicativă) Pare să fie un om cumsecade. 3. (Introduce o propoziție atributivă) Nu-i mândră să-mi fie dragă. 4. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Puteam chiar să nu mai fiu acuma. 5. (Introduce o propoziție finală) A ieșit să-i întâmpine. 6. (Introduce o propoziție consecutivă) Am râs să leșin. 7. (Introduce o propoziție condițională) Ar fi fost prins să nu fi fugit. III. (În loc. conj.) Măcar să... (introduce o propoziție concesivă) Nu mă duc, măcar să mă omori. Numai să... (introduce o propoziție condiționată) Îți poate fi de folos, numai să vrea. Până să... (introduce o propoziție temporală) Până să ajungă el, fata ajunsese acasă. Pentru ca să... = a) (introduce o propoziție finală) Învăț temeinic pentru ca să reușesc la examen; b) (cu valoare copulativă) A plecat mulțumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să... = a) (introduce o propoziție modală) A plecat fără să verse o lacrimă; b) (introduce o propoziție concesivă) Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul. – Lat. si.

ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Suport triunghiular din piele, din cauciuc sau din material plastic, care se montează pe biciclete, motociclete etc. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

să c [At: CORESI, EV. 47 / V: (înv) se / E: ml si] Exprimă: 1 Enunțarea posibilității realizării unei stări, unei acțiuni etc. independent de actualizarea formală a faptului cu care se află în legătură Să auzim propunerea. 2 Precedat, explicit sau implicit de „ca”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc. enunțată ca dezvoltare explicativă, precizând la ce se referă exprimarea formală a unui act de declarație, de voință, de îndemn etc. Îl sfătui să se ducă la întâlnire. 3 Precedat, explicit sau implicit, de „pentru ca” ori explicit de „ca” precedat subînțeles de „pentru”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., enunțată ca dezvoltare explicativă precizând finalitatea care justifică un anumit fapt A venit să controleze instalația. 4 Precedat explicit de „în loc ca” ori de „în loc” urmat subînțeles de „ca”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., enunțată ca dezvoltare explicativă precizând ce se anulează sau este anulabil prin petrecerea în schimb a unui alt fapt evaluat ca opus, contrar etc în conjunctura dată În loc să citească, se plimbă. 5 Precedat de „decât” comparativ, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., enunțată ca dezvoltare explicativă precizând ce nu este indicat sau acceptat prin confruntare cu un fapt evaluat ca preferabil în conjunctura dată Decât să te văd așa, mai bine plec. 6 Precedat de „decât” restrictiv, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., enunțată ca dezvoltare explicativă precizând ce se manifestă în exclusivitate, adesea cu valoare de excepție, într-o conjunctură în care actualizarea unei alte probabilități este negată N-ai decât să plângi. 7 Posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc. în contexte în care este enunțată ca dezvoltare explicativă precizată retrospectiv Era bine să fi venit. 8 (Înv) Presupunerea realizării unei stări, unei acțiuni etc. Si: dacă Spune-mi să ești tu râmlean. 9 Precedat, explicit sau implicit, de „chiar”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., presupusă ca ipoteză argumentativă menită reliefării faptului că, în ciuda existenței unor condiții necesare pentru ceva, acestea nu vor atrage efectul scontat Să fi fost și eu acolo, tot se întâmpla asta. 10 Precedat, explicit sau implicit, de „pentru ca” ori de „ca” precedat subînțeles de „pentru”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., presupusă ca deducție logică din existența unui fapt indicat ca premisă justificativă Nu are suficiente motive să-l pedepsească. 11 Precedat, explicit sau implicit, de „încât”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc. este presupusă ca rezultat necesar al condițiilor particulare pe care le prezintă un anumit fapt Nu sunt așa de rău încât să te cert. 12 Precedat, explicit sau implicit, de „de”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., presupusă ca urmare a influenței exercitate de un anumit fapt Era frumoasă să nu-ți crezi ochilor. 13 Posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc. în contexte în care este presupusă retrospectiv, ca urmare a unui fapt Se strecurase fără să-l fi văzut cineva.

se² c vz să

șa¹ i [At: A II, 17 / E: fo] (Reg) Cuvânt cu care se alungă caprele.

SA (< cuv. germ. Sturm Abteilung „Divizii de asalt”), organizație paramilitară, creată în 1921 de către Hermann Göring și reorganizată în 1930 sub comanda lui Ernst Röhm, ce număra peste 2 mil. membri cu rol important în ascensiunea și preluarea puterii de A. Hitler (1933). Scoasă în afara legii și decimată din ordinul lui Hitler (30 iun. 1934, „Noaptea cuțitelor lungi”), deoarece exercita prea multă influență politică.

