SĂNIIȘ, săniișuri, s. n. (Rar) Săniuș. – Sanie + suf. -iș.

săniiș sn vz săniuș

SĂNIIȘ s. n. Săniuș. – Sanie + suf. -iș.

SĂNIIȘ s. n. v. săniuș.

săniíș și săniúș n., pl. urĭ (d. sanie). Drum de sanie mare saŭ loc pe unde se lasă copiiĭ la vale cu săniuțele pe zăpadă. V. derdeluș, ghețuș, huruiș.

săniuș sn [At: CREANGĂ, O. 244 / P: ~ni-uș / V: (înv) ~iiș / Pl: ~uri / E: sanie + -uș] 1 Loc în pantă acoperit cu zăpadă sau cu gheață, unde iarna se dau copii cu săniuțele Si: derdeluș. 2 (Trs; Mar) Ghețuș pe care se dau copii iarna. 3 Alunecare cu săniuța Si: (reg) săniat. 4 (Îlav) De-a ~ul Alunecând (pe gheață). 5 (Reg) Drum de sanie.

SĂNIUȘ, săniușuri, s. n. 1. Loc pe coasta unui deal sau a unui dîmb pe care copiii se dau cu săniuțele; derdeluș. De pe coastele săniușurilor coboram la ghețuș. SADOVEANU, O. VIII 209. 2. Faptul de a se da cu săniuța pe zăpadă; săniat. Iarna pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 13. ◊ Loc. adv. De-a săniușul = lunecînd cu sania (sau ca sania). He, hei, domnișorule, bine-ar hi dacă s-ar învîrti [roata lumii], da vezi dumneata, că nu se învîrtește, o-mpedecat-o nu știu cine și merge de-a săniușul. HOGAȘ, M. N. 68. – Variantă: săniiș (ALECSANDRI, T. 398) s. n.

SĂNIUȘ ~uri n. 1) Loc înclinat unde se dau copiii cu sania; derdeluș. 2) Datul cu sania ◊ De-a ~ul a) în felul cum lunecă sania; b) lunecând ca sania. [ Sil. -ni-us] /sanie + suf. ~us

săniuș n. lunecuș pe ghiață: iarna la săniuș CR.

săniiș (rar) s. n., pl. săniișuri

săniiș (rar) s. n., pl. săniișuri

săniiș s. n., pl. săniișuri

săniuș (desp. -ni-uș) s. n., pl. săniușuri

săniuș (-ni-uș) s. n., pl. săniușuri

săniuș s. n. (sil. -ni-uș), pl. săniușuri

săniuș

săniuș.

SĂNIUȘ s. 1. săniat, săniere. (În timpul ~ului.) 2. v. derdeluș.

SĂNIUȘ s. 1. săniat, săniere. 2. derdeluș. (Mergem la ~.)