10 definiții pentru rezon


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REZÓN, rezoane, s. n. (Înv.) 1. Îndreptățire, justificare, cauză, motiv, temei. 2. Rațiune, judecată dreaptă. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a învăța minte (pe cineva), a pune la respect; a constrânge să judece mai bine, să se poarte cum trebuie. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ai dreptate! just! da! desigur! – Din fr. raison.

REZÓN, rezoane, s. n. (Înv.) 1. Îndreptățire, justificare, cauză, motiv, temei. 2. Rațiune, judecată dreaptă. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a învăța minte (pe cineva), a pune la respect; a constrânge să judece mai bine, să se poarte cum trebuie. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ai dreptate! just! da! desigur! – Din fr. raison.

rezon sn [At: VÂRNAV, F.M. I, 20 / S și: reson / Pl: ~oane, ~uri / E: fr raison] (Înv) 1 Rațiune (1). 2 (Îe) A pune (pe cineva) Ia (sau înv, la) ~ A învăța minte (pe cineva). 3 (Nob; îe) A-și ieși din ~ A-și ieși din minți. 4 Argument (1). 5 Cauză 6 Dreptate (6). 7 (Îe) A avea ~ A avea dreptate. 8 (Mat; nob) Rația unei progresii.

REZÓN, rezoane, s. n. (Franțuzism învechit, astăzi numai glumeț) 1. Îndreptățire, justificare, motiv, temei. Nu s-a gîndit Toader de loc să arunce mănușa lui Gavrilă Țonțoroi, pentru simplul rezon că Toader, mai întîi, n-are mănuși. HOGAȘ, DR. II 190. Nu-i aceea; este un alt rezon... Eu sînt strein, fără hîrtii. NEGRUZZI, S. III 234. Căci acesta mai cu seamă fu rezonul cel mai mare. ALEXANDRESCU, M. 170. 2. Rațiune, judecată dreaptă. De să caută rezonul și dreptatea de se ține. PANN, P. V. II 23. ◊ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a învăța minte (pe cineva), a pune la respect; a constrînge să judece mai bine, să se poarte cum trebuie. Începe să devină primejdios și trebuiește pus la rezon. C. PETRESCU, R. DR. 221. ♦ (Eliptic, subînțelegîndu-se verbul «a avea») Ai dreptate, just! Eu am ambiț, domnule, cînd e vorba la o adică de onoarea mea de familist. (Ipingescu:) Rezon! CARAGIALE, O. I 44.

REZÓN ~oáne n. Temei justificativ (al unei acțiuni sau atitudini); bază rațională. A avea ~.A pune pe cineva la ~ a pune pe cineva la respect. /<fr. raison

rezon n. 1. dreptate: rezon! așa-i! cu drept cuvânt! CAR.; 2. motiv: asta n’ar fi un rezon AL. (= fr. raison).

*rezón n., pl. oane (rus. rezón, d. fr. raison, d. lat. rátio, -ónis, rațiune. Cp. cu sezon). Barb. Rațiune, motiv: nu e nicĭ un rezon de a pleca. Dreptate în ceĭa ce susțiĭ: aĭ rezon.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rezón (înv.) s. n., pl. rezoáne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REZÓN s. v. argument, cauză, considerent, dreptate, îndreptățire, judecată, justețe, justificare, minte, mobil, motiv, motivare, motivație, pricină, prilej, raționament, rațiune, temei, temeinicie.

rezon s. v. ARGUMENT. CAUZĂ. CONSIDERENT. DREPTATE. ÎNDREPTĂȚIRE. JUDECATĂ. JUSTEȚE. JUSTIFICARE. MINTE. MOBIL. MOTIV. MOTIVARE. MOTIVAȚIE. PRICINĂ. PRIJEL. RAȚIONAMENT. RAȚIUNE. TEMEI. TEMEINICIE.

Intrare: rezon
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rezon
  • rezonul
  • rezonu‑
plural
  • rezoane
  • rezoanele
genitiv-dativ singular
  • rezon
  • rezonului
plural
  • rezoane
  • rezoanelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)