8 definiții pentru ristic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RISTÍC s. n. (În sintagma) Gogoașă de ristic = gogoașă bogată în tanin, care se formează pe frunzele și pe ramurile tinere al unor stejari, în urma înțepăturii făcute de o specie de viespe, și care se întrebuințează în medicină sub formă de tinctură, în industria chimică și în industria tăbăcăriei. – Din tc. rastik, ngr. rastiki.

RISTÍC s. n. (În sintagma) Gogoașă de ristic = gogoașă bogată în tanin, care se formează pe frunzele și pe ramurile tinere al unor stejari, în urma înțepăturii făcute de o specie de viespe, și care se întrebuințează în medicină sub formă de tinctură, în industria chimică și în industria tăbăcăriei. – Din tc. rastik, ngr. rastiki.

RISTÍC s. n. 1. (În expr.) Gogoașă de ristic = gogoașă care se formează pe ghinde sau pe păhăruțele lor în urma înțepăturii făcute de viespe; fiind bogate în tanin, se întrebuințează în industria tăbăcăriei. Marghioala... plămădea pe prispă, la umbră, gogoși de ristic pentru suliman. CARAGIALE, la CADE. 2. Suliman făcut dintr-un amestec de antimoniu și, de gogoși de ristic, întrebuințat pentru înnegrirea sprîncenelor, a genelor sau a părului. Cere mai cu inimă, babo, cere, Că-ți trebuie ristic pentru sprîncene. TEODORESCU, P. P. 132.

ristic n. antimoniu de înnegrit sprâncenele (substanța, la început verde, se face neagră când se arde): gogoșile de ristic și plasturii negri cu cari își îmbina sprâncenele GHICA. [Vechiu-rom. răstic = turc. RASTYK].

ristíc n., pl. inuz. urĭ (din maĭ vechĭu răstic, mold. rîstic, d. turc. rastyk, ngr. rastiki. Cp. cu orăstică). Rar azĭ. Praf de antimoniŭ care, amestecat cu gogoașa numită colțar (V. colțar) și mînuită cu un fer cald, dă un suliman de înegrit sprincenele: gogoașă de ristic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rístic s. n.[1]

  1. Celelalte surse indică accentul pe ultimul i. Posibilă greșeală de tipar... — gall

Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ristíc (-curi), s. n.1. Antimoniu. – 2. Tăciune, vopsea neagră, folosită în trecut ca fard. – Var. înv. răstic, rîstic. Tc. rastyk (Șeineanu, II, 301), cf. ngr. ῥαστίϰι, sb. rastok. Legătura cu sl. chvrastŭ (Conev 49) este îndoielnică.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RISTIĆ [rístitʃi], Jovan (1831-1899), om politic și istoric sârb. Lider al Partidului Liberal Radical. Prim-min. al Serbiei (apr.-nov. 18973, 1878-1880, iun.-dec. 1887), a promovat o politică expansionistă. Regent (1868-1872) și șef al Consiliului de Regență (1889-1893). Lucrări privind istoria Serbiei.

Intrare: ristic
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ristic
  • risticul
  • risticu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ristic
  • risticului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)