RUDIRE s. f. v. înrudire.

înrudi vrr [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 288/29 / Pzi: ~desc / E: în- + rudă] 1-2 (A fi sau) a deveni rudă cu cineva Si: a se înnemuri (1-2). 3 (Fig) A avea caractere esențiale comune cu cineva sau ceva.

înrudire sf [At: NEGRUZZI, S. II, 152 / Pl: ~ri / E: înrudi] 1-2 A avea sau a stabili o relație de rudenie cu cineva Si: înnemurire (1-2). 3 (Fig) Afinitate. 4 (Muz; fig) Relație mai apropiată sau mai depărtată între tonuri și tonalități.

rudi [At: M. COSTIN, O. 126 / Pzi: ~desc / E: rudă¹] (Îrg; de obicei, udp „cu”) 1-2 vrt A fi sau a deveni rudă¹ (11) cu cineva. Si: a se înrudi, (rar) a se rudeni (1). 3 vr (Fig) A avea caractere esențiale comune cu... Si: a se apropia de (19)..., a se asemăna (6), a se înrudi.

ÎNRUDI, înrudesc, vb. IV. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») 1. A fi rudă cu cineva. 2. Fig. A avea caractere esențiale comune cu cineva. – Variantă: (învechit) rudi (GHICA, S. 267, ȘEZ. I 150, PANN, P. V. I 80) vb. IV.

ÎNRUDIRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi. 1. Legătură de rudenie. Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spînului, cu toate îndreptările și înrudirea lui. CREANGĂ, P. 209. O înrudire cu cel întîi ministru... nu putea fi decît protivnică liniștei pre care el atît o dorea. NEGRUZZI, S. II 152. ◊ (Cu sens colectiv) Elisabeta totdeauna găsea un sprijin în numeroasa ei înrudire leșască. SADOVEANU, O. VII 97. 2. Fig. Asemănare, afinitate. Cine nu se lasă înșelat de deosebirea de medii nu poate să nu observe înrudirea artei lui Creangă cu aceea a lui Caragiale. CĂLINESCU, I. C. 296. Realismul teatrului lui Shakespeare are profunde înrudiri cu ceea ce vrea să realizeze teatrul sovietic. SAHIA, U. R. S. S. 148. – Variantă: (învechit) rudire (RUSSO, O. A. 25) s. f.

RUDI vb. IV v. înrudi.

A SE ÎNRUDI mă ~esc intranz. 1) A deveni rudă (unul cu altul); a se înnemuri. 2) A fi rudă (unul cu altul). 3) fig. A căpăta trăsături comune. /în + rudă

înrudì v. a fi rudă: un țigan ce se înrudea cu un boier. V. rudă.

rudì v. a se înrudi: se rudia cu maică-mi răposata AL.

înrudésc și rudésc v. tr. (d. rudă 1). Fac rudă. V. refl. Mă fac rudă, mă încuscresc. Îs rudă: familiile noastre se înrudesc. Fig. Aceste cuvinte se înrudesc. V. cumetresc.

rudésc, V. înrudesc.

rudire (înv.) s. f., g.-d. art. rudirii; pl. rudiri

rudire (înv.) s. f., g.-d. art. rudirii; pl. rudiri

rudire s. f., g.-d. m. rudirii; pl. rudiri

înrudi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă înrudesc, 3 sg. se înrudește, imperf. 1 sg. mă înrudeam; conj. prez. 1 sg. să mă înrudesc, 3 să se înrudească; imper. 2 sg. afirm. înrudește-te; ger. înrudindu-mă

înrudire s. f., g.-d. art. înrudirii; pl. înrudiri

rudi (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă rudesc, 3 sg. se rudește, imperf. 1 sg. mă rudeam; conj. prez. 1 sg. să mă rudesc, 3 să se rudească; imper. 2 sg. afirm. rudește-te; ger. rudindu-mă

!înrudi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudește, imperf. 3 sg. se înrudea; conj. prez. 3 să se înrudească

înrudire s. f., g.-d. art. înrudirii; pl. înrudiri

!rudi (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudește, imperf. 3 sg. se rudea; conj. prez. 3 să se rudească

înrudi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrudesc, imperf. 3 sg. înrudea; conj. prez. 3 sg. și pl. înrudească

înrudire s. f., g.-d. art. înrudirii; pl. înrudiri

rudi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rudesc, imperf. 3 sg. rudea; conj. prez. 3 sg. și pl. rudească

RUDIRE s. v. înrudire.

rudire s. v. ÎNRUDIRE.

ÎNRUDI vb. (Mold. și Bucov.) a se înnemuri, (înv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)

ÎNRUDIRE s. 1. (înv. și reg.) rudire, (Mold. și Bucov.) înnemurire. (~ lor prin căsătorie.) 2. v. rudenie. 3. v. potrivire.

RUDI vb. v. înrudi.

ÎNRUDI vb. (Mold. și Bucov.) a se înnemuri, (înv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)

ÎNRUDIRE s. 1. (înv. și reg.) rudire, (Mold. și Bucov.) înnemurire. (~ lor prin căsătorie.) 2. rudenie, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nemușug. (Legături de ~.) 3. afinitate, analogie, apropiere, asemănare, concordanță, corespondență, potriveală, potrivire, similaritate, similitudine, (înv. și reg.) semuială, (reg.) semeniș, (înv.) potroz, semănare, semănătură, semuire. (Există o evidentă ~ între aceste elemente.)

rudi vb. v. ÎNRUDI.

rudi, rudesc, vb. tranz. – (reg.) A sprijini fasolea cu rude (Apșa de Jos). – Din rudă „par”.