REVIGORARE, revigorări, s. f. Acțiunea de a revigora; înviorare. – V. revigora.

REVIGORARE, revigorări, s. f. (Franțuzism) Acțiunea de a revigora; înviorare. – V. revigora.

REVIGORARE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a revigora și rezultatul ei. [< revigora].

revigorare s. f. Înviorare ◊ „Prin publicarea acestor teze de doctorat se poate observa o revigorare a criticii de tip universitar.” Argeș 9/73 p. 5. ◊ „[...] o binevenită (chiar dacă nu suficient încă) revigorare a interesului pentru dramaturgia interbelică.” Cont. 9 VII 76 p. 9 (din revigora; DN3)

REVIGORA, revigorez, vb. I. Tranz. A înviora. – Din fr. revigorer.

revigora vt [At: DN³ / Pzi: ~rez / E: fr revigorer] (Frm) A reda vigoarea Si: a învigora.

REVIGORA, revigorez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înviora. – Din fr. revigorer.

REVIGORA vb. I. tr. (Franțuzism) A reda vigoarea; a înviora. [< fr. revigorer].

REVIGORA vb. tr. a reda vigoarea; a înviora. (< fr. revigorer)

revigora vb. I A înviora ◊ „[...] fumătorii care renunță la fumat se nasc a doua oară, organismul lor se revigorează ca prin miracol.” I.B. 4 I 74 p. 1. ◊ „La Anticariat deocamdată nimic nou; poate ar trebui întreprins ceva spre a fi revigorate Anticariatele.” Săpt. 24 I 75 p. 3 (din fr. revigorer; A. Beyrer în SCL 5/76 p. 537; DN3)

A REVIGORA ~ez tranz. A trezi din amorțeală; a face să devină (mai) vioi; a înviora. /<fr. revigorer

revigorare s. f., g.-d. art. revigorării; pl. revigorări

*revigorare s. f., g.-d. art. revigorării; pl. revigorări

revigorare s. f., pl. revigorări

revigora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. revigorez, 3 revigorează; conj. prez. 1 sg. să revigorez, 3 să revigoreze

*revigora (a ~) vb., ind. prez. 3 revigorează

revigora vb., ind. prez. 1 sg. revigorez, 3 sg. și pl. revigorează

REVIGORARE s. înviorare, redresare, refacere, restabilire, (rar) redresament, (fig.) remontare. (~ cuiva după un leșin.)

REVIGORA vb. a (se) înviora, a (se) redresa, a (se) reface, a (se) restabili, (reg.) a (se) învioșa, (fig.) a (se) remonta. (S-a mai ~ puțin după răul avut.)