SĂRĂCIE, (5) sărăcii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenței; starea, viața celui sărac (1). ◊ Expr. Sărăcie lucie (sau cu luciu, neagră) = sărăcie mare, totală. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în afacerile altuia. 2. Starea unui loc sărac, neproductiv. 3. Aspect sărăcăcios. 4. Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei ființe fără valoare. – Sărac + suf. -ie.

sărăcie sf [At: CORESI, EV. 41 / Pl: ~ii / E: sărac + -ie] 1 (Îrg) Starea, situația de orfan. 2 (Înv) Văduvie. 3 Stare a celui sărac (7) (generată de lipsă de avere sau de bunuri materiale necesare existenței) Si: lipsă, nevoie (liv) penurie; (îvp) neavere, (îrg) niștotă, (înv) neputință, sărăcăcie, sărmănie, (reg) sărăpănie, (îvr) mizerăciune. 4 (Pop; îe) A face cumetrie cu ~ia A nu mai putea scăpa de mizerie. 5 (Pop; îe) A trage ~ia de coadă A trage mâța de coadă. 6 (Îe) A-și vedea (sau căuta) de ~ A nu se amesteca în treburile altuia. 7 (Pfm) Epitet depreciativ pentru un om sărac. 8 (Bot; Trs; șîc iarba ~i) Busuioc sălbatic (Galinsoga parviflora). 9 Aspect, mediu etc. sărăcăcios (6). 10 Lipsă de fertilitate a solului. 11 (Adesea udp „de”) Cantitate (prea) mică, număr (prea) mic, insuficient de ceva. 12 (Adesea udp „de”) Ceea ce este lipsit de bogăție, de (prea mare) valoare, de amploare. 13 (Adesea udp „de”) Ceea ce este insuficient Si: lipsă (de). 14 (Adesea udp „de”) Stadiu nesatisfăcător, insuficient de dezvoltare. 15 (Îe) ~ de duh (ori cu duhul sau, rar, de minte, mintală) Lipsă de inteligență Si: prostie. 16-18 (Pfm; de obicei pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prepoziția „de”) Epitet depreciativ pentru ceva (de mică valoare sau fără valoare, puțin folositor sau nefolositor, ori neplăcut, supărător).

SĂRĂCIE, sărăcii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenței; starea, viața celui sărac (1). ◊ Expr. Sărăcie lucie (sau cu luciu, neagră) = sărăcie mare, totală. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în afacerile altuia. 2. Starea unui loc sărac, neproductiv. 3. Aspect sărăcăcios. 4. Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei persoane fără valoare. – Sărac + suf. -ie.

SĂRĂCIE, (2) sărăcii, s. f. (În opoziție cu bogăție) 1. Lipsa mijloacelor necesare existenței; starea celui sărac. «Domnu Preda» lupta cu sărăcia și, într-o căsuță închiriată... își creștea din greu cei trei copii care-i împovărau văduvia. C. PETRESCU, S. 63. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul. EMINESCU, O. I 147. Te las naibei sărăcie și mă duc la vitejie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. Vorbă multă, sărăcia omului (= cine vorbește mult, pierde vremea și nu-și vede de treabă). ◊ (Personificat) Ne ține sărăcia în brațe de nici nu ne mai lasă să răsuflăm. REBREANU, R. I 198. Își lua cătinel drumul spre gazdă, unde-l aștepta sărăcia cu masa întinsă. CREANGĂ, O. A. 98. ◊ Expr. Sărăcie lucie (cu lustru sau neagră) = sărăcie mare, totală. Numai murdăria pe care o dospise soarele de vară și sărăcia cu lustru a surtucarilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 39. Măi, dar ce sărăcie lucie pe aici. CREANGĂ, P. 308. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treburile proprii, a nu se amesteca în afacerile altuia. ♦ Aspect sărăcăcios. Să privim acum și la sărăcia iluminată de razele unei lumînări de seu, băgată în gîtul unui clondiri ce ținea loc de sfeșnic. EMINESCU, N. 41. ♦ Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. M-a scos din sărite atîta sărăcie de spirit. CAMIL PETRESCU, U. N. 17. Așa sărăcie de lemne nu s-a văzut nici la bordeiul cel mai sărăcăcios. CREANGĂ, P. 256. 2. Fig. Epitet depreciativ dat unui lucru sau unei ființe. Se ridică o sărăcie de fir de tusă și astupă gîtlejul maicii Nataliei. STĂNOIU, C. I. 195. Sărăcia de epistolă se înființa din nou, însoțită de cruda lumină a unei lămpi. M. I. CARAGIALE, C. 7. Văzuși, nene, ce bine a lovit-o sărăcia de hagiu! CARAGIALE, O. III 33.