șa³ sf [At: PALIA (1581), 88/4 / V: (reg) ~lă (Pl: ~le, șăli, șeie, șele), ~uă (Pl: -ue, șeuri), șea (Pl: șele, șeli), șeauă (Pl: șele, ~uări) / Pl: (1-22) șei, (23-32) ~le, (reg) șele, șeli / G-D: sg șeii, (pop) șelei, șelii / E: ml sella] 1 Piesă de harnașament din piele (sau din lemn), fixată pe spinarea calului, pe care stă călărețul Si: (reg) tarniță. 2 (Pfm; îe) A fi cal de ~ A munci pentru alții. 3 (Pfm; îe) A bate șaua (ca) să (se) priceapă (sau înțeleagă) iapa (sau calul) A face aluzie la ceva. 4 (Pfm; îe) A vorbi din ~ A vorbi autoritar. 5 (Pfm; îae) A vorbi arogant. 6 (Pfm; îae) A vorbi cu siguranță de sine. 7 (Pfm; îe) A pune ~ua (pe cineva) sau a-i pune (cuiva) ~ua A stăpâni (pe cineva). 8 (Pfm; îae) A exploata (pe cineva). 9 (Pfm; îae) A constrânge (pe cineva) să facă ceva. 10 (Pop; îe) A scoate (pe cineva) din ~ A lipsi (pe cineva) de un avantaj. 11 (Pop; îae) A deposeda (pe cineva) de un bun. 12 (Pfm; îe) Ia ~ua la spinare! Pleacă! 13 (Pfm; îe) A lua ~ua de pe cal A lua o hotărâre. 14 (Reg; șîs ~ de povară, ~ de măgar) Șa³ (1) mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari și pe catâri Si: samar. 15 (Pan) Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) pe care se stă. 16 (Reg; pan) Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate, cu care formează un ansamblu Si: (reg) curmătură (2). 17 (Reg) Scaun la coșul de la moară. 18 (Reg) Olan. 19 (Olt) Schimbător la plug. 20 Canal orizontal din beton armat, construit pentru aerisirea unei celule de siloz. 21 (Atm; pop; îs) ~ua turcească Scobitură în osul sfenoid, în care se află situată hipofiza. 22 (Reg; îs) ~ua casei Grindă care formează coama scheletului unui acoperiș de casă țărănească Si: (reg) coamă. 23 (Mpl; cu valoare de sg) Parte a spinării calului pe care se pune șaua³ (1). 24 (Pex; mpl; cu valoare de sg) Spinare la animale Si: (reg) șaucă (1). 25 (Trs; Buc; prc; mpl; cu valoare de sg) Greabăn (1). 26 (Pan; mpl; cu valoare de sg) Parte a spinării din jurul regiunii lombare a coloanei vertebrale la om. 27 (Reg; pex; mpl; cu valoare de sg) Spinare la om. 28 (Reg; prc; mpl; cu valoare de sg; îf șală) Șold¹ (1). 29 (Atm; pop; mpl; cu valoare de sg; șîs ~lele ale mici, ~lele la încingătoare, ~ua corpului, ~ua picioarelor) Sacrum. 30 (Pop; mpl; cu valoare de sg; îs) Încheietura (sau crucea) șalelor Locul unde se îmbină extremitățile oaselor de la șale (26). 31 (Pfm; mpl; cu valoare de sg; îe) A i se lipi (cuiva) buricul (sau burta) de ~le A fi foarte slab. 32 (Pfm; mpl; cu valoare de sg; îae) A fi înfometat.

șa² i vz șo

șală² sf vz șa³

șau i vz șo

șauă sf vz șa³

șea sf vz șa³

șeauă sf vz șa³

2) să conj. (din maĭ vechĭu se [Ap. Vor.], lat. si, pop. se, dacă; it. vfr. pv. pg. se. Cp. cu vecin din vicinus). Dacă (Vechĭ). Exprimă o condițiune saŭ o presupunere în propozițiunĭ subordonate: să fi știut, aș fi plecat. Servește la formarea conjunctivuluĭ: știe ce să facă. Arată un ordin: a poruncit să plecăm. Arată un scop și poate fi precedat și de ca: Mă uĭt (ca) să văd. De ce te uițĭ? Ca să văd. Înlocuiește infinitivu (care aproape a dispărut din limba populară și familiară): știe să’noate, știe să scrie (în nord știe a’nota saŭ știe’nota, știe a scrie saŭ știe scrie).

șo i [At: ARGHEZI, C. J. 63 / V: (reg) sa, so, suo (A: nct), șa, șau, șuo (A: nct) / E: fo] (Reg) Strigăt cu care se asmut câinii.

