REVIGORARE, revigorări, s. f. Acțiunea de a revigora; înviorare. – V. revigora.

REVIGORARE, revigorări, s. f. (Franțuzism) Acțiunea de a revigora; înviorare. – V. revigora.

REVIGORARE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a revigora și rezultatul ei. [< revigora].

revigorare s. f. Înviorare ◊ „Prin publicarea acestor teze de doctorat se poate observa o revigorare a criticii de tip universitar.” Argeș 9/73 p. 5. ◊ „[...] o binevenită (chiar dacă nu suficient încă) revigorare a interesului pentru dramaturgia interbelică.” Cont. 9 VII 76 p. 9 (din revigora; DN3)

revigorare s. f., g.-d. art. revigorării; pl. revigorări

*revigorare s. f., g.-d. art. revigorării; pl. revigorări

revigorare s. f., pl. revigorări

REVIGORARE s. înviorare, redresare, refacere, restabilire, (rar) redresament, (fig.) remontare. (~ cuiva după un leșin.)