rostei sn vz roștei

rașchiu sn vz roștei

răștei sn vz roștei

rojdele snp vz roșteie

roșcă smf [At: POLIZU / Pl: ~ște^[1] / E: roșu + -că] 1 Persoană cu părul roșcat sau cu fața roșcată. 2 Nume dat animalelor cu părul roșcat (vacă, oaie, câine).

roșchiu sn vz roștei

roștea sf vz roștei

roștei sn [At: LB / V: rașchiu sn, răș~, rojdeie snp, rostei, roșchiu, ~ea sf, ~eu / Pl: ~e / E: mg rostély cf resteu] 1 Cadru cu gratii pus în tocul ferestrelor sau al ușilor pentru siguranță. 2 Gard din lațuri. 3 Balustradă de scânduri la pridvor. 4 (Reg) Grătarul de la sobă prin care cade cenușa. 5 Grătar pe care se frige carnea.

roșteu sn vz roștei

ROȘTEI, roșteie, s. n. (Transilv.) Dispozitiv făcut din vergele de lemn sau de oțel, folosit ca închizătoare la uși și la ferestre; gratie, zăbrea. Pune mîna pe roștei, Da așa îl scutura, Toată temnița crepa. BIBICESCU, P. P. 300. ♦ Grătarul de la sobă, prin care cade cenușa.

roșcă m. cel cu părul roșu.

roștei (reg.) s. n., pl. roșteie

roștei (reg.) s. n., pl. roșteie

roștei s. n., pl. roșteie

roștei (roșteie), s. n. – (Trans.) Gratie, zăbrea. Mag. rostély, slov. roštelj (Cihac, II, 319).

ROȘTEI s. v. gratie, zăbrea.

roștei s. v. GRATIE. ZĂBREA.

rostéi, rosteie, (roștei), s.n. (reg.) 1. Grapă; îngrăditură care se pune la gura pârâului ca să oprească lemnele pe care le aduce apa spre moară. 2. Gratie, zăbrea. – Din magh. rostély „grătar” (DEX, MDA), slov. roštelj (Cihac, după DER).

rostei, rosteie, (roștei), s.n. – (reg.) 1. Grapă; îngrăditură care se pune la gura pârâului ca să oprească crengile, lemnele pe care le aduce apa spre moară (Felecan, 1983). 2. Gratie, zăbrea (Papahagi, 1925). – Din magh. rostély „grătar” (Cihac, cf. DER; DEX, MDA), slov. roštelj (Cihac, cf. DER).

rostei, rosteie, (roștei), s.n. – 1. Grapă; îngrăditură care se pune la gura pârâului ca să oprească crengile, lemnele pe care le aduce apa spre moară (Felecan 1983). 2. Gratie, zăbrea (Papahagi 1925). – Din magh. rostély „grătar”, slov. roštelj (Cihac cf. DER).

róșcă, adj., s.f. 1. Persoană cu păr roșu. 2. (reg.) Soi hibrid de viță-de-vie, cu struguri roșii. ■ (onom.) Roșca, Roșcăneanu, nume de familie în jud. Maram. – Din roșu + suf. -că (DEX, MDA).

roșcă, s.f. – 1. Persoană cu păr roșu. 2. (reg.) Soi hibrid de viță-de-vie, cu struguri roșii. ♦ (onom.) Roșca, Rosca, Roșcăneanu, Roșka, nume de familie frecvent în localitățile de pe Valea Izei (962 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din roșu (< lat. roseus) + suf. -că (DEX, MDA).

roștei, s.n. – v. rostei („grapă”).

roștei, s.n. – v. rostei.