SĂRĂCIE, ~i f. 1) Lipsă a mijloacelor necesare de trai; stare a celui sărac. ◊ ~ lucie (sau neagră) sărăcie extremă. A-și vedea de ~ a-și vedea de lucrul său (și a nu se amesteca în treburile altora). Vorba lungă (sau multă) ~a omului a) se spune atunci, când cineva pierde timpul vorbind prea mult; b) se spune pentru a arăta, că nu are rost să mai continue discuția. 2) Cantitate neînsemnată și insuficientă de ceva. ~ de idei. 3) peior. Lucru sau ființă lipsită de valoare, de importanță. [G.-D. sărăciei] / sărac + suf. ~ie

sărăcie f. starea celui sărac.

sărăcíe f.(d. sărac). Starea celuĭ sărac: a trăĭ în sărăcie. V. lipsă, carență, deficiență, indigență, penurie, mizerie, nevoĭe, ananghie.

sărăcie s. f., art. sărăcia, g.-d. art. sărăciei; (lucruri fără valoare) (fam.) pl. sărăcii, art. sărăciile (desp. -ci-i-)

sărăcie s. f., art. sărăcia, g.-d. art. sărăciei; (lucruri fără valoare) pl. sărăcii, art. sărăciile

sărăcie s. f., art. sărăcia, g.-d. art. sărăciei; (lucruri fără valoare) pl. sărăcii, art. sărăciile

SĂRĂCIE s. v. văduvie.

SĂRĂCIE s. 1. mizerie, (pop.) scăpătare, (înv. și reg.) ticală, (înv.) scăpăciune, scăpătăciune. (A murit în ~.) 2. lipsă, mizerie, nevoie, (livr.) indigență, penurie, privațiune, (înv. și pop.) calicenie, calicie, neavere, (înv. și reg.) niștotă, scumpete, ticăloșie, (reg.) sărăpanie, (înv.) meserătate, mișelătate, mișelie, neputință, nevoință, scădere, scumpătate. (O acută ~ bântuia pe atunci.) 3. v. lipsă. 4. nefertilitate, neproductivitate, nerodnicie, sterilitate, (rar) sterpăciune. (~ unui teren.)

SĂRĂCIE s. 1. mizerie, (pop.) scăpătare, (înv. și reg.) ticală, (înv.) scăpăciune, scăpătăciune. (A murit in ~.) 2. lipsă, mizerie, nevoie, (livr.) indigență, penurie, privațiune, (înv. și pop.) calicenie, calicie, neavere, (înv. și reg.) niștotă, scumpete, ticăloșie, (reg.) sărăpanie, (înv.) meserătate, mișelătate, mișelie, neputință, nevoință, scădere, scumpătate. (O acută ~ bîntuia pe atunci.) 3. insuficiență, lipsă, (înv.) neajungere. (~ de legume pe piață.) 4. nefertilitate, neproductivitate, nerodnicie, sterilitate, (rar) sterpăciune. (~ unui teren.)

sărăcie s. v. VĂDUVIE.

Sărăcie ≠ avere, belșug, bogăție, bunăstare, îndestulare

BURUIANA-SĂRĂCIEI s. v. pătrunjel-de-câmp, pătrunjel-sălbatic.

RĂDĂCINA-SĂRĂCIEI s. v. pătrunjel-de-câmp, pătrunjel-sălbatic.

buruiana-sărăciei s. v. PĂTRUNJEL-DE-CÎMP. PĂTRUNJEL-SĂLBATIC.

rădăcina-sărăciei s. v. PĂTRUNJEL-DE-CÎMP. PĂTRUNJEL-SĂLBATIC.

