3 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia ori la sârbi; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din sb. srb.

SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau populației ei, privitor la Serbia sau la populația ei; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din scr. srb.

SÂRB2 ~ă (~i,~e) Care aparține Serbiei sau populației ei; din Serbia. /<sb. srb

SÂRB1 ~ă (~i,~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Serbiei sau este originară din Serbia. /<sb. srb

SÎRB, -Ă, sîrbi, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Iugoslaviei sau originară de acolo. Nimeni nu-l auzea, Decît fecioraș de sîrb. ȘEZ. III 65.

sărb m. locuitor din Serbia. [Serb. SRB]. ║ a. sărbesc: limba sărbă.

Sârbi m. pl. popor ce face parte din ramura Slavilor meridionali, formează cu Croații una și aceeaș națiune, deosebită numai sub raportul cultului (ortodox și catolic) și al alfabetului (cirilic și latin).

Sîrb, Sîrboáĭcă s. (vsl. srŭbinŭ, sîrb. Srb). Locuitor din Serbia. – Ca adj. corect e sîrbesc, nu sîrb!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sârb adj. m., s. m., pl. sârbi; adj. f. sấrbă, pl. sấrbe

sârb (persoana) s. m., adj. m., pl. sârbi; f. sg. sârbă, g.-d. art. sârbei, pl. sârbe

sấrbă2 (limbă) s. f., g.-d. art. sấrbei

sârbă (limba) s. f., g.-d. art. sârbei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sîrb (-bi), s. m. – Locuitor din Serbia. Sl. srŭbinŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46), cf. șerb.Der. sîrbă, s. f. (varietate de oi; dans popular); sîrboaică, s. f. (femeie din Serbia); sîrbesc, adj. (propriu sîrbilor); sîrbește, adv. (în limba sîrbă; ca sîrbii).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SÂRB, -Ă (< scr.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Serbiei. Mai trăiesc în Bosnia și Herțegovina, Croația, România (îndeosebi în Banat), S.U.A., Franța, Canada ș.a. De religie creștină (în majoritate ortodocși). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Serbia. Uneori în România termenul s. (adesea și cu sens de „legumicultor”) s-a extins și asupra bulgarilor stabiliți în satele din C. Română ca grădinari. ♦ Limbă oficială în Serbia-Muntenegru și e comunicare interetnică pe terit. fostei Iugoslavii. Este o limbă indo-europeană, din familia slavă, grupul meridional. Inițial, a folosit cu precădere alfabetul chirilic, adoptând, ulterior, în paralel, și alfabetul latin. Limba literară sârbă s-a format pe baza dialectului štokavian (numit așa după forma što a pronumelui interogativ „ce”). Prima gramatică (1814) și primul dicționar (1818) îi aparțin lui Vuk Karadžič. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia sau la sârbi; sârbesc.

SÂRBI, com. în jud. Bihor, situată în zona de contact a C. Barcăului cu dealurile Oradei, pe râul Almaș; 2.836 loc. (2005). Satul S. apare menționat documentar în perioada 1291-1294.

SÂRBII-MĂGURA, com. în jud. Olt; 2.159 loc. (2005).

SÎRB etnic, luat și ca prenume, de modă, mai ales la femei. I. Ca prenume: 1. Sîrbu, fiul lui Stoica din Chiojd (Draj). 2. Sărbo, fiul lui Ion (17 B IV 217). 3. Sirbul, fiul lui Gheorghe, nepot lui Nistor (17 A V 277). 4. Sîrba f. și fam. (Moț); – Baba (Păsc 247). II. N. de familie. 1. Sîrbu frecv.; -i, -eni,-ești ss. 2. Sîrbul 1447 și Sîrbescul (Dm; Ștef). 3. Sărbea, Ipatie, fiul Sârbei (Isp II1), trecut la Index „Sărbea = Sărea”. 4. Sărbuel, D., cumpănaș (în Compania de negoț), olt. (AO III 141). 5. Bodea Sîrbul - opus lui Bodea Rumînul în același act; – (Ștef) cu sens etnic.

Intrare: Sârb
Sârb nume propriu
nume propriu (I3)
  • Sârb
Intrare: sârb (adj.)
sârb1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sârb
  • sârbul
  • sârbu‑
  • sârbă
  • sârba
plural
  • sârbi
  • sârbii
  • sârbe
  • sârbele
genitiv-dativ singular
  • sârb
  • sârbului
  • sârbe
  • sârbei
plural
  • sârbi
  • sârbilor
  • sârbe
  • sârbelor
vocativ singular
plural
Intrare: sârb (s.m.)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sârb
  • sârbul
  • sârbu‑
plural
  • sârbi
  • sârbii
genitiv-dativ singular
  • sârb
  • sârbului
plural
  • sârbi
  • sârbilor
vocativ singular
  • sârbule
plural
  • sârbilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sârb

etimologie: