3 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RUBÍN, rubine, s. n. Varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă. [Pl. și: rubinuri] – Din it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin.

RUBÍN, rubine, s. n. (Adesea fig.) Varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă. [Pr. și: rubinuri] – Din it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin.

RUBÍN, rubine, s. n. Varietate de corindon, de culoare roșie, foarte dură, folosită ca piatră prețioasă. Licărește-n umbra dulce, ca o piatră de rubin. TOPÎRCEANU, B. 73. ◊ Fig. La răsărit se deschisese o poartă de rubin. SADOVEANU, F. J. 446. Iar tînăra copilă cu buze de rubin Eroului la masă în cupă turna vin. BOLINTINEANU, O. 63. Și cînd apune ziua, cerescul ei senin Reflectă cu splendoare al vinului rubin. ALECSANDRI, P. III 381. – Pl. și: rubinuri (SADOVEANU, Z. C. 134, ISPIRESCU, M. V. 43), (m.) rubini (EMINESCU, N. 50, ODOBESCU, S. A. 137).

RUBÍN s.n. Varietate roșie de corindon, foarte dur, folosită ca piatră prețioasă și în mecanica de precizie. [Pl. -ne, -nuri, (s.m.) -ni. / < it. rubino, lat. rubinus, cf. germ. Rubin].

RUBÍN s. n. varietate roșie de corindon, foarte dur, piatră prețioasă și în mecanica de precizie. (< it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin)

RUBÍN ~e n. 1) Mineral transparent, foarte dur, de culoare roșie, întrebuințat ca piatră prețioasă și în mecanica de precizie. 2) Piatră prețioasă din acest mineral. /<lat. rubinus, germ. Rubin

rubin n. piatră scumpă de coloare roșie.

*rubín n., pl. e (ngr. rubini [d. it. rubino, care vine d. lat. ruber, roș] și rubi [d. fr. rubis]; germ. rubin, rus. rubin). Un fel de corindon roș aprins transparent (compus dintr’un oxid de aluminiŭ și un oxid metalic colorant) care constitue o peatră prețioasă. Cînd bate în albastru, e maĭ scump și de cît diamantu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RUBÍN s. (MIN.) (înv.) antrax, cărbune. (Inel de aur cu ~.)

RUBIN s. (MIN.) (înv.) antrax, cărbune. (Inel de aur cu ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rubín (rubíne), s. n. – Varietate de corindon. – Mr. rubine. It. rubino, prin intermediul ngr. ρουμπίνι. – Der. rubiniu, adj. (culoare de rubin, roșu).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RUBÍN (< it., germ., lat. ruber „roșu”) s. n. (MINER.) Mineral, varietate de corindon colorat în roșu, datorită unui conținut redus de oxid de crom. Utilizat ca piatră prețioasă și în mecanica de precizie. În trecut era considerat piatră a puterii divine, a vieții și dragostei clocotitoare, tămăduitoare a bolilor și dătătoare de forță, inteligență și noroc. Astăzi se produc mari cantități de r. sintetice, folosite în radiotehnică, electronică cuantică, ceasornicărie ș.a.

Intrare: rubin (pl. -e)
rubin (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rubin
  • rubinul
  • rubinu‑
plural
  • rubine
  • rubinele
genitiv-dativ singular
  • rubin
  • rubinului
plural
  • rubine
  • rubinelor
vocativ singular
plural
Intrare: rubin (pl. -i)
rubin (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rubin
  • rubinul
  • rubinu‑
plural
  • rubini
  • rubinii
genitiv-dativ singular
  • rubin
  • rubinului
plural
  • rubini
  • rubinilor
vocativ singular
plural
Intrare: rubin (pl. -uri)
rubin (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rubin
  • rubinul
  • rubinu‑
plural
  • rubinuri
  • rubinurile
genitiv-dativ singular
  • rubin
  • rubinului
plural
  • rubinuri
  • rubinurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)