SĂRĂCIE. Subst. Sărăcie, mizerie, calicie, calicenie (rar), sărăcie lucie (cu luciu, neagră), goliciune, golătate (rar), mișelie (înv.), mișelătate (rar), viață de cîine, viață cusută cu ață; nevoie, nevoință (înv.), strîmtoare (fig.), strîmtorare, privațiune (livr.), lipsă, penurie (livr.), paupertate (livr.), pauperism (livr.), indigență (livr.). Sărăcie, calicire, pauperizare (livr.); ruinare, ruină (fig.), faliment; insolvabilitate. Sărac, sărăcan (pop.), sărăntoc (adesea peior.), sărăcilă (pop. și fam.), sărman, sărmănel (dim., pop.), om nevoiaș, nevoie (pop.), calic, mizer (livr.), pîrlit (fig., fam.), coate goale (depr.), golan (peior.), desculț (fig.), mișel (înv., reg.); prăpădit, amărît; falit (fig.), mofluz (înv.), mofluzit (înv.). Sărăcime, calicime. Adj. Sărac, sărăcuț (dim.), sărăcăcios, sărăcan (pop.), sărac lipit (pămîntului), sărman, sărmănel (dim., pop.), sărmănuț (pop.), calic, calicesc (rar), mișel (înv. și reg.), nevoiaș, neavut, strîmtorat, pauper (livr.), mizer (livr.); oropsit, prăpădit, amărît, necăjit, biet; pîrlit (fig., fam.); fără căpătîi, fără casă și masă, cu traista în băț, gol, gol (ca un) nap (ca napul), gol pușcă, gol făcăleț, gol ca degetul; scăpătat, ruinat (fig.), falit, falimentar (fig.); lefter, ififliu (reg. și fam.), subțire la pungă. Vb. A fi sărac, a fi nevoiaș, a trăi în sărăcie (în calicie, în mizerie), a fi mîncat de nevoi, a (o) duce greu, a trăi cu chiu cu vai, a trăi ca Doamne-păzește, a trage mîța (pe dracul) de coadă, a trăi (a o duce) de azi pe mîine; a fi sărac lipit (pămîntului), a fi sărac fript, a nu avea nici cenușă în vatră, a nu avea sare de mămăligă; a fi muritor de foame, a-i fierbe cuiva două oale, una seacă și una goală, a nu avea ce pune pe masă, a nu avea cu ce chiorî o găină (un șoarece); a fi gol pușcă, a fi gol prepeleac, a fi cu coatele goale, a nu avea cămașă pe sine, a-i ieși cuiva părul prin căciulă; a nu avea nici cer nici pămînt, nu avea unde să-și pună capul, a avea casa sub cușmă; a fi lefter, a nu avea (nici) o lăscaie (para) chioară (frîntă), a-i fi cuiva punga ofticioasă, i-a cîntat cucul în pungă, a nu i se îmbulzi (cuiva) pițulele în buzunar. A sărăci, a (se) calici, a scăpăta, a se ruina (fig.), a da faliment, a mofluzi (înv.), a-și pierde averea, a rămîne falit, a rămîne lefter, a se lefteri (înv.), a da de fundul sacului; a ajunge la sapă de lemn, a ajunge sărac lipit (pămîntului), a rămîne cu ața mămăligii, a ajunge de la moară la rîșniță, a rămîne de dîrvală, a rămîne pe drumuri, a se duce (a ajunge) la hagialîc, a se face hagiu, a ajunge la lulele, a ieși (a ajunge) la covrigi, a rămîne numai cu pielea, a rămîne în cămașă, a ajunge muritor de foame. A sărăci (pe cineva), a pauperiza (livr:), a ruina (fig.); a despuia, a dezbrăca (fig.), a lăsa gol (pușcă), a lua cămașa (de pe cineva), a lăsa pe cineva brebenel, a-i lua cuiva pielea (șapte, nouă piei), a-i scoate cuiva (și) dinții din gură, a lăsa pe cineva la papuci, a-i lua (a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră; a lăsa (pe cineva) lefter, a lefteri (fam.); a aduce la sapă de lemn, a scoate pe cineva la covrigi, a lăsa pe cineva lipit pămîntului, a lăsa pe cineva scîndură, a lăsa (a arunca) pe cineva pe drum (pe drumuri), a lăsa pe cineva muritor de foame, a-i lua cuiva și bucățica din (de la) gură, a-i lua cuiva pîinea (pita) de la gură. Adv. În sărăcie, în mizerie, ca vai de lume. V. deposedare, dezastru, dispariție, distrugere, nefericire, pagubă, risipă.

ARTES OMNES PERDOCET PAUPERTAS (lat.) sărăcia te învață toate meșteșugurile – Plaut, „Stichus”, 178.

PAUPERTAS ET SENECTUS GRAVISSIMA IN REBUS HUMANIS MALA SUNT (lat.) sărăcia și bătrânețea sunt cele mai mari necazuri în viața omului – Apuleius, „Metamorphoses”, 2, 80.

Eu îmi apăr sărăcia, și nevoile, și neamul – Vers din Scrisoarea III de Mihail Eminescu – face parte din răspunsul, plin de demnitate, pe care Mircea cel Bătrîn l-a dat lui Baiazid, venit pînă la Dunăre cu oștile-i cotropitoare. Trufia vijeliosului sultan, care voia să subjuge Țara Românească, a fost spulberată de oștenii lui Mircea, care, făcînd minuni de vitejie, au pus pe goană pe năvălitori la Rovine (1394). Stihul se citează în împrejurări asemănătoare, adică atunci cînd cineva, în fața unui adversar puternic, apără cu dîrzenie, cu înflăcărare și succes, un drept, o cauză, o idee. LIT.

Sărăcia nu-i un viciu – proverb care, aproape în aceeași formă, există la mai multe popoare. Francezii spun: Pauvreté n’est pas vice. Germanii: Armut ist kein Verbrechen (Sărăcia nu-i un delict). Rușii: Sărăcia nu-i un păcat, sau nu-i o rușine (Titlul unei cunoscute piese a lui A.N. Ostrovski – 1885). FOL.

a-și vedea de sărăcie expr. a-și vedea de treabă, a nu se amesteca.