REVANȘA, revanșez, vb. I. Refl. A întoarce cuiva binele sau răul făcut; a-și lua revanșa. ♦ (Sport) A reuși să-și învingă adversarul după ce, în meciul anterior, fusese învins de el. – Din fr. revancher.

revanșa vr [At: BARCIANU / Pzi: ~șez / E: fr revancher] A întoarce cuiva binele sau răul făcut Si: a-și lua revanșa, a plăti.

REVANȘA, revanșez, vb. I. Refl. A întoarce cuiva binele sau răul făcut; a-și lua revanșa. ♦ (Sport) A reuși să-și învingă adversarul după ce, în meciul anterior, fusese învins de el. – Din fr. revancher.

REVANȘA, revanșez, vb. I. Refl. A întoarce cuiva binele sau răul făcut; a-și lua revanșa.

REVANȘA vb. I. refl. A-și lua revanșa. ♦ A întoarce cuiva binele sau (ironic) răul făcut. [P.i. 3,6 -șează, ger. -șînd. / < fr. revancher].

REVANȘA vb. refl. a întoarce cuiva binele (sau răul) făcut; a-și lua revanșa. (< fr. revancher)

A SE REVANȘA mă ~ez intranz. 1) A-și lua revanșa; a întoarce cuiva binele sau răul cauzat anterior. 2) sport A-și lua revanșa; a obține o victorie după o înfrângere anterioară. /<fr. revancher

REVANȘĂ, revanșe, s. f. Acțiune prin care cineva se revanșează; răzbunare pentru un rău suferit de cineva sau răsplată pentru un serviciu făcut. ◊ Spirit de revanșă = dorință de răzbunare; revanșism. ♦ (Sport) Partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă anterior încearcă să obțină victoria în fața aceluiași adversar. – Din fr. revanche.

revanșă sf [At: ȘĂINEANU / Pl: ~șe / E: fr revanche] 1 Răzbunare pentru un rău suferit de cineva sau (mai rar) răsplată pentru un serviciu făcut cuiva Vz plată, răfuială. 2 (Îs) Spirit de ~ Dorință de răzbunare. 3 (Spt) A doua partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă încearcă să obțină victoria în fața aceluiași adversar. 4 (Îlv) A-și lua (sau a da cuiva) ~șa A se revanșa.

REVANȘĂ, revanșe, s. f. Acțiune prin care cineva se revanșează; răzbunare pentru un rău suferit de cineva sau răsplată pentru un serviciu făcut. ◊ Spirit de revanșă = dorință de răzbunare; revanșism. ♦ (Sport) Partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă anterior încearcă să obțină victoria în fața aceluiași adversar. – Din fr. revanche.

REVANȘĂ, revanșe, s. f. Acțiune prin care cineva se răzbună pentru un rău suferit, sau (mai rar) răsplată pentru un serviciu primit. Un demon ascuns îl împingea să-și cîștige o revanșă cît mai urgentă. C. PETRESCU, O. P. I 85. ◊ Spirit de revanșă = dorință de răzbunare. ♦ (Sport) A doua partidă prin care jucătorul sau echipa învinsă încearcă să obțină victoria.

REVANȘĂ s.f. 1. Acțiunea prin care cineva se revanșează; (concr.) răzbunare sau răsplată pentru un rău suferit de cineva sau pentru un serviciu făcut. 2. (Sport) Partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă încearcă să-și învingă adversarul care a cîștigat într-o competiție anterioară. [< fr. revanche].

REVANȘĂ s. f. acțiunea prin care cineva se revanșează; răzbunare pentru un rău suferit sau răsplată pentru un serviciu făcut de cineva. ◊ (sport) partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă încearcă să-și învingă adversarul care a câștigat într-o competiție anterioară. (< fr. revanche)

meci-revanșă s. n. (sport) Meci care are loc în revanșă ◊ „Azi, de la ora 16,30, tot la Floreasca, meciul revanșă.” I.B. 11 XII 85 p. 3. ◊ „Azi, la Reșița, are loc meciul revanșă.” I.B. 24 XI 86 p. 7. ◊ „Meciul revanșă va avea loc sâmbătă, la Suceava.” I.B. 26 VII 89 p. 3 (din meci + revanșă)

REVANȘĂ ~e f. 1) Acțiune prin care cineva răzbună un rău pricinuit sau răsplătește un bine. ◊ Spirit de ~ dorință nestrămutată de răzbunare; revanșism. A-și lua ~a a plăti cuiva o neplăcere suferită; a-și scoate pârleala. 2) sport Partidă prin care cel învins încearcă să-și biruie adversarul. Meci ~. [G.-D. revanșei] /<fr. revanche

revanșă f. 1. răsbunare; 2. a doua partidă între doi jucători ce pierzătorul joacă spre a recâștiga; 3. fig. a-și lua revanșa (= fr. revanche).

*revánșă f., pl. e (fr. revanche, d. revancher, a răzbuna, derivat din vencher, var. a luĭ venger, care e lat. vĭndicare și rom. vindecare. V. revindic). Acțiunea de a restitui altuĭa rău (saŭ și binele) făcut: ĭ-am dat revanșa, mi-am luat revanșa (amîndoŭă cu acelașĭ înț.).

revanșa (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă revanșez, 3 se revanșează, 1 pl. ne revanșăm; conj. prez. 1 sg. să mă revanșez, 3 să se revanșeze; imper. 2 sg. afirm. revanșează-te; ger. revanșându-mă

!revanșa (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se revanșează, 1 pl. ne revanșăm; conj. prez. 3 să se revanșeze; ger. revanșându-se

revanșa vb., ind. prez. 1 sg. revanșez, 3 sg. și pl. revanșează, 1 pl. revanșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. revanșeze; ger. revanșând

revanșa (ind. prez. 3 sg. și pl. revanșează, 1 pl. revanșăm, ger. revanșînd)

revanșă s. f., g.-d. art. revanșei; pl. revanșe

revanșă s. f., g.-d. art. revanșei; pl. revanșe

revanșă s. f., g.-d. art. revanșei; pl. revanșe

revanșă, pl. revanșe