4 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RUDÍRE, rudiri, s. f. (Înv.) Înrudire. – V. rudi.

RUDÍRE, rudiri, s. f. (Înv.) Înrudire. – V. rudi.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi.

ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi.

RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă1.

RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă1.

înrudi vrr [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 288/29 / Pzi: ~desc / E: în- + rudă] 1-2 (A fi sau) a deveni rudă cu cineva Si: a se înnemuri (1-2). 3 (Fig) A avea caractere esențiale comune cu cineva sau ceva.

înrudire sf [At: NEGRUZZI, S. II, 152 / Pl: ~ri / E: înrudi] 1-2 A avea sau a stabili o relație de rudenie cu cineva Si: înnemurire (1-2). 3 (Fig) Afinitate. 4 (Muz; fig) Relație mai apropiată sau mai depărtată între tonuri și tonalități.

rudi [At: M. COSTIN, O. 126 / Pzi: ~desc / E: rudă1] (Îrg; de obicei, udp „cu”) 1-2 vrt A fi sau a deveni rudă1 (11) cu cineva. Si: a se înrudi, (rar) a se rudeni (1). 3 vr (Fig) A avea caractere esențiale comune cu... Si: a se apropia de (19)..., a se asemăna (6), a se înrudi.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») 1. A fi rudă cu cineva. 2. Fig. A avea caractere esențiale comune cu cineva. – Variantă: (învechit) rudí (GHICA, S. 267, ȘEZ. I 150, PANN, P. V. I 80) vb. IV.

ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi. 1. Legătură de rudenie. Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spînului, cu toate îndreptările și înrudirea lui. CREANGĂ, P. 209. O înrudire cu cel întîi ministru... nu putea fi decît protivnică liniștei pre care el atît o dorea. NEGRUZZI, S. II 152. ◊ (Cu sens colectiv) Elisabeta totdeauna găsea un sprijin în numeroasa ei înrudire leșască. SADOVEANU, O. VII 97. 2. Fig. Asemănare, afinitate. Cine nu se lasă înșelat de deosebirea de medii nu poate să nu observe înrudirea artei lui Creangă cu aceea a lui Caragiale. CĂLINESCU, I. C. 296. Realismul teatrului lui Shakespeare are profunde înrudiri cu ceea ce vrea să realizeze teatrul sovietic. SAHIA, U. R. S. S. 148. – Variantă: (învechit) rudíre (RUSSO, O. A. 25) s. f.

A SE ÎNRUDÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni rudă (unul cu altul); a se înnemuri. 2) A fi rudă (unul cu altul). 3) fig. A căpăta trăsături comune. /în + rudă

înrudì v. a fi rudă: un țigan ce se înrudea cu un boier. V. rudă.

rudì v. a se înrudi: se rudia cu maică-mi răposata AL.

înrudésc și rudésc v. tr. (d. rudă 1). Fac rudă. V. refl. Mă fac rudă, mă încuscresc. Îs rudă: familiile noastre se înrudesc. Fig. Aceste cuvinte se înrudesc. V. cumetresc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rudíre (înv.) s. f., g.-d. art. rudírii; pl. rudíri

