Definiția cu ID-ul 930664:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ROSTOGÓL, rostogoluri, s. n. 1. (În legătură cu verbe de mișcare) Mișcare de rostogolire. Peste această mișcare a rostogolului mai are pămîntul și alta. PISCUPESCU, O. 55. ◊ Fig. Cînd rostogolul [împușcăturii] ajunse cine știe unde și fumul se risipi, Mantu Miu văzu jăraticul măturat în două brazde. GALACTION, O. I 271. Se ducea bietul arap Rostogolul peste cap. ALECSANDRI, P. P. 108. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (învechit și popular) de-a rostogol, (rar) de-a rostogoala = rostogolindu-se, învîrtindu-se peste cap; de-a tumba, de-a dura, de-a berbeleacul. [Vîntul] sălta acoperișul, încercînd... să-l poarte de-a rostogolul peste pădure. DUMITRIU, N. 187. Pietre mărunte, măcinîndu-se și ciuruind, curgeau de-a rostogolul la vale. HOGAȘ, M. N. 160. Zmeoaica... venea de-a rostogolul, gemînd. ISPIRESCU, L. 195. Să mă dau de-a rostogoala, Să ajung la Timișoara. HODOȘ, P. P. 95. ◊ (Adverbial) Luna mere (= merge) rostogol Și ți-a fi, mîndră, cu dor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 133. 2. Pantă cu înclinare destul de mare într-o mină, pentru a permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire. – Formă gramaticală: (în expr.) rostogoala.