2) se conj. V. să 2.

șa s. f., art. șaua, g.-d. art. șeii; pl. șei

ca să conjcț.

în loc să loc. conjcț.

pentru ca să loc. conjcț.

să conjcț. (în tempo rapid și s- + cuvânt începător cu vocală: s-adun)

pentru ca să

șa, art. șaua, pl. șei

șa, șele.

să conj. – 1. (Înv.) Dacă (funcție condițională); să ești tu (Coresi). – 2. Pentru a (indică finalitatea) unde-i mîța, să ne vadă? (Alecsandri). – 3. Semn al conjunctivului. – Mr., megl. să, si, istr. se. Lat. sῑ (Pușcariu 1491; Tiktin; V. Grecu, Arhivele Olteniei, IV, 18). Cu al doilea sens, se poate substitui prin ca să. Funcția condițională a dispărut în sec. XVII. Cf. săva.

șa (șei), s. f. – 1. Piesă de harnașament. – 2. Curmătură. – 3. Os din spinarea găinii. – 4. (Pl.) Parte a spinării din regiunea lombară. – Var. șea. – Mr., megl. șauă, șao, pl. șali. Lat. sĕlla (Pușcariu 1490; REW 7795), cf. it., prov., cat. sella, fr. selle, sp. silla. Pl. poate fi și șele, pentru primele trei sensuri; pentru al patrulea, se folosește numai șale. Der. șelar, s. m. (persoană care face și vinde șei), cu suf. -ar (după REW 7796, din lat. sĕllārius); șelărie, s. f. (loc unde se fac și se vînd șei); șeuaș (var. șăuaș), s. m. (cal înșeuat); înșeua, vb. (a pune șaua pe cal); înșela, vb. (a înșeua; a amăgi; a trăda, a fi infidel; refl., a greși); înșelătură, s. f. (amăgire, trișare); înșelășag, s. n. (Mold., amăgire); înșelăciune, s. f. (amăgire, fraudă); îmșelător (var. înșelăcios), adj. (care înșală, amăgitor). Mulți cercetători fac două cuvinte distincte din înșela „a înșeua” și înșela „a amăgi” și-l derivă pe ultimul din sl. mŭšelŭ „cîștig” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 148; Weigand, Jb., XIII, 110; Pușcariu, Dacor., VI, 327-32; DAR); cf. v. bg. mšel „amăgire”; dar trecerea semantică pare explicabilă, căci în rom. numeroși termeni exprimă ideea de „a înșela” prin cea de „a-și pune ceva nepotrivit”, cf. potcovi, încălța, pune ipingeaua, papugiu, potlogar etc. (mai multe ex. la Spitzer, Mitt. Wien, 139; Skok, Archiv. sl. Phil., XXXVII, 83; Spitzer, Dacor., III, 651), și la fel sb. nasamariti, cu cele două sensuri (Rosetti, III, 99).

șa f., pl. V. maĭ jos (die șea, lat. sĕlla, scaun, care vine din *sedla d. sĕdére, a ședea; it. pv. cat. pg. sella, fr. selle, sp. silla. V. șed, sedelcă). Un fel de așternut de pele de o formă specială care se pune pe cal și se leagă cu chinga și pe care încalecă călărețu. A bate șaŭa (ca) să priceapă ĭapa, a face aluziune ca să priceapă cineva. Pl. Mijlocu spinăriĭ, partea spinăriĭ la șoldurĭ (care corespunde cu locul unde se pune șaŭa pe cal): mă dor șalele de atîta greutate. – În Munt. vest șea, pl. șele și șeĭ (ca mantale, măntăĭ). În vest șale (ca șade, șase, șapte) cu înțelesu de „mijlocu spinăriĭ”. În est numaĭ șele.

șo interj.

șa s. f., art. șaua, g.-d. art. șeii; pl. șei

șea f. V. șa.

să conjcț. (în tempo rapid s-: s-adun)

șéle f. pl., V. șa.

s-² conjcț. v. să

+să¹ component al viit. (Am să plec. O să plec.)

să³/(+ vocală, în tempo rapid) s- conjcț. (Puteam și eu să adun/s-adun.)

șa s. f., art. șaua, g.-d. art. șeii; pl. șei

+să² marcă a conj. (Să piei din ochii mei! Nu are cine să vină.)

!ca (...) să conjcț.

în loc să loc. conjcț.

*măcar să adv. + conjcț.

*până să loc. conjcț.

!pentru ca... să loc. conjcț. (pentru ca el să înțeleagă)

s-² conjcț. v. să

s-o¹ conjcț. + pr. (s-o ducă)