18 definiții pentru rostogol

ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus).Et. nec. Cf. rotocol.

ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus).Et. nec. Cf. rotocol.

ROSTOGÓL, rostogoluri, s. n. 1. (În legătură cu verbe de mișcare) Mișcare de rostogolire. Peste această mișcare a rostogolului mai are pămîntul și alta. PISCUPESCU, O. 55. ◊ Fig. Cînd rostogolul [împușcăturii] ajunse cine știe unde și fumul se risipi, Mantu Miu văzu jăraticul măturat în două brazde. GALACTION, O. I 271. Se ducea bietul arap Rostogolul peste cap. ALECSANDRI, P. P. 108. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (învechit și popular) de-a rostogol, (rar) de-a rostogoala = rostogolindu-se, învîrtindu-se peste cap; de-a tumba, de-a dura, de-a berbeleacul. [Vîntul] sălta acoperișul, încercînd... să-l poarte de-a rostogolul peste pădure. DUMITRIU, N. 187. Pietre mărunte, măcinîndu-se și ciuruind, curgeau de-a rostogolul la vale. HOGAȘ, M. N. 160. Zmeoaica... venea de-a rostogolul, gemînd. ISPIRESCU, L. 195. Să mă dau de-a rostogoala, Să ajung la Timișoara. HODOȘ, P. P. 95. ◊ (Adverbial) Luna mere (= merge) rostogol Și ți-a fi, mîndră, cu dor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 133. 2. Pantă cu înclinare destul de mare într-o mină, pentru a permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire. – Formă gramaticală: (în expr.) rostogoala.

rostogól2 (mișcare, pantă) s. n., pl. rostogóluri

rostogól1 (plantă) s. m.

rostogól (mișcare, pantă) s. n., pl. rostogóluri

ROSTOGÓL s. (BOT.) 1. (Echinops sphaerocephalus) scai, scaiete, (reg.) arici, căpățânoasă, măciuca-ciobanului. 2. (Carex carryophyllea) (Bucov.) rogojel.

ROSTOGÓL s. v. ciurlan, salcicorn, săricică, scaiul-dracului, tătarnică.

rostogól (rostogóluri), s. n.1. Plasă de pescuit. – 2. Întoarcere, rotire. – 3. Răsturnare în aer. – 4. Plante (Echinops sphaerocephalus, E. commutatus). – Var. răstogol, răstăgol, sensul 1 prostogol, prostovol, rostofol. Origine incertă. Probabil din rotocol, der. expresiv de la roată, contaminat cu răstăvălităvăli; cu sensul 1 s-a contaminat cu o rădăcină sl. cf. prostire. Der. din sl. (răs- și bg. tărkaljam, după Weingand, Jb., XIII, 109 și Tiktin) pare mai puțin probabilă. – Der. rostogoli, vb. (a se întoarce; refl., a se roti), cf. mr. arustugulescu, arustugulire; rostogoleală, s. f. (întoarcere, rotire).

ROSTOGÓL1 ~uri n. 1) Mișcare de rotire în jurul axei proprii. ◊ De-a ~ul rostogolindu-se; dându-se peste cap. 2) Pantă înclinată într-o mină, care servește la transportarea materialului extras prin rostogolire sau prin alunecare. /Orig. nec.

ROSTOGÓL2 m. Plantă erbacee meliferă, cu tulpina erectă, frunze păroase și flori albe, care crește prin locuri uscate. /Orig. nec.

rostogol n. 1. dare peste cap: 2. cădere repede și de-a roata: troncătul de sdraveni bolovani ’n rostogol AL.; 3. plantă cu flori alburii, crește prin poieni și pe marginea pădurilor (Echinops sphaerocephalus). [Pare identic cu rotocol]. ║ adv. (de-a), de-a dura, peste cap.

rostogól n., pl. urĭ (subst. verbal d. rostogolesc, ca prostovol, d. prostovolesc. V. și rotocol). Prostogol. Un fel de scaĭ (pe care, după ce se usucă, îl rostogolește vîntu), numit și măcĭuca cĭobanuluĭ (echinopus sphaerocéphalus și commutátus). De-a rostogolu, de-a dura, rostogolind: a duce un butoĭ de-a rostogolu. A da de-a rostogolu, a rostogoli. – Și de-a răsto- și răstăgolu (Cov.) și de-a păstrăvălu (Bz.). V. tumbă.

de-a rostogólul loc. adv.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ROSTOGÓL s. (BOT.) 1. (Echinops sphaerocephalus) scai, scaiete, (reg.) aríci, căpățînoásă, măciuca-ciobánului. 2. (Carex carryophyllea) (Bucov.) rogojél.

rostogól s. v. CIURLAN. SALCICORN. SĂRICICĂ. SCAIUL-DRACULUI. TĂTARNICĂ.

Intrare: rostogol

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular rostogol rostogolul
plural rostogoluri rostogolurile
genitiv-dativ singular rostogol rostogolului
plural rostogoluri rostogolurilor
vocativ singular
plural