RUDAR, rudari, s. m. Denumire dată, în Țările Române, unor lucrători (țigani) care confecționau obiecte din lemn; p. ext. meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.

rodar sm vz rudar¹

rudar³ sm [At: H III, 96 / Pl: ~i / E: rudă + -ar] (Reg) Rudaci.

rudar² [At: F (1885), 411 / Pl: ~e sn, ~ri sm / E: rudă² + -ar] (Reg) 1 sn Prăjină lungă în casele țărănești, de care atârnă haine, obiecte casnice etc. Si: (pop) culme, (reg), rudă² (1). 2 sn (Pex) Covor, scoarță (pe perete). 3 sm Rotaș (1).

rudar¹ sm [At: (a. 1701) IORGA, S. D. V, 3356 / V: ~iu, (reg) rodar / Pl: ~i / E: bg рудар] 1 Lucrător (țigan) care extrăgea aur din nisipul râurilor Si: aurar¹ (6), băieș (5). 2 Meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. Si: (reg) rudaș³.

rudariu sm vz rudar¹

RUDAR, rudari, s. m. Denumire dată, în țările românești, unor lucrători (țigani) care confecționau obiecte din lemn; p. ext. meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.

RUDAR, rudari, s. m. Meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. A intrat noaptea în coșar, a dezlegat cîrlanul de la iesle, l-a scos afară din curte de căpăstru, a sărit pe el și pe-aci ți-e drumul. L-a vîndut rudarilor la tîrg. STANCU, D. 253. [Țiganii de laie] se deosebeau, după meseriile ce ezersau, în rudari, ursari, cărămidari, fierari, spoitori și salahori la zidiri. GHICA, S. A. 35.

RUDAR ~i m. Meșter care face albii, linguri, fuse și alte obiecte de lemn. /< bulg. rudar

rudar m. 1. țigan aurar; 2. țigan ce lucrează scule groase de lemn (albii, linguri, fuse). [Țigănește, rudar e sinonim cu aurar].

rudár m. (sîrb. bg. rudar, miner, baĭaș, d. rúda, mineral. V. rudă 3). Vest. Țigan care lucrează obĭecte grosolane de lemn (albiĭ, lingurĭ, fuse) și care odinioară era și zlătar. – Fem. -ăreasă, pl. ese, și -riță, pl. e. – În est lingurar.

rudar s. m., pl. rudari

rudar s. m., pl. rudari

rudar s. m., pl. rudari

rudar (rudari), s. m. – 1. Țigan căutător de aur. – 2. Țigan nomad care lucra obiecte de lemn. Bg., sb. rudar, din ruda „minereu” (Cihac, II, 320; Conev 76). Probabil denumirea s-a menținut, după ce s-a schimbat meseria primitivă, datorită consonanței cu rudă „par”. – Der. rudăresc, adj. (țigănesc; grosolan); rudărie, s. f. (meseria de țigan rudar; zăcămînt, mină).

RUDARI v. Izvoare.

RUDAR s. v. culme, rotaș.

RUDAR s. v. lingurar.

rudar s. v. CULME. ROTAȘ.

RUDAR s. lingurar, (reg.) rudaș.

rudar², rudare, s.n. (reg.) 1. prăjină lungă de care atârna hainele la țară; culme, rudă. 2. covor, scoarță de perete.