rută¹ sf [At: COTEANU, Pl. 21 / Pl: rute / E: ml ruta] 1 (Bot; șîc ~-de-grădină, ~-de-muri) Virnanț (Ruta graveolens) 2 (Bot) Rutișor (6) galben (Thalictrum flavum). 3 (Bot; Trs) Tătăiși (Chrysanthemum cinerariaefolium). 4 (Bot) Roibă (Rubia tinctorum). 5 (Bot; reg) Nalbă (Lavatera thuringiaca). 6 (Bot; îc) ~-sălbatică Tămâiță-de-câmp (Ajuga chamaepitys). 7 (Reg; csnp) Băutură făcută din rută¹ (1).

rută² [At: DN² / Pl: rute / E: fr route, ger Rutte] 1 Drum urmat de un vehicul. 2 Traseu. 3 Direcție (2).

rutea sf [At: ALECSANDRI, T. 403 / Pl: ~ele / E: tc rüte „punct”] (Înv; la jocul de cărți) Moment favorabil.

RUTĂ¹, rute, s. f. Cale parcursă de un vehicul spre a merge dintr-un loc în altul; drum, traseu. Rută terestră.

RUTĂ², rute, s. f. (Bot.) Virnanț.

RUTĂ s.f. Drum, traseu. ♦ Via, direcție. [< fr. route].

RUTĂ s. f. drum urmat de un vehicul; traseu. ◊ direcție. (< fr. route)

RUTĂ² ~e f. Plantă erbacee cu miros pătrunzător, neplăcut, cu tulpina ramificată, cu frunze mici, înguste, și cu flori galbene dispuse în inflorescență. /<lat. ruta

RUTĂ¹ ~e f. Cale prestabilită care urmează să fie parcursă (de o persoană sau de un vehicul); drum; itinerar; parcurs; traiect; traseu. /<fr. route, germ. Rutte

RUTĂ s. f. (Ban., Trans. SV) Numele mai multor plante erbacee. Zeciuiț minta și ruta și toate legumile. N. TEST. (1648). Rutĕ. Ruta. AC, 366. Să mănînci rută. PL, 150^r. Etimologie: lat. ruta.

rută f. plantă medicinală cu florile galbene, cultivată și prin părțile noastre (Ruta graveolens).

ruteà f. termen de joc în cărți, moment favorabil: tot meșteșugul îi să pontarisești la vreme și să găsești ruteaua norocului AL. [Turc. RUTÈ, punct].

rútă f., pl. e (lat. rûta, it. ruta, fr. rue; germ. raute, pol. rus. rut. ruta. Neol. din sec. 17). O plantă originară din sudu Eŭropeĭ și cultivată și pe la noĭ (ruta gravéolens). Se culege în timpu înfloririĭ p. proprietățile eĭ emenagogice ș. a. – În Trans. virnanț.

ruteá f., pl. ele (turc. ruté, punct). Rar. Moment potrivit la jocu de cărțĭ.

rută-sălbatică (plantă) s. f., art. ruta-sălbatică, g.-d. art. rutei-sălbatice; pl. rute-sălbatice

rută s. f., g.-d. art. rutei; pl. rute

!rută-sălbatică (plantă) s. f., art. ruta-sălbatică, g.-d. art. rutei-sălbatice; pl. rute-sălbatice

ruta-sălbatică s. f., art. ruta-sălbatică

rută (drum, plantă) s. f., pl. rute

rutea s. f., pl. rutele

RUTĂ s. (BOT.) 1. (Ruta graveolens) virnanț. 2. (Thalictrum flavum) rutișor galben.

RUTĂ s. drum, itinerar, parcurs, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., prin Mold.) șleau, (livr.) relație. (~ urmată de un vehicul.)

RUTĂ-SĂLBATICĂ s. v. tămâiță-de-câmp.

RUTĂ s. drum, itinerar, parcurs, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., prin Mold.) șleau. (~ urmată de un vehicul.)

RUTĂ s. (BOT.) 1. (Ruta graveolens) virnanț. 2. (Thalictrum flavum) rutișor-galben.

rută-sălbatică s. v. TĂMÎIȚĂ-DE-CÎMP.

RUTĂ², rute, s. f. (Bot.) Ruta graveolens. (din lat. ruta, împrumut cultural din sec. al XVII-lea; nu este un cuvînt tradițional și, prob., nici sl. sau magh.)

rută (rute), s. f. – Virnanț (Ruta graveolens). Lat. ruta, cultism din sec. XVII. Nu este cuvînt moștenit, în ciuda părerii lui Pușcariu 1489, nici probabil sl. (cf. Miklosich, Slaw. Elem., 43) sau mag. (Gáldi, Dict., 155). – Der. rutișor, s. m. (plante, Thalictrum angustifolium, T. minus, T. flavum).

RUTEA, rutele, s. f. (La jocuri) Tragere la sorți. (din tc. rüte)

RUTA L., RUTĂ, VIRNANȚ, fam. Rutaceae. Gen originar din regiunile mediteraneene pînă în estul Siberiei, cca 58 specii, erbacee, perene sau arbuști. Frunze glanduloase, aromatice, simple sau penat-sectate. Flori galbene sau verzi, caliciul persistent eu 4-5 sepale, corolă cu 4-5 petale concave, cu marginea curbată, 8-10 stamine. Fruct, capsulă sferică, semințe numeroase.