2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

rimat, ~ă a [At: DELAVRANCEA, T. 213 / Pl: ~ați, ~e / E: rima1] 1 (D. cuvinte) Care au aceleași sunete cu silabele finale. 2 (Fig; d. lucruri, idei persoane etc.) Care se potrivesc. 3 (Fig; d. lucruri, idei, persoane etc.) Care se aseamănă (5). 4 Care este scris în versuri.

RIMÁT, -Ă, rimați, -te, adj. (Despre cuvinte) Care rimează cu altul. – V. rima.

RIMÁT, -Ă, rimați, -te, adj. (Despre cuvinte) Care rimează cu altul. – V. rima.

*rimát, -ă adj. (d. rimă). Făcut în versurĭ: cronică rimată.

rima1 vi [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: ~mez / E: fr rimer] 1 (D. două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. 2 (Fig; d. lucruri, idei, persoane, etc.) A se potrivi. 3 (Fig; d. lucruri, idei, persoane etc.) A se asemăna. 4 (Rar) A face versuri cu rimă1 (1).

RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer.

RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer.

RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte, mai ales la sfîrșitul versurilor) A avea aceleași sunete în silabele finale (începînd de la ultima silabă accentuată). Cuvintele «soare» și «floare» rimează.Dacă ești poet, găsește cu ce rimează poețel? – Cu ușurel, răspunse altul. BOLINTINEANU, O. 397. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi. Asachi... are timidități, care nu prea rimează cu cele ce și-a impus în programul activității sale culturale. IBRĂILEANU, SP. CR. 45. Cum rimează aceste două deducțiuni și nu există oare nici o contrazicere? GHEREA, ST. CR. II 51. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. [Pantazi Ghica] a fost și rămîne poet, deși nu rimează mai niciodată, fără ca pentru aceasta scrierile sale să rămîie mai puțin poetice și canțonetele sale mai puțin de spirit. MACEDONSKI, O. IV 89.

RIMÁ vb. I. intr. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ (Fig.) A face versuri (cu rimă). [< fr. rimer, it. rimare].

RIMÁ vb. intr. 1. (despre două sau mai multe cuvinte) a avea aceleași sunete în silabele finale. ◊ (fig.; despre lucruri, idei etc.) a se potrivi, a se asemăna. 2. (fig.) a face versuri (cu rimă). (< fr. rimer)

A RIMÁ ~éz intranz. 1) (despre cuvinte, versuri) A constitui o rimă; a avea aceeași rimă. 2) A face versuri cu rimă. 3) fig. (despre lucruri, oameni, idei etc.) A se potrivi întocmai; a se îmbina în mod armonios; a fi în ton; a armoniza; a concorda. /<fr. rimer

rimà v. 1. a avea acelaș sunet final; 2. a face versuri.

*riméz v. intr. (f. rimer, d. rime, rimă; it. rimare). Mă potrivesc în sunet începînd de la silaba accentuată, vorbind de versurĭ: scutură rimează cu flutură. V. tr. Fac versurĭ, maĭ ales proaste: a rima versurĭ de plăcintă.

rîm și (vechĭ) rim, a v. tr. (lat. rîmari și -are, a scormoli; sp. pg. rimar, a scormoli, a cerceta. V. scurm). Scormolesc pămîntu cu rîtu, vorbind de porcĭ. Fig. A te rîma la inimă un lucru, a nu te simți liniștit pînă nu-l facĭ, nu-l spuĭ orĭ nu-l afli. V. jim.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză

rimá vb., ind. prez. 1 sg. riméz, 3 sg. și pl. rimeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RIMÁT adj. (înv.) versuit. (Text ~.)

RIMAT adj. (înv.) versuit. (Text ~.)

RIMA vb. a versifica, (rar) a stihui, (înv.) a poetiza, a versui.

Intrare: rimat
rimat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rimat
  • rimatul
  • rimatu‑
  • rima
  • rimata
plural
  • rimați
  • rimații
  • rimate
  • rimatele
genitiv-dativ singular
  • rimat
  • rimatului
  • rimate
  • rimatei
plural
  • rimați
  • rimaților
  • rimate
  • rimatelor
vocativ singular
plural
Intrare: rima
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rima
  • rimare
  • rimat
  • rimatu‑
  • rimând
  • rimându‑
singular plural
  • rimea
  • rimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rimez
(să)
  • rimez
  • rimam
  • rimai
  • rimasem
a II-a (tu)
  • rimezi
(să)
  • rimezi
  • rimai
  • rimași
  • rimaseși
a III-a (el, ea)
  • rimea
(să)
  • rimeze
  • rima
  • rimă
  • rimase
plural I (noi)
  • rimăm
(să)
  • rimăm
  • rimam
  • rimarăm
  • rimaserăm
  • rimasem
a II-a (voi)
  • rimați
(să)
  • rimați
  • rimați
  • rimarăți
  • rimaserăți
  • rimaseți
a III-a (ei, ele)
  • rimea
(să)
  • rimeze
  • rimau
  • rima
  • rimaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)