rudíre s. f., g.-d. m. rudírii; pl. rudíri

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri

arată toate definițiile

Intrare: rudire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rudire
  • rudirea
plural
  • rudiri
  • rudirile
genitiv-dativ singular
  • rudiri
  • rudirii
plural
  • rudiri
  • rudirilor
vocativ singular
plural
Intrare: înrudi
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudire
  • ‑nrudire
  • înrudit
  • ‑nrudit
  • înruditu‑
  • ‑nruditu‑
  • înrudind
  • ‑nrudind
  • înrudindu‑
  • ‑nrudindu‑
singular plural
  • înrudește
  • ‑nrudește
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
(să)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
  • înrudeam
  • ‑nrudeam
  • înrudii
  • ‑nrudii
  • înrudisem
  • ‑nrudisem
a II-a (tu)
  • înrudești
  • ‑nrudești
(să)
  • înrudești
  • ‑nrudești
  • înrudeai
  • ‑nrudeai
  • înrudiși
  • ‑nrudiși
  • înrudiseși
  • ‑nrudiseși
a III-a (el, ea)
  • înrudește
  • ‑nrudește
(să)
  • înrudească
  • ‑nrudească
  • înrudea
  • ‑nrudea
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudise
  • ‑nrudise
plural I (noi)
  • înrudim
  • ‑nrudim
(să)
  • înrudim
  • ‑nrudim
  • înrudeam
  • ‑nrudeam
  • înrudirăm
  • ‑nrudirăm
  • înrudiserăm
  • ‑nrudiserăm
  • înrudisem
  • ‑nrudisem
a II-a (voi)
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
(să)
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
  • înrudeați
  • ‑nrudeați
  • înrudirăți
  • ‑nrudirăți
  • înrudiserăți
  • ‑nrudiserăți
  • înrudiseți
  • ‑nrudiseți
a III-a (ei, ele)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
(să)
  • înrudească
  • ‑nrudească
  • înrudeau
  • ‑nrudeau
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudiseră
  • ‑nrudiseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rudi
  • rudire
  • rudit
  • ruditu‑
  • rudind
  • rudindu‑
singular plural
  • rudește
  • rudiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rudesc
(să)
  • rudesc
  • rudeam
  • rudii
  • rudisem
a II-a (tu)
  • rudești
(să)
  • rudești
  • rudeai
  • rudiși
  • rudiseși
a III-a (el, ea)
  • rudește
(să)
  • rudească
  • rudea
  • rudi
  • rudise
plural I (noi)
  • rudim
(să)
  • rudim
  • rudeam
  • rudirăm
  • rudiserăm
  • rudisem
a II-a (voi)
  • rudiți
(să)
  • rudiți
  • rudeați
  • rudirăți
  • rudiserăți
  • rudiseți
a III-a (ei, ele)
  • rudesc
(să)
  • rudească
  • rudeau
  • rudi
  • rudiseră
Intrare: înrudire
înrudire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înrudire
  • ‑nrudire
  • înrudirea
  • ‑nrudirea
plural
  • înrudiri
  • ‑nrudiri
  • înrudirile
  • ‑nrudirile
genitiv-dativ singular
  • înrudiri
  • ‑nrudiri
  • înrudirii
  • ‑nrudirii
plural
  • înrudiri
  • ‑nrudiri
  • înrudirilor
  • ‑nrudirilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rudire
  • rudirea
plural
  • rudiri
  • rudirile
genitiv-dativ singular
  • rudiri
  • rudirii
plural
  • rudiri
  • rudirilor
vocativ singular
plural
Intrare: rudi
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rudi
  • rudire
  • rudit
  • ruditu‑
  • rudind
  • rudindu‑
singular plural
  • rudește
  • rudiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rudesc
(să)
  • rudesc
  • rudeam
  • rudii
  • rudisem
a II-a (tu)
  • rudești
(să)
  • rudești
  • rudeai
  • rudiși
  • rudiseși
a III-a (el, ea)
  • rudește
(să)
  • rudească
  • rudea
  • rudi
  • rudise
plural I (noi)
  • rudim
(să)
  • rudim
  • rudeam
  • rudirăm
  • rudiserăm
  • rudisem
a II-a (voi)
  • rudiți
(să)
  • rudiți
  • rudeați
  • rudirăți
  • rudiserăți
  • rudiseți
a III-a (ei, ele)
  • rudesc
(să)
  • rudească
  • rudeau
  • rudi
  • rudiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înrudi înrudire rudi rudire

  • 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: rudi înnemuri (înrudi)
  • 2. figurat A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • În + rudă
    surse: DEX '09 DEX '98

înrudire rudire

  • 1. Faptul de a se înrudi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: rudire
    • 1.1. Legătură de rudenie.
      surse: DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spînului, cu toate îndreptările și înrudirea lui. CREANGĂ, P. 209.
        surse: DLRLC
      • O înrudire cu cel întîi ministru... nu putea fi decît protivnică liniștei pre care el atît o dorea. NEGRUZZI, S. II 152.
        surse: DLRLC
      • (cu sens) colectiv Elisabeta totdeauna găsea un sprijin în numeroasa ei înrudire leșască. SADOVEANU, O. VII 97.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • Cine nu se lasă înșelat de deosebirea de medii nu poate să nu observe înrudirea artei lui Creangă cu aceea a lui Caragiale. CĂLINESCU, I. C. 296.
        surse: DLRLC
      • Realismul teatrului lui Shakespeare are profunde înrudiri cu ceea ce vrea să realizeze teatrul sovietic. SAHIA, U. R. S. S. 148.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înrudi
    surse: DEX '09 DEX '98